Moscheea şi referendumul

„Dacă s-ar organiza referendumul local pentru moschee, m-aş prezenta?“

Este participarea la un referendum local privind viitoarea moschee din Bucureşti similară cu figuraţia din telenovela Suleiman Magnificul?

Există o dispută publică actuală în legătură cu proiectul, concretizat printr-o hotărâre de guvern din 2015^[1], de construire în Bucureşti a unei mari moschei şi a unor anexe, pe un teren în suprafaţă de 11.295 mp, dat în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani (şi după 49 de ani ce se va întâmpla, Guvernul îşi va lua terenul înapoi şi va dărâma construcţiile? Greu de crezut, chiar fantezist, adică imposibil. Cei 49 de ani înseamnă, în realitate, „pur tujur”).

Despre argumentele pro sau contra moschee se poate discuta mult şi lucrurile vor rămâne la fel de încurcate ca şi înainte de discuţii: unii vor susţine că „da”, iar alţii că „nu”. Oarecum ca-n parlament. Şi atunci există varianta tranşării disputei printr-un vot. Tot ca-n parlament.

Doar că e vorba de un parlament ceva mai numeros şi mai de calitate decât ăla din capătul bulevardului Victoria Socialismului, adică de populaţia Bucureştiului sau a ţării, după caz, chemată să se pronunţe în cadrul unui referendum, local sau naţional.

În speţă, deocamdată, ar fi vorba despre un referendum local, în Bucureşti. Să vedem ce zice legea despre asta, respectiv Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Legea reglementează atât referendumul naţional, cât şi cel local.

De notat că există şi o specie aparte de referendum local/judeţean, prevăzut în altă lege, respectiv în Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, care se dispune de prefect, la cererea unui număr de cetăţeni, numai pentru demiterea primarului sau pentru dizolvarea consiliului local/judeţean^[2] şi care are ca efect, în caz de reuşită, demiterea/dizolvarea. În cazul de faţă, nu intră în discuţie această specie de referendum, ci numai referendumul local cu privire la probleme de interes deosebit, care este reglementat de Legea nr. 3/2000.

Ce justifică organizarea referendumului local?

Referendumul local se poate organiza în unităţile administrativ teritoriale (de exemplu, în municipiul Bucureşti), cu privire la probleme de interes deosebit pentru aceste unităţi^[3]. Legea nu defineşte expresia „probleme de interes deosebit” şi prevede că aprecierea dacă o problemă justifică sau nu un referendum local revine consiliului local sau judeţean/Bucureşti^[4], în speţă Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Având în vedere amploarea controverselor legate de această problemă şi caracterul aparent ireconciliabil al disputelor, ea ar putea fi considerată o problemă de interes deosebit, cel puţin pentru comunitatea din Bucureşti.

Cine poate decide referendumul local?

Consiliul local sau judeţean/Bucureşti poate hotărî organizarea unui referendum local. În speţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate adopta o hotărâre în acest sens.

Sesizarea consiliului local sau judeţean/Bucureşti cu propunerea pentru organizarea unui referendum local se poate face de către:

- Primar ori, după caz, preşedintele consiliului judeţean

sau

- 1/3 din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni/Bucureşti^[5]

Cum se desfăşoară referendumul local?

Obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică, prin orice mijloace de informare în masă, cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia^[6].

Referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica. Nu este cazul să detaliem aici procedura de vot la referendumul local, ea nu diferă mult de „votările” la care am mai fost.

Când este valabil referendumul local?

Referendumul local este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente (din unitatea administrativ-teritorială în care se desfăşoară referendumul) şi dacă voturile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe respectivele liste electorale permanente ^[7].”

Cetăţenii decid cu majoritatea voturilor valabil exprimate (de exemplu, dacă votează „da” ½+1 din cei care se prezintă)^[8].

Care este efectul referendumului local?

Este de râsul lumii, dacă n-ar fi de plâns, ce prevede legea despre efectele referendumului local: „Ministerul Funcţiei Publice va informa Guvernul despre rezultatul referendumului local” (art. 47 din Legea nr. 3/2000). Tare de tot! Se duce populaţia şi votează la referendum, se validează referendumul şi, după aia, probabil pe o tipsie de argint, un biet ministru al funcţiei publice (care, în prezent nici nu mai există^[9]) va îngenunchia sfios şi, cu fruntea la pământ, va prezenta rezultatul votului înaltului vizir de la guvern. Asta-i tot? Da, asta-i tot! Adică marele vizir va fi informat că HG-ul pe care l-a dat nu place prostimii. Ohhh, cruntă suferinţă va fi pentru vizir, sfâşiat (interior) de frământări, că poporul cârteşte şi nu mă iubeşte... De fapt, efectele devastatoare ale referendumului local nu sunt prevăzute în lege, ci în scriptul telenovelei Suleiman Magnificul. Şi atât.

Deci, ne ducem în Bucureşti să votăm că nu ne place un HG ţintit pe Bucureşti şi, dacă iese aşa cum am votat, Guvernul va fi informat că nu ne-a plăcut şi cu asta gata. Gata din punct de vedere juridic, pentru că legea nu obligă guvernul să abroge hotărârea împotriva căreia s-a votat la referendum.

Păi, cu aşa suveranitate sacră a poporului, mai bleagă decât bancnota de 2 lei, cum să nu ajungi să te faci dictator, da’ unu’ „legal”, de stat de drept?

E o problemă serioasă cu actuala lege a referendumului, făcută ştirbă, ciungă şi oloagă de parlamentari, pentru că aşa le place lor să o aibă. E bine că se discută în parlament despre dreptul de vot al delfinilor, dar prioritar ar fi ca referendumul local cu privire la probleme de interes deosebit, ca şi cel naţional pentru „probleme de interes naţional” (vezi referendumul pentru „cei 300”) să devină, prin lege, altceva decât un costisitor sondaj de opinie depus la vârful încovoiat şi cu ciucurel al papucului decidentului politic.

Dacă s-ar organiza referendumul local pentru moschee, m-aş prezenta?

Da, în mod sigur, chiar dacă ştiu că, practic, nu are nicio forţă juridică, aşa cum nu a avut nici cel naţional privind parlamentul unicameral şi cu maximum 300 de paralamentari. De ce? Pentru că, de o vreme, trăiesc cu impresia că un băiat deştept din politică, care tot zice că se perpeleşte de grija binelui public, s-a operat în străinătate cu preţul creării pentru comunitate a unei probleme serioase, care putea să lipsească. Cel puţin, acum. Şi nu rezonez deloc nici cu slăbiciunile şi nici cu interesele lui. E bine s-o afle şi prin ştampilă. Asta cred eu. Poate că greşesc, poate că mă înşel, admit asta, dar dacă tot vorbim de libertatea credinţei, am şi eu libertatea să cred ceea ce cred.

text de Dan Mihai  

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.

^[1] HG nr. 372 din 27 mai 2015 privind trecerea unui imobil-teren din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al statului, administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi folosinţa gratuită a Muftiatului Cultului Musulman din România

^[2] Această specie de referendum local se dispune de prefect ca urmare a cererii ce îi este adresată în acest sens de cel puţin 25% sau, după caz, 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Acest tip de referendum are ca efect demiterea primarului sau dizolvarea consiliului local/judeţean.

^[3] Art. 2 al. 2 din Legea nr. 3/2000.

^[4] Art. 14 al. 1 din Legea nr. 3/2000 (Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni.”)

^[5] Art. 14 al. 1 din Legea nr. 3/2000.

^[6] Art. 16 din Legea nr. 3/2000.

^[7] Art. 5 al. 2 si 3 din Legea nr. 3/2000, modificata prin Legea nr. 341/2013 

^[8] Art. 14 al. 2 din Legea nr. 3/2000.

^[9] Ministerul Funcţiei Publice a fost înlocuit de Ministerul Administraţiei Publice, care a fost înlocuit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a fost înlocuit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care ar putea fi şi el înlocuit după ce şi ăştia or să fie înlocuiţi.