Societate

articolul anterior articolul urmator

O imagine puternică. Cu Andrei Pleşu

20
5 Jan 2015 11:16:53
Cristina Hermeziu
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu

Am şansa de a reînnoi dialogul, la început de an, cu o imagine puternică. În ultima zi a anului am primit un răspuns de la Andrei Pleşu. El iradiază dincolo de magia cifrelor rotunde şi a aniversărilor de revoluţii. Profesiunile de credinţă nu se schimbă odată cu anii.

Revoluţie înseamnă deopotrivă timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită.

Revoluţia este o perioadă. Cu alte cuvinte, e o împlinire.

Exact aşa: doar traversînd cerul, luna devine plină.

Am şansa frumoasă de a reînnoi dialogul pe acest blog, la început de perioadă, cu o imagine puternică. În ultima zi a anului am primit un răspuns de la Andrei Pleşu. El iradiază dincolo de magia cifrelor rotunde şi a aniversărilor de revoluţii şi dincolo de orbita anului, încheiată frumos la nasturi. Profesiunile de credinţă nu se schimbă odată cu anii. Îi mulţumesc, cu preţuire.

Andrei Pleşu:

«Pentru mine, imaginea emblematică a revoluţiei din decembrie este următoarea: eram încă la Tescani, nu aveam decît informaţiile pe care le livra Europa Liberă şi nu aveam curaj să cred că lucrurile se vor schimba cu adevărat.

Cineva din administraţia clădirii în care locuiam m-a chemat brusc în sala de mese, unde se afla un televizor: „Veniţi repede! Se întîmplă ceva ciudat!" M-am dus şi am văzut celebra scenă cu Dinescu şi Caramitru anunţînd fuga dictatorului.

Dar odată cu mine a intrat întîmplător în aceeaşi cameră un ţăran din sat, venit să aducă cîteva ouă. A văzut ce vedeam şi eu şi, dintr-odată, a căzut în genunchi şi şi-a făcut cruce.

Asta e, pentru mine, „icoana" revoluţiei.

Şi, de cîte ori aud analişti sceptici, nostalgici (pre-)senili, stîngişti de nuanţă leninistă, gata să „raţionalizeze" episodul din decembrie 1989, simt că fiecare „idee“ a lor e o palmă pe obrazul ţăranului căzut în genunchi, la Tescani.»

 La mulţi ani!

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Vanatorul/d.c.
5.01.2015, 11:58:01

"Şi, de cîte ori aud analişti sceptici, nostalgici (pre-)senili, stîngişti de nuanţă leninistă, gata să "raţionalizeze" episodul din decembrie 1989, simt că fiecare « idee » a lor e o palmă pe obrazul ţăranului căzut în genunchi, la Tescani." Evident, dl. Plesu .."gloseaza" (cum numai dumnealui stie s-o faca) pe marginea unei..imagini memorabile pentru o anumita..conjunctura, care are (pentru cine vrea si poate s-o inteleaga) o anumita ..semificatie, simbolistica. Doar ca, dupa mintea mea de comentator prapadit, cazutul in genunchi al taranului nu prea i-a adus acestuia..izbavirea, iar palma primita pe obraz..nu prea i-a schimbat mentalitatea de iobag, fata de cei care i-au tras-o si inca i-o trag (si aici ma refer mai ales la "nostalgici (pre-)senili, stîngişti de nuanţă leninistă").

+9 (17 voturi)
miron miron
5.01.2015, 12:22:33

Intradevar, cand am vazut scena la televizor cu Dinescu si Caramitru, sincer am crezut ca e o piesa de teatru, nu intelegeam ce cauta Dinescu, de cand e actor? Mi-a trebuit cateva minute bune sa-mi dau seama ca tot e adevarat, acea scena nu o voi uita niciodata. Vedeti, pana si domnul Plesu era in dilema, un taran la acea vreme si momente, dandu-si seama de situatie, era chiar mai intelept.

+9 (11 voturi)
Scifi
5.01.2015, 14:13:44

Sunt unii oameni care au dileme, miroane! Dar tu, care ai numai certitudini, n-ai cum sa intelegi asta...

0 (8 voturi)
Mel
5.01.2015, 13:19:56

După părerea mea ţăranul acela o căzut greşit, trebuia să cază invers: adică în fund.

-6 (8 voturi)
blackenergy
5.01.2015, 13:20:29

În copilărie, aveam o nevoie atroce de-a înfrumuseța realiatea cu povești pe care mi le spuneam singură, citite sau inventate. Cred că nici măcar mama mea nu-nțelesese până unde putea merge încrâncenarea cu care-mi apăram iluziile, în pofida oricăror evidențe. Personajul perfect din universul meu putea fi la un moment-dat spart în țăndări și spulberat, dar niciodată ciobit. Sfârșitul lui 1989 a fost un asemenea personaj al naivității mele de maturitate. Din păcate, foarte repede a-nceput să se ciobească și s-a tot ciobit, până ce n-a mai rămas nimic de spulberat onorabil, în cele patru zări. N-am avut noroc, sau poate că de la o vârstă încolo, norocul trebuie să ni-l merităm cumva, iar eu n-am făcut ce trebuia... De-atunci și eu și alții ca mine încercăm procesul invers - reconstituirea din cioburi. Dar cum cioburile lui 89 au tot fost falsificate, mânărite, mânjite, ne-am trezit la un moment-dat că și din noi înșine s-au smuls felii, felii până ce n-am mai rămas decât fărâme din ce-am fost. Și nu se găsește nimeni să strângă fărâme DE NOI, să ne lipească la loc. Dacă am avea puterea s-o facem singuri, măcar în al 12-lea ceas...

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările