Nevăstuica, penisul şi jurnalismul

Bombastica realizare de presă „O nevăstuică a poftit la penisul unui tânăr din Ghergheşti (foto, video)”, apărută într-o publicaţie obscură de provincie („Vremea nouă”), se bucură de o frumoasă carieră digitală. La câte probleme de formă şi de fond are, ca să nu mai pomenim de subiect în sine, nici nu-i de mirare: în social media, femeia cu barbă şi înghiţitorul de săbii sunt populare ca pe vremea bâlciurilor.

În noua dezordine mediatică, asemenea subproducţii se pot bucura de succes şi dintr-un alt motiv. E vorba despre provincialismul lor. Cumva, în inefabila lume gratuită a informaţiilor răspândite virtual, presa a devenit nespus de provincială. Ne ocupăm zelos de lucruri mărunte, irelevante. Dezbatem cu energie demnă de o cauză mai nobilă mici fapte diverse, de parcă ne-am bucura că în orăşelul nostru patriarhal s-a întâmplat, în sfârşit, ceva.

Acel aşa-zis articol de presă vasluiană nu se deosebeşte prea tare de sirenele care au invadat spaţiul cunoscut anterior drept mijloc de informare în masă. Totuşi, faţă de minciunile sfruntate vândute pe post de divertisment, acest text abracadabrant pare să deţină un sâmbure de adevăr: pretinde că porneşte de la un incident real.

Titlul, însă, e o fabulaţie. Evident, nu se poate dovedi faptul că nevăstuica poftise la ceva, ci doar că editorii publicaţiei s-au dedulcit la puerile jocuri de cuvinte, dintr-o bizară aplecare spre derizoriu, aducătoare de vizualizări şi distribuiri. Iar autoarea, Cezara Mironică, dezvăluie, involuntar, grave carenţe de educaţie jurnalistică:  textul e un amalgam. În actul de comunicare, jurnalista dă frâu liber nu doar unei imaginaţii îndoielnice („frumoasă, delicată, irezistibilă, mortală şi necruţătoare, aceasta s-a repezit direct la penisul sãu”), ci şi funcţiei poetice. Or, aceasta din urmă, bazată pe o abundenţă de figuri de stil, e caracteristică textelor literare sau comentariilor (cf. „Manualului de jurnalism”, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Polirom, 2009), pe când incidentul cu pricina e doar o nenorocită de ştire. Deşi, după gloria pe care i-a adus-o acest pseudo-material, jurnalista ar putea primi liniştită şi editorialul „Vremii noi”, un spaţiu care să-i poată cuprinde clocotitoarea vocaţie gazetărească.

Să subliniez şi chestiuni legate de acurateţe (greşeli de tipar cu nemiluita, fonturi cu şi fără diacritice etc.)? Într-un intertitlu, victima mărturiseşte: „Am stat muşcat de penis şapte ore”, pentru ca nişte rânduri mai jos să aflăm că protagonistul petrecuse în această ingrată ipostază un ceas mai puţin faţă de cele deja menţionate.

Am văzut şi câteva secvenţe din filmuleţul aferent însăilării cu nevăstuica şi penisul, întărindu-mi-se bănuiala că ar fi opera unui grup satiric local cu un dubios simţ al umorului.

Dar articolul poate fi „adevărat”, nu vreo făcătură, deoarece conţine prea grave erori de fond pentru a nu fi un act modern de presă! Căci, abia asta e o grozăvie, în hăhăiala distribuirii textului în reţelele sociale, omitem faptul că victima e minoră, că identitatea nu i-a fost protejată (banda pe ochi şi iniţialele în loc de numele în clar sunt desuete precum tiparul!), demnitatea i-a fost făcută ferfeniţă în spaţiul public, iar tatăl victimei susţine „poate c-a băut şi-un păhărel de vin...”. Cine i-a dat minorului să bea chiar era un subiect de ziar!

Poate că, de fapt, aşa arată presa după câteva luni la Vaslui. Sau aşa arată presa după ce a petrecut o vreme pe Internet.

PS Evident, articolul, ziarul sau stilul de a face presă comentate nu sunt şi nu pot fi reprezentative pentru vreo regiune a ţării.