N-ai pe cineva...

Reţeta caragialiană cu Dăscăleasca, mamiţa care – ca să-şi scape odrasla de repetenţie – intervine la Piscupeasca, la care ţine Sachelăreasca, la care ţine Iconomeasca, la care ţine Diaconeasca, la care ţine Preoteasca şi aşa mai departe, în „Lanţul slăbiciunilor”, până la profesorul salvator, este valabilă în continuare, în aproape toate domeniile.

Românul e obişnuit să se descurce, motiv pentru care îşi caută mai mereu câte o cunoştinţă care să-i rezolve o problemă sau alta.

O dovedeşte şi studiul Randstad România Employer Brand, ajuns la a patra ediţie, potrivit căruia relaţiile personale sunt tot mai des folosite în căutarea unui loc de muncă: 41%, în creştere cu 4% comparativ cu anul trecut. Procentajul se apropie vertiginos de cel al portalurilor cu anunţuri de joburi (44%, în scădere cu 4% faţă de 2021), ceea ce arată însemnătatea pe care compatrioţii noştri o acordă conexiunilor sociale în găsirea slujbei potrivite. Iar aceste reţele sunt accesate şi în viaţa reală, dar şi online, circa 30% dintre subiecţi folosind social media pentru prospectarea pieţei şi vânarea unui loc de muncă mai bun.

Pe de altă parte, studiul Fundaţiei Friedrich Ebert intitulat „Atitudini şi valori de tip progresist în România” arăta că aproape 80% dintre concetăţeni văd rezolvată mai simplu problema joburilor: statul să ofere slujbe tuturor celor ce vor să se angajeze, o expectaţie moştenită cumva din vremuri apuse. Doar că atunci erai şi obligat să accepţi ce ţi se dădea (repartiţia)! În acelaşi studiu, peste 13% din populaţia României consideră că sărăcia în care se zbat destui compatrioţi se datorează... lipsei de relaţii! Distribuţia acestui răspuns este aproximativ egală la toate categoriile de respondenţi, indiferent de nivelul de educaţie, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o convingere uniform răspândită în straturile societăţii. Doar treptele de venit nuanţează percepţia privind rolul conexiunilor sociale în bunăstarea indivizilor: 15,9% la cei lipsiţi de strictul necesar, 13,1% la cei cu un trai decent şi doar 8,7% în rândul bogătaşilor. Asta deşi, la o altă întrebare, 16% dintre subiecţi se declarau convinşi că marile averi s-au făcut tocmai pe baza relaţiilor, 60% – prin încălcarea legii şi 15,9% – prin muncă (au fost eliminare non-răspunsurile). Carevasăzică ponderea celor încredinţaţi că în ţara noastră nu te poţi îmbogăţi pe cont propriu şi prin muncă onestă este majoritară.

În „Epoca de aur”, iniţialele Partidului Comunist Român se traduceau, în batjocură, prin: Pile-Cunoştinţe-Relaţii. Aceasta era calea sigură prin care puteai să obţii un post, o promovare, un transfer, un produs mult căutat, o intrare la un medic renumit. „Domnul «n-ai pe cineva» a insistat să mă convingă că e foarte bine să ai pe cineva, care să aibă şi el pe cineva pe lângă altcineva... undeva... chiar din clipa în care vii pe lume”, spunea Toma Caragiu, într-o savuroasă scenetă intitulată chiar „N-ai pe cineva...”. „Nici n-apuci să faci ochi şi te ia sora în primire: «Ce dai buzna aşa, tinere nou-născut? Ai răbdare, ai răbdare, e tovarăşul înainte.» Şi după ce te naşti, trebuie să ai pe cineva care să te ia în braţe - nu mama, nu tata, poate să fie şi un adjunct care să te ia în braţe şi hopa sus! Fără avizul «braţelor de muncă» (actualul ANOFM – n.m.). N-ai pe cineva... hopa prin concurs! Concursul se ţine joi şi postul e ocupat de marţi.”

E adevărat că, în zilele noastre, există şi fenomenul networkingului, iar cel care recomandă un cunoscut (valoros, desigur) pentru angajare este chiar recompensat de firmă, dacă recrutarea se încheie cu succes. Doar că nu despre acest procedeu este vorba aici, ci de perpetuarea unor practici discutabile, care aduc – mai ales în sectorul bugetar, identificat în studiul sus-menţionat doar cu administraţia – oameni slab pregătiţi în posturi necorespunzătoare experienţei şi calificării lor.

Metoda apelării la „PCR” este adânc încetăţenită în spaţiul autohton, şi asta nu de azi, de ieri. Stă mărturie un discurs ţinut în 1901 de ministrul de Interne Vasile Lascăr în Parlament, pe tema situaţiei din instituţia aflată în subordine. Exemplul dat de demnitar, apropo de angajările pe criterii fără legătură cu competenţa şi meritocraţia, este elocvent: la Poliţia Capitalei, din 271 de angajaţi, partidul venit la putere a dat afară 230, punând alţii în loc. Când la guvernare au ajuns rivalii, aceştia au plusat, concediind 250 şi înlocuindu-i cu propriii oameni. Concluzia amară a ministrului a fost că, în acest fel, Poliţia s-a transformat într-„o asociaţiune de agenţi electorali”, care „după ce cade guvernul sunt daţi afară cu grămada şi trec în opoziţie”. Vremurile s-au dus, au apărut şi legi menite să împiedice asemenea fenomene, dar la nivel societal, năravurile se schimbă greu. Deci, n-aveţi pe cineva...?