O generaţie fără modele în alegeri
0
În foamea noastră după libertate, cu orice preţ, cu orice risc şi fără nicio constrângere, noi românii am uitat să ne ridicăm o întrebare elementară: „Cei ce vor veni după noi ce vor învăţa din felul nostru de a fi?". Iar generaţia aceea a venit.
Alegeri. Decizii. Consecinţe. O generaţie care vine din urmă şi care cu greu poate afla ceva despre toate astea din marea masă a societăţii româneşti, pentru că modelul care suntem noi, adulţii, a eşuat din varii motive. Nu am eşuat în toate alegerile făcute, dar într-o sumă ciudat de mare de alegeri, noi adulţii României am eşuat. Şi iertat îmi fie subiectivismul firesc, posibil atunci când fac această afirmaţie.
Despre alegeri copii au învăţat construind păpuşi pentru un teatru de păpuşi tip expoziţie. Au muncit de zor, apoi au aflat că viaţa e toată ca povestea Pandorei. Au definit singuri că în cutia Pandorei stau toate relele lumii, plus speranţa. Inclusiv drogurile. Au spus-o ei în definţie cu subiect şi predicat spre uimirea noastră a tuturor. Deci cunoşteau, iar săptămâna chiar a fost...altfel. Campania s-a numit: "Nu consuma, Nu eşti reciclabil", iar cele ce vă voi povesti, au fost doar un prim pas.
Povestea unei alegeri
Bogdan a privit povestea şi alegerea cu un soi de detaşare teribilistă. "Ei şi ce dacă...", şi a scos din cutie un şir lung de consecinţe ale alegerii sale. A privit la ele surprins dar neconvins ca şi cum ar fi spus că nici una dintre acele consecinţe nu-l pot atinge pe el. A mai vrut să scoată un alt şir. Voia cu orice preţ să demonstreze că el singur poate goli toată cutia Pandorei, indiferent de poveste, de viitor, de orice. Voia puterea alegerii de moment. L-am lăsat să scoată toate relele lumii. A citit cu mândrie tot şirul de consecinţe ale unei minciuni, de pildă.
Apoi şi-a luat păpuşa pe care muncise două zile la rând, împreună cu colegul de bancă, a aşezat-o alături de păpuşile celorlalţi colegi care aleseseră ca şi el să uite de consecinţe, să imbrăţişeze hedonismul momentului, puterea alegerii de aici şi de acum. În cele din urmă, păpuşile au fost mutate. Cele care aveau prieteni vii care aleseseră independent de consecinţe au fost închise după un gard de sârmă şi li s-a aplicat un strat gros de vopsea de maşină care le-a stricat înfăţişarea. Una câte una sufereau transformări vizibile, îşi pierdeau veselia, se chirceau sub culoarea închis-sclipicioasă de bronz urât.
Bogdan a privit uluit cum păpuşile celorlalţi, alter ego-urile celorlalţi îndură ruşinea de fi urâţite. A sărit ca ars: "Mă pot răzgândi? Vă rog, aş vrea să mă răzgândesc!", se lamenta copilul trăgând de noi, sperând că investiţia lui de timp şi efort, de care era atât de mândru - şi avea de ce să fie - va fi salvată de la urâţire. L-am privit. Cu doar un minut înainte le explica tuturor că ar face alegerile la fel, că răul e un moft bun să-i sperie pe cei slabi de înger. Consecinţele nu existau încă pentru el.
Acum voia să se răzgândească. Înţelesese cumva. I-am explicat că el personal poate alege. L-am întrebat dacă ştia că din cutie va scoate mai multe rele decât şi-ar fi putut imagina. A răspuns afirmativ şi a înşiruit inclusiv consumul de substanţe. I-am explicat că e fericitul care a înţeles că are libertatea şi puterea alegerii bune, corecte, însă, în viaţă, consecinţele rămân. Iar păpuşica lui, avea să-i arate practic cum sunt consecinţele. Şi-a primit sticker-ul recompensă pentru alegerea corectă, însă a privit cum tot ce construise se ascundea sub un strat urât argintiu, murdar. A privit lung, fără vorbă. Apoi s-a întors brusc şi a ieşit.
Expoziţia a rămas în holul şcolii. După o vreme, Bogdan s-a întors. Şi-a privit păpuşa, a fotografiat-o. Şi-a pipăit sticker-ul recompensă lipit pe piept, l-a apăsat bine, a zâmbit şi a plecat.
Oare am putea transpune povestea unui copil român la nivelul unui întreg popor? Ori trebuie să ne creştem singuri şansa chiar ştiind că la vremea când aceşti copii vor alege, pentru noi adulţii de azi va fi deja prea târziu?
Se încarcă comentariile...
