Societate

articolul anterior articolul urmator

„Ni se cere întotdeauna să alegem viaţa“

4
22 Mar 2019 08:18:53
Cătălin Sturza

Prin ce are valoare viaţa umană? Merită fiecare viaţă umană respectată şi protejată? Sunt întrebări fundamentale într-un secol şi într-o cultură definită de Ioan Paul al II-lea drept o „cultură a morţii“.

Arhiepiscopul de Paris, Michel Aupetit, este un fost medic practicant, care a practicat medicina între 1979 şi 1990. S-a specializat în etică medicală la Facultatea de Medicină din Créteil, după ce a obţinut o diplomă universitară în acest domeniu în 1994. Duminica trecută, Michel Aupetit a ţinut o predică în Catedrala Notre-Dame din Paris despre valoarea vieţii.

„Viaţa umană e infinit mai mult decât expresia ei organică“, a arătat Aupetit.

„Prima ispită la care a fost supus Iisus Hristos este despre viaţă şi moarte. În fapt, diavolul vine să-l ispitească pe Hristos atunci când acesta se află la un pas de moarte. Teza unui medic, prieten de-al meu, m-a ajutat să înţeleg ce înseamnă acest verset din Evanghelie: «După ce a postit 40 de zile, Hristos a flămânzit.» Când postim, bând doar apă, suferim timp de trei sau patru zile, timpul necesar ca zahărul din corp să se echilibreze. Apoi foamea dispare mulţumită echilibrului care apare atunci când corpul se susţine din propria rezervă de zahăr din muşchi şi din ficat. După 30 de zile, sau 40 pentru cei mai puternici, foamea reapare, ceea ce înseamnă că toate rezervele au fost epuizate şi că omul e la un pas de moarte. Este foamea morţii. Această ispitire a diavolului care spune că va schimba pietrele în pâine echivalează cu a-i cere lui Hristos să scape de moarte. Este aceeaşi ispită pe care a avut-o mai apoi în ziua patimilor Sale: «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!“

„A doua ispită este despre relaţia noastră cu Dumnezeu. Se bazează pe idolatrie, adică pe felul în care ne îndepărtăm de Dumnezeu ca să ne urmărim ambiţiile, setea noastră de glorie şi de recunoaştere. Hristos nu-şi bazează gloria pe vanităţile omeneşti. Coborârea până în cel mai de jos punct al umanităţii noastre arată unde ar trebui să căutăm gloria care vine de la Dumnezeu, slava care e valoroasă pentru eternitate. În Duminica Floriilor, mulţimile l-au aclamat. În alte momente, poporul vrea să-l facă rege, dar Iisus fuge şi se ascunde. Ştie unde se află adevărata slavă: «Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.» Cei înţelepţi şi pricepuţi sunt acei oameni aroganţi şi snobi care cred că pot trăi fără Dumnezeu. Iisus pe cruce este înveşmântat în slava lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă să iubeşti până la sfârşit.“

„A treia ispită este despre iubire. Avem nevoie, mereu, să ştim cât de departe sunt capabili să meargă cei care ne iubesc pe baza acelei iubiri. Să-l ispiteşti pe Dumnezeu înseamnă să nu ai încredere în el şi să-l pui la încercare. Iisus va refuza să-şi ispitească Tatăl, chiar şi în momentul culminant al suferinţei. În grădina Ghetsimani, în inima celui mai profund sentiment de părăsire, Iisus îi va cere Tatălui Său să-l scutească de teribila suferinţă de pe cruce. Cu toate acestea, îşi încheie rugăciunea abandonându-se, cu încredere, în voia Părintelui Său: «Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.»“

„La începutul Postului Paştelui, vedem lupta pe care o avem în faţa noastră. Ni se cere întotdeauna să alegem viaţa, dar viaţa umană este infinit mai mult decât expresia ei organică. De aceea orice viaţă omenească este ceva sfânt. Dacă Iisus a acceptat să treacă prin moarte, El care este Fiul lui Dumnezeu, este pentru a ne arăta că până şi în cea mai completă umilire şi în cea mai fragilă dintre vieţile omeneşti trebuie să recunoaştem prezenţa divină. (...)“

„Ispitele lui Hristos ne pun, din nou, faţă în faţă cu lucrurile esenţiale: viaţa, Dumnezeu şi iubirea. Sunt cele mai teribile ispite, care ne vor ieşi, întotdeauna, în cale.“

Arhiepiscopul Michel Aupetit este cunoscut pentru luările sale de poziţie în apărarea celor mai slabi şi mai tineri membri ai omenirii. Cartea sa, L’Embryon, Quells Enjeux? (Embrionul, care sunt mizele?, Paris: Éditions Salvator, 2008) este o apărare viguroasă a copilului nenăscut. Discutând experimentele pe embrionii umani, Arhiepiscopul Aupetit observă că păgânii din lumea antică îşi sacrificau, la propriu, copiii pe altarele diferitelor zeităţi, crezând că vor fi răsplătiţi cu recolte bogate şi alte beneficii; în timp ce în prezent „embrionii umani viabili şi în viaţă“ sunt sacrificaţi pe altarul fericirii personale, al banilor, al carierei, al statutului social. Antichitatea avea idoli precum Baal, dar în ziua de astăzi „idolii şi-au schimbat forma: mai puţin grosieri decât în trecut, se numesc «bani», «creştere economică», «vanitate», «celebritate» sau «renume public». Victimele? Au rămas exact aceleaşi.“

Predica Arhiepiscopului de Paris vine în contextul în care, la începutul anului acestuia, Statul New York a celebrat legalizarea avortului până la naştere prin aprinderea spiralei de pe World Trade Center. Noua lege elimină în întregime avortul din codul penal, permite avortul practic în aproape orice condiţie, dacă „sănătatea mamei, incluzând bunăstarea ei mentală, este pusă în pericol“, şi le oferă unor persoane care nu sunt medici dreptul de a realiza avorturi. O lege şi o cultură care, aşa cum arată editorialista Sarah Telle, celebrează iubirea de sine, nu iubirea altruistă; care nu rupe legăturile care restricţionează drepturile femeilor, ci chiar legăturile care ne apropie unii de alţii; care respinge valoarea intrinsecă a oricărei vieţi; care nu iubeşte, ci ucide; şi care nu este un motiv pentru a celebra, ci pentru a reexamina lucrurile pe care cultura noastră le preţuieşte, cu adevărat.

Un exerciţiu la care ne invită şi asociaţia Studenţi pentru Viaţă sâmbăta aceasta. În România, din 2016, luna martie a fost declarata Luna pentru viaţă. Marşul pentru Viaţă de anul acesta se desfăşoară sâmbăta viitoare, pe 23 martie. Mai multe detalii despre marş la link-ul de aici. Eu voi participa – vă aştept şi pe dvs. a susţine valoarea intrinsecă a oricărei vieţi omeneşti. Pentru că viaţa nu este o temă secundară – este, aşa cum arată Michel Aupetit, una dintre temele fundamentale, esenţiale. Şi pentru că fiecare copil este unic din prima secundă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

antipro
22.03.2019, 09:27:08

Catalin Sturza "Mai multe detalii despre marş la link-ul de aici. Eu voi participa – vă aştept şi pe dvs. a susţine valoarea intrinsecă a oricărei vieţi omeneşti. Pentru că viaţa nu este o temă secundară – este, aşa cum arată Michel Aupetit" Daca nu v-a tras nimeni la raspundere pentru esecul de la referendum e normal sa continuati sa promovati asocierea cu ereticii.

-1 (1 vot)
Paun Al
23.03.2019, 10:46:49

Dincolo de vorbe sforaitoare , de valori clamate , de gardul vopsit , de grija verbala fata de viata ... ne loveste realitatea dura ”Copiii abandonaţi ai României, sedaţi sub protecţia statului ”-- il gasiti pe situl Adevarul Multi din cei ce vor sa impuna interzicerea avorturilor sunt oameni care nu si-au luat responsabilitatea pe viata a cresterii de copii , nu simt ce inseamna asta ...dar ne dau lectii si vor impuna altora sa faca si sa creasca copii . Pentru ca ei , cei ce nu au copii , nu au infiat , s-au casatorit cu Hristos ...ne spun ca ...iubesc viata . Problema avortului este o problema sensibila , dar lasati-i pe cei ce trebuie sa-i faca , sa-i creasca sa-i educe , sa ii pregateasca pentru viitor ... sa stabileasca solutia cea mai buna ... Oameni care nu si-au asumat rolul de parinti , calugari si episcopi , maicute ” casatorite cu Hristos ” ar fi bine sa-si vada de ale lor ... In loc de marsuri formale , de imagine ... mai bine angajati-va ca infiati viitori copii ai unor mame care nu-i mai vor , care simt ca nu pot , sau ca au cum sa-i creasca , sa le ofere un viitor ... Asta daca chiar va pasa ... E plina lumea de ..vorbitori .

+2 (2 voturi)
Sorin Ionascu
23.03.2019, 16:34:14

„Ni se cere întotdeauna să alegem viaţa“ Oare? O viata fara demnitate, fara "lumina", fara implinire chiar merita salvata/traita? Merita sa aduci pe lume un copil caruia nu-i poti oferi practic nimic? Merita sa te pui la risc pentru o sarcina problemaitca, posibil fatala? Cu riscul de a lasa fara mama ceilati copii nascuti anterior? Sunt foarte multe intrebari la care raspunsul nu e asa de simplu si nu intotdeuna religia e cea care poate da un raspuns adecvat. Din contra, ea poate fi un factor toxic in alegere. Nu neg existenta lui Dumnezeu, nici nu o sustin apriroi; consider ca e dreptul fiecaruia sa creada (sau nu) in ceea ce vrea si in ceea ce il inspira, dar fara sa aiba dreptul de a impune aceeasi cresinta celor din jur sau sa-i deranjeze prin conceptele sale. Daca Dumnezeu voia ca toi oamenii sa fie la fel si sa aiba o singura credinta facea astfel lucrurile. Dar el (sau cine e acolo) ne-a creat diferiti si ne-a lasat credinte diferite. Chiar si necredinte. Si atunci consider ca fiecare poate si are dreptul sa decida pentru sine. Copilul nenascut este inca un atribut al mamei, iar ea are dreptul sa decida. Ii accept acest drept, chiar daca nu sustin o liberalizare totala a avorturilor (consider ca ar trebui acceptate doar ca solutii extreme, cand celelalte nu mai functioneaza). Si mi se pare o ticalosie imensa si o ipocrizie pe masura sa pui asa-zisele interese ale copilului nenascut inaintea celor ale mamei sau ale celor din jur. Viata se hraneste prin moarte si uneori alegi moartea ca sa poti salva viata. Sau alegi moartea ca sa poti salva ceea ce merita salvat din viata. Eventual folsind metoda japoneza (harakiri sau seppuku). Si aceasta nu inseamna o lipsa de credinta sau o indepratare de dumnezeu (oricare ar fi el), asa cum Iisus a ales sa moara, nu s-a injosit pentru a-si prelungi inutil si infidel viata ce fusese destinata sacrificiului.

+2 (2 voturi)
Scriptamanent
24.03.2019, 01:11:41

Murdaria conservatoare in maxima ei neomenie... Ce sa te astepti de la cei cu perspectiva religioasa, cu ideile lor butucanoase, cu dispretul lor fata de individualitate, fata de fiinta umana!? Religia Otraveste Totul! Idiotii de sub flamura miscarii asteia ticalosite nu pot sa vada esenta ei si asta pentru ca deja admit ca sunt sclavi, sunt marionete, sunt total injugati. Avortul este si trebuie sa ramana o optiune personala, orice imixtiune in aceasta alegere este o miscare totalitarista, dictatoriala. Un grup de nemernici vor sa se faca cu de-a sila stapanii uterelor femeilor, reduse doar la menirea lor reproducatoare, niste animale de prasila. Asta e impunerea interzicerii avortului: sclavia biologica. Femeia ar trebui sa devina sclava biologiei ei. Dar la retardatii crestinatatii asta e normal. Nici Tata, nici Fiul nu s-au declarat vreodata oripilati de sclavie, ba chiar o considerau normala si in firea lucrurilor, ceva bun pentru umanitate. Si biserica chiar indeamna la supusenie, te vrea modest si sa nu cracnesti, sa-ti pui cat mai putine intrebari, sa fii prost si, desigur, un sclav bun. Toata perspectiva asupra vietii, relationarea cu celelalte fiinte umane, toate sunt otravite de dogmele religioase retrograde. Cultura mortii este religia ta, domnule autor. Crestinismul, ca si islamismul, celebreaza moartea, o cer, o iubesc, este printre cele mai de pret bunuri ale sistemului lor. Vechiul Testament e plin de genociduri, e plin de moarte, de la populatii intregi, pana la individ, chiar si bebelusii sunt ucisi. Valuri de sange si cruzime sunt revarsate continuu si toate la ordinele marelui papusar celest. Nici Noul Testament nu e mai breaz. Ba din contra: iubirea lui dumnezeu pentru noi ar trebui dedusa din uciderea propriului lui copil, tot dintr-o moarte asadar. Dar stati! Nu e gata. Mai avem o sarbatorire a mortii, in Apocalipsa. Asta e dementa de-acum. Si autorul ne vorbeste sa pretuim viata, orice viata, cand tocmai dumnezeul lui a facut-o atat de nesemnificativa si neimportanta. Viata vesnica e cea adevarata, aia e importanta. Dar aia e posibila dupa...., pai, dupa MOARTE. Pai, nu-i de groaza?? Ce sa-i facii!? Marsul vostru dovedeste inca odata ca e otravitor si ca e virusat de ideologia asta religioasa, iubitoare de Moarte, un cult al mortii.

+1 (1 vot)