Ne naştem buni sau răi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
www.imdayak.am
www.imdayak.am

Ne naştem buni sau răi? Sinziana Boaru mi-a adresat câteva întrebări despre problematica răului şi binelui la care am încercat să răspund atât cât se permite într-un interviu. Desigur întrebările pot avea răspunsuri multiple.

1.Ne naştem buni sau răi?

Nu ştiim încă. Şi nu cred că ar conta foarte mult. Doresc să clarificăm dintr-un început: în psihologie evităm să discutăm despre “bun” sau “rău”. Nu e treaba noastră. O psihologie ştiinţifică are ca obiect de studiu ceea ce se poate studia şi astăzi putem studia de pildă comportamentul uman, personalitatea umană, creierul uman şi funcţiile sale, tulburările psihice sau relaţia omului în societate. Când ne referim la comportamentul unei persoane nu facem referiri în termeni de valorizare. De aceasta se preocupă religia, morala, etica, filosofia, antropologia, ştiinţele juridice,etc. Dacă doriţi, în psihologie am putem discuta despre comportament dezadaptativ, autodistructiv, antisocial, despre devianţă, delincvenţă, impulsivitate, agresivitate şi în celălalt sens despre concepte precum empatie, altruism, afectivitate sau gândire pozitivă. O altă discuţie aparte, mult mai complexă, este psihopatologia şi în special psihozele, tulburările de personalitate sau psihologia crimei (de ex afectarea conştiinţei şi limitarea câmpului ei). O altă discuţie aici. Totuşi, noi NU avem dreptul să ne etichetăm clienţii chiar infractori de ar fi. Pe mine m-ar interesa altceva: să consiliem o persoană care are un comportament distructiv, să integrăm social un fost infractor, să corectăm conduita agresivă a unui elev,etc.

2.Este experimentul (experimentul dr. Paul Bloom de la Yale despre moralitatea bebeluşilor) o dovadă că avem de la bun început un instinct al binelui şi al răului?

Nu. Evident. Experimentul rămâne un simplu experiment contextual, factual, supus limitărilor procedurale, pe care din scurta descriere a autorilor nu le cunosc. Nu cunosc nimic despre participanţi şi designul detaliat al experimentului. Prin experimente putem observa cum reacţionează o persoană X (sau mai multe) într-o situaţie concretă Y, controlată sau nu. Din experimente de acest gen nu putem interfera legi universale despre om. Şi în niciun caz în psihologie. Aceeaşi persoană în alt experiment, alte condiţii, alte variabile, poate avea un comportament diferit şi o altă persoană în acelaşi experiment poate oferi un rezultat diferit.

3.Cum putem demonstra acest lucru? Putem?

Nu ştiim cum ne naştem. Fiecare fiinţă se naşte sub alte variabile unele cunoscute alte nu. Cei care afirmă că ne naştem „buni” sau „răi” nu sunt oameni de ştiinţă. Nici nu ai cum să studiezi aşa ceva. Pentru că încă nu avem instrumente ştiinţifice pentru a merge la o vârstă cât mai mică. Când se naşte „bunătatea” în om? La un an, la doi ani, mai devreme sau mai tărziu? Putem cunoaşte reacţiile comportamentale ale sugarului însă ele sunt înţelese prin caracteristicile biologice şi psihice potrivit fiecărei vârste de dezvoltare. Ori şi aici avem variaţiuni. Mai departe, ce se întâmplă în mediul intrauterin? Cum influenţează comportamentul mamei fătul? Există studii ce oferă răspunsuri însă tot contextuale şi parţiale. De exemplu, o mamă consumatoare de alcool sau/şi alte droguri ştiim că riscă să nască un bebeluş cu Sindromul Alcoolismului Fetal (cu trăsături faciale diferite şi cu deficite de creştere şi învăţare). Partea frumoasă în psihologie este aceea că noi oferim unicitate persoanei umane de aici şi succesul terapeutic. Psihologia clinică se adreseză persoanei şi analizează cazul dincolo de teorii, experimente şi cercetări validate ştiinţific. Ele te ajută, te orientează dar nu-ţi oferă răspunsuri. Cum se explică procentajul celor care deşi se încadrează în aceleaşi criterii totuşi nu urmează linia cauză-efect care poate fi perturbată de mulţi factori, unii necunoscuţi şi neprevăzuţi? În ciuda variabilităţii manifestărilor fiinţei umane, ceea ce este important în consiliere şi psihoterapie este tocmai apelul la resursele interne ale clientului care aduc schimbarea. Şi avem cazuistica de succes a infractorilor, reabilitatea şi inserţia lor socială.

4.Bunătatea se învaţă? Este o lecţie de viaţă ce poate fi sau o trasatură de caracter care nu poate fi negociată?

Ca psiholog, nu ştiu ce e bunătatea. Ce este? Cum o definitiv? Cum este un adult bun? Întrebaţi şi veţi primi răspunsuri diferite. Desigur putem învăţa să facem fapte bune. Dar o persoană care face fapte bune este o persoană bună? Unui violator nu îi este milă de victima sa în schimb îi poate fi milă de o pasăre sub ploaie sau de un cerşetor. Şi vecinii zic „era un om bun nu ne vine a crede ce a făcut”. În mod clar, un părinte îşi poate educa copilul să răspundă frumos, să zică „mulţumesc”, să fie recunoscător, sârguincios, cuminte şi atent. Copilul cu o educaţie aleasă poate internaliza preceptele părinteşti. Dar cum explicăm cazul părinţilor care şi-au educat gemenii într-o manieră pozitivă social şi în adolescenţă un frate păstrează linia „bunătăţii” (ca să vă citez) şi celălalt comite o crimă? Amândoi de aceeşi vârstă, cu aceeaşi educaţie, s-au dezvoltat în aceleaşi condiţii. Ceea ce nu putem controla sunt factorii de mediu, influenţele psihosociale şi alţi factori interni sau externi persoanei umane (unii necunoscuţi). Cunoaştem factorii de risc dar nu rezultatul concurării tuturor factorilor. Hiperactivitatea, impulsivitatea, instabilitatea, abuzurile, consumul de substanţe, traumatizările sunt factori de risc pentru un comportament antisocial însă nu toţi subiecţii ajung să ducă la act acest risc. Nu putem cunoaşte cauzele. Toate celelalte ştiinte psihologice oferă răspunsuri parţiale nu rezolvări: ştiintele creierului studiază mecanismele neuronale, dezechilibrele neurotransmiţătorilor, ştiinţele sociale iau în consideraţie factorii psihosociali, psihologia personalităţii este preocupată de influenţa caracteristicilor de personalitate, genetica are partea ei. Ce simplu ar fi să identificăm o „genă a răului” pe care să o inlocuim cu „una a binelui”. Lumea ar fi un Paradis. Modern, este foarte frecventă abordarea multi, pluri şi interdisciplinară.

5.Dacă ne naştem înzestraţi cu o bunătate naturală cu toţii, ce se întâmplă intre timp?

Ca psiholog NU pot face o astfel de afirmaţie. Vreau să amintesc cercetările psihologului american de la Stanford, Philip Zimbardo, pe care l-am cunoscut şi am discutat în două prilejuri. El se întreabă: cum se explică transformarea lui „te iubesc” în „te urăsc”. Cum soţul cuminţel şi blând devine dintr-o dată agresiv? Cum păzitorii legii devin violatorii ei? Cum gardienii închisorilor de la Guantanamo şi Abu Ghraib (2004) au devenit „nişte brute” prin torturile asupra deţinuţilor? Zimbardo, având un interes vechi prin cercetările începute cu experimentele cu studenţii din anii 1970, susţine că grupul de variabile situaţionale poate domina voinţa unui individ de a rezista şi de a se eliberarea de sub constrâgerile sociale şi morale obişnuite. Iar situaţiile sunt create de sisteme. Sistemul oferă putere individului şi se creează un spaţiu mental în care emoţia domină raţiunea. Cu alte cuvinte, deşi oamenii sunt responsabili, totuşi situaţiile creează forţe şi vulnerabilităţi nedorite.

Soluţia nu este să schimbi poliţiştii şi gardienii „răi” ci să creezi un sistem care să evite provocarea acestor situaţii. De aceea el propune un model de sănătate publică pentru prevenirea răului. Profesorul Zimbardo este un psiholog social şi prin prisma abordării sale acordă mare importanţă factorilor sociali, precum am amintit. Sper că am răspuns măcar parţial. În româneşte avem tradusă cartea sa „Efectul Luciferpe care o recomand.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite