Iată de ce, la aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, l-am rugat pe prietenul meu aproape nonagenar, ca şi mine, Valeriu Râpeanu, să schiţeze un portret al marelui istoric.

Iată acest portret:

„Cel care a întruchipat în gradul cel mai înalt ideea de patriot, cel căruia - aşa cum s-a spus - nu-i putem afla nicio contradicţie în ceea ce priveşte istoria, prezentul şi viitorul ţării sale, cel care ne-a dat o perspectivă nemuritoare despre civilizaţia românească, cel ce n-a obosit să cerceteze istoria poporului român în legătură cu istoria celorlalte popoare, a fost asasinat cu sânge rece, cu bestialitate, la capătul uneia dintre cele mai murdare campanii de denigrare. El a fost ucis la capătul a luni de zile de pregătire a asasinatului, de care au ştiut şi autorităţile vremii până la cel mai înalt nivel, dar n-au făcut nimic pentru a împiedica această odioasă crimă.

Iorga a murit ca un erou şi s-a alăturat prin gestul său nemuritor celor pe care i-a nemurit în paginile sale.

Arareori gândirea, scrisul, fapta s-au împletit organic într-una şi o singură fiinţă numită Nicolae Iorga, pildă nemuritoare pentru toate generaţiile de români.”