Note răzleţe în Săptămâna Mare

1. Mulţi bucureşteni s-au arătat nemulţumiti faţă de felul în care Primăria Capitalei şi d-na primar general Gabriela Firea s-au grăbit să decoreze, în întâmpinarea Sărbătorilor pascale, Piaţa Constituţiei.

D-na Firea a edictat că nemulţumirea este nejustificată, este simulată şi de circumstanţă. Mai mult, este vorba despre o nemulţumire cu substrat politic, că este comandată şi stimulată de Opoziţie. Că toată scenografia aceea mai mult decât discutabilă din punct de vedere estetic ar purta semnătura unui mare artist plastic şi excepţional om de teatru. Nimeni altul decât scenograful Dragoş Buhagiar. Deţinător al mai multor premii UNITER, un posibil viitor câştigător şi al premiului aferent anului 2016.

Din punctul de vedere oferit presei de dl. Buhagiar rezultă că evlavioasa doamnă Firea a minţit un pic, încălcând astfel poruncile biblice.

Da, e adevărat, dl. Buhagiar a gândit amplasamentul, cadrul, a creat el însuşi o parte dintre elementele ce sunt răspândite prin Piaţa Constituţiei. Însă a trebuit să ţină seama de tot felul de restricţii financiare, să recicleze unele ansambluri, să integreze în context şi operele altor artişti.

Detaliile oferite de răspunsul său d-lui. Buhagiar pun într-o nouă lumină, nu tocmai favorabilă, alegaţiile d-nei Firea. Nu sunt naiv. Nu mă aştept la noi precizări din partea primăriţei surprinsă în biroul de lucru cu lavaliera gata pregătită de Mihai Gâdea. Minciuna e la ea acasă atât la Antena 3 cât şi la PSD. Deci şi la doamna Firea.

2. La începutul săptămânii am citit în publicaţia online numită Pressone precizările d-nei Emilia Şercan legate de felul în care s-a desfăşurat înregistrarea ediţiei cu bucluc a emisiunii Profesioniştii. Ediţie a cărei invitată a fost şi pe care a părăsit-o în condiţii nu tocmai foarte agreabile. Precizările Emiliei Şercan confirmă bănuielile mele şi ceea ce am scris în comentariul Cinism şi rating publicat săptămâna trecută.

Firesc ar fi ca după ce aceste precizări au devenit publice, Comisia de etică şi arbitraj din TVR să se autosesizeze şi să analizeze conduita profesională a realizatoarei Eugenia Vodă. O conduită care probează adevărul că nimeni nu e infailibil. Că mai comit greşeli şi oamenii celebri.

Am îndoieli însă că respectiva Comisie va întreprinde ceea ce s-ar impune. Mai întâi pentru că nu ştiu dacă atribuţiile sale au fost extinse şi asupra producţiilor semnate de colaboratori. În al doilea rând fiindcă, aşa după cum s-a putut lesne constata în cursul şezătorii televizate de miercurea trecută, desfăşurată cu participarea extraordinară a Irinei Radu, unii pretinşi teleaşti cu vechi state de serviciu şi bretoane menite să le acopere dreapta vedere a faptelor păreau foarte încântaţi de isprava doamnei Vodă. Care ar fi fost în beneficiul promovării TVR. În al treilea rând deoarece, din câte se pare, s-ar fi primit permisiunea conducerea TVR ca emisiunea Eugeniei Vodă să fie prelungită cu vreo 13 minute spre a putea fi cuprins respectivul moment. Toate acestea spunând multe despre felul în care înţelege să îşi îndeplinească misiunea publică instituţia din Calea Dorobanţi nr. 191.

3. Nu ştiu cu exactitate care au fost dimensiunile incidentului, altminteri regretabil, petrecut în cursul pauzei dintre cele două părţi ale premierei cu prima distribuţie a spectacolului cu piesa Rosmersholm de Ibsen. Spectacol produs de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Incident în cursul căruia regizorul invitat Andryi Zholdak se zice că ar fi agresat-o pe extraordinara actriţă care este Imre Eva. Este însă mai mult ca sigur că ceva deloc normal s-a petrecut totuşi, dovadă fiind protestul semnat de câţiva, nu puţini, actori care compun această trupă de excepţie.

Incidentul pune în discuţie esenţa şi morala raporturilor de colaborare creatoare dintre regizor şi actori. Nu însă şi esenţa, valoarea şi valabilitatea conceptului de teatru de artă, aşa cum scrie complet aiurea şi într-o exprimare de o preţiozitate absolută d-na prof.univ.dr. Miruna Runcan, critic de teatru, într-un articol publicat pe un blog până acum necunoscut. Mie, cel puţin.

În textul său d-na Runcan falsifică realităţi, extrapolează fapte, manipulează, plăteşte poliţe, se ia la trântă cu marele teatrolog francez de origine română George Banu şi cu directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, Tompa Gábor. Recunoscând că aduce în discuţie falimentul şi pretinsa preţiozitate a conceptului de teatru de artă fără să fi văzut spectacolul ce îi prilejuieşte fulminantele-i consideraţii. Gata, aruncăm la coş o metodă, îi negăm pe Stanislavski, pe Meyerhold, pe Jacques Copeau, pe Peter Stein, pe Luc Bondy, pe Ciulei, pe Pintilie, pe Vlad Mugur, pe Valeriu Moisescu, îi declarăm vrac vetuşti din cauza faptului că cineva a abuzat ori fiindcă este susceptibil de a fi un caz clinic? Reactivăm teoria marxistă a maselor care fac istorie în vreme ce personalităţile nu sunt chiar foarte importante?

Nu aş fi spus însă nimic şi aş fi trecut amuzat peste aberaţiile şi stângiste ale doamnei profesor dacă, din câte ştiu, doamna Runcan nu ar fi predat o lungă perioadă un curs universitar de Deontologie jurnalistică. Ori nu ar fi impus unei asociaţii profesionale ce reuneşte o parte a criticilor de teatru din România (asociaţie din care eu, spre bucuria mea, nu mai fac parte) şi nu ar fi profesor universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai. Fiind, în această calitate, direct responsabilă de formarea viitorilor teatrologi şi critici de teatru.

În toate aceste ipostaze distinsa doamnă profesor universitar doctor ar trebui să ţină cont şi de îndemnul Să nu minţi!

Şi ea, şi doamna Firea, şi conducerea Televiziunii Române! Măcar în Săptămâna Mare.