Direcţia dominantă a vântului va fi dinspre Vest către Est, potrivit aceleiaşi surse.
"Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul intervalului 20-22 mai, se apreciază că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre vest către est, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări sâmbătă (21 mai) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 mai), când se vor înregistra rafale, în general, de 55 - 65 km/h", informează Agerpres.
Potrivit specialiştilor, în zona de evoluţie a norului de fum, în intervalul 20 - 22 mai, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată pe parcursul zilei de sâmbătă.
Reamintim că Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a anunţat, miercuri, că un puternic incendiu a izbucnit în pădurea de lângă Zona de Excludere de la Cernobîl, afectând o suprafaţă de 45 de hectare.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
# Oooo ... De s-ar intensifica vintul si mai tare sa duca norul de fum (si praf oleaca radioactiv) macar pina la Moscova , sa vada si rusii din capitala cum arata ''operatiunea speciala de denazificare a Ucrainei'' .
Mai bine nu c-or sa zica ca-i atac nuclear American . Citeste mai mult: adev.ro/rc6rub