Note, stări, zile

Septembrie 2019. Ion Vianu, în trecere prin Bucureşti, mi-a făcut plăcerea să-mi dăruiască ultima lui carte apărută, anul trecut, la Editura Polirom (Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru). Am citit-o cu lăcomie şi, de-atunci, mă simt zilnic vinovat că amîn să scriu despre ea.

Articol preluat din Dilema Veche

Dar nu amîn, cum mi se întîmplă, uneori, din demobilizare contextuală, din oboseală sau din nevolnicie presenilă, ci pentru că mă simt sincer intimidat de bogăţia generoasă a textului, deopotrivă subtil şi comunicativ, multicolor şi armonios, traumatizant şi vindecător. Cartea are de toate: memorialistică, istorie culturală, socială şi politică, experienţe terapeutice din ţară şi din străinătate, reflecţie antropologică, construcţie şi confesiune, elaborare complexă şi nemijlocire cordială, interogativitate şi tatonare a soluţiei. Pînă la urmă tot o să scriu, sper, deşi am mai degrabă impulsul de a oferi cititorilor o amplă selecţie de citate. Cu unul aş începe, deja, acum: „Mi-a telefonat Nichita Stănescu într-o zi, prin anii ’70. «Ce mai faci?», m a întrebat. «Nu-mi spune că eşti nebun», a continuat înainte să-i dau un răspuns, «fiindcă ştiu deja asta. Spune-mi altceva despre tine»… Avea dreptate Nichita. Viaţa obişnuită este pasionată, confuză, violentă, «plină de zgomot şi furie». Sînt «Povestiri(le) despre nebunia obişnuită», Tales of Ordinary Madness, ca ale lui Charles Bukowski. Iar nebunia clinică, «marea» nebunie, este excesul celei dintîi. Studiul nebuniei «clinice» trebuie să înceapă cu studiul nebuniei ordinare…“ (p. 156). O lectură pripită va invoca opinia comună privind dezordinea curentă (şi recunoscută) a cotidianului. Lumea e „căzută“, plină de sminteală, nesistematizabilă. Dar Ion Vianu trimite mai departe şi mai în adînc. Spre „nebunia“ restauratoare a creativităţii, dar şi spre patologia fiinţei create, spre teologia rătăcirii şi a pedepsei. Iar lucrurile nu stau pe loc, ci par să evolueze, epidemic, spre un derapaj sporit. Ca într-un faimos pasaj din Sf. Antonie cel Mare: „Avva Antonie a zis: Se apropie vremea cînd oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpusti asupra lui strigîndu-i: «Eşti nebun», pentru că nu-i ca ei“. Sînt cuvinte din secolul III-IV d.Hr. (cf. Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Polirom, 2007, p. 49). Nu pot decît să-i fiu recunoscător lui Ion Vianu pentru larga deschidere a meditaţiei sale. O dovadă că nu poţi practica nici o tehnică a vindecării fără a adăuga dimensiunii „specializate“ a meseriei nimbul salutar al culturii mari, al sondajului în absolut, al căutării neodihnite.

…Şi pentru că veni vorba de Pateric, o carte mai „omenească“ decît crede dăscălimea aşezată comod şi definitiv în solemnitatea „citatului“ revelator. O carte nu lipsită, pe alocuri, de umor. Iată: „Odată, avva Iosif s-a îmbolnăvit şi a trimis după avva Teodor, zicînd: «Vino să te văd înainte să ies din trup». Era pe la mijlocul săptămînii. Avva Teodor nu s-a dus, dar a trimis răspuns: «Dacă rămîi în viaţă pînă sîmbătă, vin; dacă pleci, ne vedem pe lumea cealalt㻓 (op. cit. p. 146).

20 octombrie 2019

Pe la jumătatea lunii trecute, am publicat, în revista Dilema veche, două articole despre supraabundenţa – unică în lume, cred – a candidaţilor la preşedinţia României („O ţară de preşedinţi“). Făceam, rapid, şi portretele unora dintre combatanţi. Printre ei, inevitabil, şi dl Theodor Paleologu. Aflu, contrariat, nu fără o legitimă iritare, că o parte a textului meu, însoţită de o fotografie, a fost pusă în circulaţie pe Facebook, ceea ce mă transformă, fără voia mea, în „agent electoral“. Nu retrag nimic din bunele mele cuvinte despre Theodor Paleologu, dar nu mi se pare corectă manipularea unui fragment de articol orientat spre altă miză, pentru a l face să sune drept argument de campanie. M-am trezit, astfel, înregimentat într-un „război“ din care nu am ales (încă) să fac parte. Îi doresc succes dlui Paleologu, dar îi rog pe responsabilii campaniei sale să nu se mai folosească „strategic“ de „arme“ sustrase din arsenalul (dezinteresat) al cîte unui publicist de ocazie…

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro