Momeala lui Severin

Cât trebuie să câştige un politician ca să fie incoruptibil?

Există multe chestiuni de civilizaţie care ne despart de „fraţii" europeni, de la calitatea drumurilor şi până la respectul faţă de instituţii. Ca să dau doar două exemple, ambele în defavoarea noastră. Sunt deosebiri pe care le resimţim pe propria piele ori de câte ori facem o excursie în vest şi ne minunăm, ca proştii, ce bine-i la ei şi ce rău pare să fie, prin comparaţie, la noi! În privinţa ilegalităţilor, însă, trebuie să fim de acord că nu suntem cu nimic mai presus ori mai prejos.

Hoţia, jaful, mita, contrabanda, ba chiar însăşi noţiunea de „mafie", nu s-au inventat pe plaiuri mioritice. Şi nu funcţionează doar aici şi acum. Cel puţin ca intenţie şi ca faptă, ele se petrec aidoma şi în prosperul Occident, ca în toate colţurile lumii, nu doar în amărâta Românie. În fond, pretutindeni se găsesc oameni dispuşi la orice numai pentru a se îmbogăţi în afara legii.

Ce-i drept, răspunsul societăţii şi al statului, al opiniei publice şi al justiţiei, arată diferit. Ne-o demonstrează statisticile potrivit cărora noi avem corupţie, dar nu prea reuşim să prindem corupţii! Mă gândeam la asta urmărind, pe jumătate amuzat, pe jumătate siderat, reacţia celor trei europarlamentari prinşi „cu raţa-n gură", „cu mâţa-n sac" sau „cu ocaua mică", dacă descriem situaţia în termenii folclorului românesc.

Iată ştirea, pe scurt. Trei membri ai Parlamentului European, unul austriac, unul sloven şi unul român, au fost filmaţi cu camera ascunsă în timp ce solicitau anumite sume de bani pentru a influenţa schimbarea unor legi în forul de la Bruxelles. „Flagrantul" a fost pus la cale, cu precizia unei anchete sub acoperire, de reporterii prestigioasei publicaţii britanice "The Sunday Times".

Din filmuleţul ieşit la iveală duminică rezultă că împricinaţii au acceptat oferta de a face „lobby" pentru respectivele modificări legislative. Evident, în schimbul unui onorariu pentru „consultanţă". Adică, mai pe româneşte, contra unei şpăgi. Tariful? Compatriotul nostru, social-democratul Adrian Severin, voia 12.000 de euro pentru trei zile de „eforturi".

De precizat că europarlamentarii câştigă oricum o leafă fabuloasă: în jur de 10.000 de euro pe lună. La care se adaugă zeci de facilităţi, de la scutirea de impozite şi până la reducerile pentru cazare, mâncare şi transport. Carevasăzică, dl Severin mănâncă o franzelă foarte albă faţă de colegii săi din ţară. Iar dacă-i studiem un pic declaraţia de avere, constatăm că dumnealui are deja aproape un milion de euro. Bani lichizi, depuşi la bănci. Întrebarea care-mi vine în minte, calculând zerourile din conturile dlui Severin, este cât trebuie să câştige un politician ca să fie incoruptibil? Dacă are un milion de euro şi nu-i de ajuns, înseamnă că-i trebuie două! Sau, poate, trei milioane sună mai rotund? Atunci o să vrea zece... Şi tot aşa, până la plus infinit!

Dar cea mai halucinantă latură a scandalului este deznodământul imediat. În vreme ce austriacul şi slovenul şi-au anunţat deja demisiile, înainte de a se fi uscat bine cerneala pe dezvăluirea jurnaliştilor, românul nostru ne-a anunţat răspicat că nici vorbă să demisioneze. Ba, mai mult, că afacerea nu-i decât o înscenare prin care „s-a dorit să se scape de un om incomod". Asta am înţeles, domnu' Severin, dar de ­ce-ai muşcat „momeala"?