Nu vă înecaţi în ură, drepţilor! Ura dăunează sănătăţii mai mult decât coronavirusul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu a trecut bine Învierea – fără incidentele la care, probabil, sperau – că tinerii şi mai puţin tinerii noştri „frumoşi şi liberi” vigilantişti ne-au inundat din nou cu venin din prea plinul inimii lor negre.

De data asta, negreala a fost îndreptată spre Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, „vinovat” pentru aceea că, infectat cu coronavirus fiind, la o vârstă foarte înaintată (peste 90 de ani), a fost transportat cu elicopterul la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Nu voi reproduce cascada de acuze şi insulte – îmi provoacă o stare de dezgust –, dar voi încerca să le dau câteva răspunsuri.

În primul rând, trebuie spus din capul locului că nu a fost vorba despre o plimbare de plăcere făcută de păstorul Sucevei cu elicopterul, ci despre un transfer de urgenţă al unui bolnav vulnerabil. Nu e nici primul nici ultimul transport al unui bolnav făcut cu elicopterul.

În al doilea rând, trebuie spus că nu ÎPS Pimen a cerut să fie dus la Bucureşti, ci a fost o decizie luată de medici şi echipa care a efectuat zborul; discuţia iniţială fusese pentru un transfer spre Iaşi, dar pentru că mai trebuia transportat un pacient într-o situaţie gravă spre Bucureşti, s-a ales soluţia ca ambii să fie duşi în Bucureşti, pentru a nu complica zborul cu opriri suplimentare şi schimbări de direcţii pe timp de noapte (vezi aici, un articol pe portalul Adevărul).

Apoi: este o vină în sine să fi transferat la nevoie cu elicopterul? Desigur că nu. Au beneficiat de acest tip de sprijin al SMURD/ISU destui cetăţeni bolnavi de-a lungul timpului – şi ceea ce ne dorim fiecare dintre noi este să nu ajungem să avem nevoie de o asemenea călătorie.

Ar fi fost o problemă, înr-adevăr, dacă prin preluarea cu elicopterul a ÎPS Pimen ar fi fost dezavantajat altcineva, dacă ar fi luat locul altcuiva. Dar nu a fost cazul de aşa ceva! S-a decis că e nevoie de mutarea într-un alt spital a unor pacienţi – unul dintre ei fiind ÎPS Pimen, altul un bărbat de 47 de ani –, iar acest lucru era posibil.

Deci: o dată cu Pimen a fost transportat şi un alt pacient cu elicopterul. Cu o zi înainte fusese făcut transport cu elicopterul pentru un alt bolnav din Suceava spre Bucureşti – şi probabil în ultima lună au mai fost şi alţii. Să înţeleg că toţi ceilalţi bolnavi care au nevoie să fie transferaţi spre Bucureşti cu elicopterul pot beneficia de acest serviciu fără probleme, dar nu şi un păstor al Bisericii, pentru că e din Biserică. Şi culmea!, tot acuzatorii săi ţipă că e discriminare!! Este, dar ei sunt cei care o doresc şi încurajează – în sens invers: oricine să aibă dreptul de a beneficia de serviciile elicopterului SMURD, dar nu prelaţii Bisericii.  

Că am ajuns aici: am văzut articole şi comparaţii între transportarea cu elicopterul a ÎPS Pimen la Institutul Balş şi preotul catolic italian care a cedat ventilatorul unui pacient mai tânăr, pentru a-i da şansa de a trăi. E minunat ce a făcut preotul italian, dar nu se pune problema unei comparaţii. Pentru că, în cazul ÎPS Pimen nu s-a pus problema vreunei alegeri între dânsul şi alt pacient. Nu a cerut şi nici nu a luat locul altcuiva. Sunt sigur că l-ar fi cedat pe al său dacă ar fi fost nevoie. Dar celălalt pacient care avea nevoie de transport a fost transportat împreună cu ÎPS Pimen. Au avut amândoi loc în transport. De ce ar fi trebuit, atunci, să refuze transportul? Ar fi folosit cuiva asta? Nimănui… 

Şi mai sunt „dăştepţii" care spun că, dacă-i preot, nu are ce căuta în spital, ci să stea la biserică pentru vindecare, pentru că „spitale, nu catedrale" şi pentru că cine e credincios să-şi caute alinare doar la Dumnezeu, nu la „ştiinţă". Nefericiţilor,
primele spitale de Biserică au fost făcute (sec. IV, sf. Vasile cel Mare), şi chiar Scriptura ne spune:

„Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul.

Că de la Cel Preaînalt este leacul

...

Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele.

Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate.

Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea"

(Cartea înţelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, capitolul 38)

Poate că ar trebui să mai lăsăm şi un pic de lumină şi bunătate să ne intre prin inimi. În loc să dăm cu pietre într-un bătrân bolnav de 90 de ani, să ne rugăm pentru sănătatea lui. Căci nici ÎPS Pimen nu a pregetat când a fost nevoie să semneze o donaţie de aparatură medicală în valoare de 100.000 Euro a Arhiepiscopiei Sucevei către Spitalul Sf. Ioan cel Nou din Suceava.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite