O altfel de urare de Sărbători

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crăciul vine şi la cei mai puţin norocoşi. FOTO: Youtube
Crăciul vine şi la cei mai puţin norocoşi. FOTO: Youtube

Mai e puţină vreme şi multă nerăbdare până la deschiderea sezonului de Crăciun: alergăm după globuri şi globuleţe, brăduţi sacrificaţi sau din plastic, ţinute de noaptea mult aşteptată (cea sfântă sau cea de party) şi consultăm Internetul pentru a vedea ce fel de sărmăluţe să ne facem (în cap sau la cratiţă) etc. etc. Dar, dacă ne ştergem puţin praful consumerist din ochi, vedem şi o altă realitate, dincolo de cea a dorinţelor noastre.

Ştiu, mai este ceva vreme până la sărbători şi Anul Nou, veţi gândi automat. Nop! Primăriţa Capitalei ne aduce aminte că mai e puţin, dovadă stând instalaţiile din oraş, care abia aşteaptă să fie pornite. Mie nu îmi plac în mod special. Da, e fain să ai luminiţe, dar parcă e mai fain să ai întâi parcări, străzi asfaltate şi spitale decente. Doar zic şi eu! Aşa am ajuns să-mi (aproape) luxez piciorul într-o groapă (nu gropiţă) din asfalt, cu ochii la luminiţe, cu gândul la banii daţi pe ele şi cu obida în suflet pentru trebuşoara asta.

Nu vreau să vorbesc şi aici despre doamna Firea. E îndeajuns că o pomenesc cam în fiecare zi, pentru (ne)realizările dânsei, de care mă lovesc (uneori şi ad literam) la fiecare pas. Noroc că vine iar Crăciunul şi ne ajută luminiţele să uităm de lipsurile sistemice din Bucureşti, că după Anul Nou ne vom aminti iarăşi. 

Urarea mea de sărbătorile ce urmează este să ne gândim şi la cei de lângă noi. Nu, nu e un îndemn de la martorii lui Iehova or something (deşi nu îi judec), ci un gând după ce „guşti” puţin din viaţa de zi cu zi a celor mai puţin norocoşi, dacă aia poate fi numită viaţă. Oamenii fără adăpost şi cei la limita supravieţuirii nu prea ştiu ce-s alea sărbători. Ştiu în schimb, ce este frigul care îţi crapă pielea, lipsa încălţărilor şi a hranei, absenţa unui culcuş cald şi a contactului uman. Aşa ajung să se sălbăticească, să dezvolte afecţiuni de sănătate mintală şi să ajungă umbre a ceea ce au fost vreodată, dacă or fi însemnat ceva pentru cineva anume.

Avem peste 5.000 de oameni fără adăpost în Bucureşti, deşi statisticile nu îi cuprind pe toţi. Că au ajuns pe stradă din vina lor sau nu, asta îi priveşte pe ei. Personal, cred că nimeni nu ar trebui să trăiască pe stradă. 

Acum câţiva ani am lucrat voluntar într-un grup format din autorităţi şi ONG-uri pentru sprijinirea tinerilor fără adăpost. Concluziile sunt simple: nu e imposibil să previi şi să combaţi fenomenul. Dar trebuie să se vrea la nivel de autorităţi şi politicieni... Iar asta e altă poveste. Poveştile celor fără adăpost sunt ca din romane. Un tânăr a ajuns pe stradă după ce părinţii l-au dat afară pentru că era gay, o bătrânică dormea pe cartoane după ce fiul său i-a luat casa şi a gonit-o, un bărbat ajunsese în stradă la 18 ani, după ce fusese dat afară de la casa de copii. Destine frânte, poate. Dar oamenii aceştia au o şansă şi aia stă în mâinile noastre.

Când vine prima ninsoare, noi zâmbim şi abia aşteptăm să formăm un prim bulgăre, EI, cei fără casă, speră, înfriguraţi, că vor rezista şi iarna aceasta. De câteva ierni, ştiu o doamnă fără casă. Fiecare iarnă petrecută în stradă i-a răpit din degetele de la mâini şi picioare... I-au degerat, aşa că i-au fost amputate. Un om fără adăpost şi cu dizabilităţi fizice e şi mai vulnerabil. Adăposturile pentru oamenii străzii sunt insuficiente şi sunt doar pentru noapte. Aşa că asta dată fiind situaţia, ONG-urile încearcă să-i ajute pe oamenii fără adăpost, pe care unii îi consideră „gunoaie” pentru că nu cotizează la stat şi pentru că arată şi miros urât. Dar în fond, sunt oameni şi oricine poate ajunge într-o situaţia de genul. Ego-ul ne face să uităm asta însă. 

Un exemplu de ONG care ajută oamenii mai puţin norocoşi este Asociaţia Samusocial, unde puteţi face donaţii. Dacă nu, ajunge chiar şi o pilotă sau haine groase şi încălţări, lăsate lângă un coş de gunoi, în stradă. Cinic cumva, dar nişte haine groase chiar ajung să facă diferenţa între viaţă şi moarte. 

De sărbătorile care vin, nu vreau luminiţe, ci niţică empatie, solidaritate, umanitate şi pentru asta mă bazez pe voi, cei şi cele care citiţi asta. Nu zic să banăm consumerismul, ci să strecurăm în obiceiurile noastre şi grija (măcar sezonieră) pentru cei de lângă noi. 

Nu au nevoie de mult şi nu cer mult: poate un ceai cald, o pereche de mânuşi şi o vorbă bună şi neapărat din suflet. „Şi mie ce-mi iese dacă fac asta??”, poate se întreabă unii.. „- Păi nimic, pentru că atunci când dai ceva, nu trebuie să aştepţi musai ceva în schimb”, le-aş răspunde. Dar cred că fiecare gest de empatie şi bunătate ne face mai umani şi mai uniţi, deşi tocmai ce trecurăm cu bine de încercarea unora de a ne dezbina.... dar nu vreau să intru în politică (pardon, polemică). 

Deschideţi ochii, Crăciunul şi minunatele ocazii de a face un pic de bine sunt pe vine!   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite