Mondenităţi funerare

Recent, desfăşurarea buletinului nocturn de ştiri al unui post de televiziune argentinian a inclus o ştire de ultimă oră pe care prezentatoarea a citit-o pe un ton dramatic: „O ştire care ne lasă pe toţi realmente cu gura căscată, având în vedere extraordinara importanţă a acestui om. Este vorba de William Shakespeare şi de decesul său!”

Ea a continuat vizibil impresionată: „După cum ştim, unul dintre scriitori cei mai importanţi. Pentru mine cel mai reprezentativ scriitor de limbă engleză.” Pe fundalul imaginilor care îl înfăţişau pe primul bărbat din lume vaccinat împotriva Covid-19, prezentatoarea a amintit evenimentul medical, precum şi vârsta la care a murit acest Shakespeare contemporan.

Dintre numeroasele comentarii sarcastice merită menţionate cel al unui jurnalist spaniol care scrie în Twitter: „Comunitatea literară este în doliu după recentul deces al autorului pieselor Hamlet şi Romeo şi Julieta, informează televiziunea argentiniană”, precum şi cele ale unor cititori ai principalului cotidian argentinian: „[Prezentatoarea este] rodul producătorului care a angajat-o privindu-i doar fizicul. Măcar s-o fi pus să recite tabla înmulţirii cu 2”; „Macbeth începe să se îngrijoreze, îl pândeşte şi pe el”; „La priveghi au venit familiile Montague şi Capulet şi s-a lăsat cu balamuc”.

Cu intenţia de a se apăra, prezentatoarea şi-a agravat situaţia, afirmând, în cadrul altei emisiuni, că s-a exprimat prost, „lipsindu-i un punct, o virgulă, o paranteză”, iar „lumea, bineînţeles, a răstălmăcit.”

Că la originea confuziei se află o cruntă ignoranţă devine irelevant.  În epoca în care mentorul autentic este înlocuit de coach, obiectul admiraţiei intelectuale reprezentat de formatorul de opinie, iar cărturarul de opinologul cu bibliografie firavă şi vervă nătângă, convingerea că cetăţeanul Shakespeare a fost în viaţă până săptămâna trecută şi că, pe deasupra, îi fusese administrat vaccinul are o anumită candoare. Încercând să ne reprimăm reflexul criticii dure, putem regăsi în micul spectacol insolit al argentinienei confirmarea forţei scriitorului care nu încetează să ne întâmpine la teatru, la cinema, pe site-urile care distribuie filme, în muzică, în presă, în reclame, pe tricouri şi căni de cafea, precum şi în limba engleză contemporană. Dacă şi o reprezentantă a pseudojurnalistelor echipate cu rudimentare cunoştinţe şi fuste greu detectabile a aflat de existenţa sa – fie şi datorită ecranizărilor piesei Romeo şi Julieta –, formula „Shakespeare, contemporanul nostru” îşi vede reconfirmată esenţa. După cum mărturisea într-un interviu cunoscutul traducător George Volceanov,  „Shakespeare s-a aflat tot timpul aici sau, cel puţin, de foarte mult timp, printre noi.”

O (nedrept de) rapidă privire îndreptată asupra expresiilor inventate de Shakespeare sau celebre graţie preluării în opera sa dezvăluie măsura în care limba engleză a fost influenţată de remarcabilul său talent stilistic. Adoptate şi de alte culturi, anumite expresii, sintagme şi versuri au devenit atât de comune încât probabil originea lor pare irelevantă. Iată câteva dintr-o lungă listă: Conscience does make cowards of us all – „Mişei pe toţi ne face gândul” (trad. Leon Leviţchi şi Dan Duţescu, 1986). Transformat în proverb, versul se referă, prin extensie, la constrângerea pe care propria conştiinţă o impune cu privire la dorinţele considerate imorale sau injuste. N.B. Traducerea folosită aici include accepţiunea de regionalism a adjectivului mişel – slab, lipsit de energie.

Explicaţia este inutilă în cazul faimosului vers All the world's a stage („lumea-ntreagă e o scenă”). A dish fit for the gods – „o mâncare gătită pentru zei” (trad. Scarlat Ion Ghica, 1896) – reprezintă, prin extensie, o referire la un obiect de calitate excepţională. La fel de plastică este construcţia the green-eyed monster – "monstrul cu ochii verzi" (trad. Victor Anestin, 1908), o personificare a geloziei. Celebre sunt sintagma star-crossed lovers – „doi îndrăgostiţi bătuţi de soartă” (trad. Virgil Teodorescu, 1984), expresia to break the ice – a sparge gheaţa, precum şi substantivul a sea-change – o schimbare totală. Redarea acestuia din urmă în traducerea lui Leon Leviţchi (1963) este „Plătind valurilor vamă”. Merită consemnată şi delicioasa expresie method in (one's) madness provenind din versul Though this be madness, yet there is method in ’t – „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală” (trad. Leon Leviţchi şi Dan Duţescu, 1986) desemnând o situaţie în care în spatele unui comportament aparent iraţional se află o intenţie chibzuită. 

Probabil la fel de frecvent utilizate ca şi expresiile şi proverbele biblice, multe dintre construcţiile preluate din opera lui Shakespeare îşi găsesc, azi, locul în cele mai banale dialoguri, recursul la ele reducând, poate, din ridicolul regretelor teledifuzate ale unei prezentatoare.