Societate

articolul anterior articolul urmator

O lecţie de la Dumnezeu

0
29 Jul 2011 22:30:21
Grigore Cartianu

Câtă vreme le este dat să trăiască pe acest pământ, oamenii duc pe umerii lor o mare fericire şi o grea povară.

Fericirea este însăşi existenţa lor, faptul că au viaţă, că le-a fost dat să guste din acest miracol. Povara se numeşte libertate şi este, la rândul ei, un miracol. Doar oamenii, orbiţi de patimi şi paralizaţi de spaime, o resimt ca pe o povară, mai ales dacă au trăit experienţa „fericirii de partid şi de stat" în societăţi dirijate. Este exact ce li se întâmplă animalelor sălbatice când, după o lungă captivitate, li se dă drumul spre libertate: în loc să ia calea codrilor, mârâie în jurul cuştii.

În romanul tragic „Fratricizii", marele scriitor grec Nikos Kazantzakis imaginează un dialog uluitor între Dumnezeu şi preotul unui sătuc devastat de războiul civil. Disperat că nu poate pune capăt vărsării de sânge între „roşii" şi „negri", între „bolşevici" şi „fascişti", părintele Ianaros Îl caută pe Cel de Sus. Şi, într-un moment de inspiraţie divină, îl găseşte în Biserică.

„Unde, în ce loc de pe pământul Greciei Te afli, ca să iau pe urmele Tale? De partea cui eşti? De partea beretelor roşii sau a celor negre? De partea cui eşti, ca să mă alătur Ţie?", întreabă părintele Ianaros. Este momentul în care Kazantzakis produce o frază nemuritoare: „S-a auzit un hohot trist, apoi iar glasul lui Hristos: «Unde mă aflu? An de an am înviat sub ochii tăi şi nu ştii unde mă aflu? În Ceruri!»".

Dar răspunsul nu-l mulţumeşte pe preot: „Lasă Cerul, Doamne, lasă-l să stea la locul său! Nu-i timp de stat în Ceruri, sufletul meu e încă legat de trup, sunt încă viu, trudesc aici pe pământ, străduindu-mă să găsesc o cale. Mă lupt aici, pe această mare şi pe acest pământ care se cheamă Grecia, pe această stâncă numită Castelos. Vorbeşte-mi, Doamne, despre acest sărman şi nefericit sat pe care mi l-ai atârnat de gât! Vino jos, în Castelos, şi arată-mi calea; atâta vreau, altceva nu-ţi cer! Arată-mi calea, Doamne!"

Răspunsul lui Dumnezeu e sever: „Părinte Ianaros, n-ai pic de ruşine? De ce îmi ceri sfatul? Eşti liber - te-am făcut o făptură liberă! Nu mai sta agăţat de mine! Lasă mătăniile, ridică-te, părinte Ianaros, asumă-ţi răspunderea, nu mai cere sfaturi nimănui, eşti un om liber. Hotărăşte singur!".

Preotul se plânge din nou: „Doamne, libertatea este o grea povară, cum s-o poată duce bietul om?" „Da, fiule, e o povară tare grea. Curaj!".

Răspunsul lui Dumnezeu îl luminează pe bietul preot, care înţelege că problemele omeneşti trebuie rezolvate aici, pe pământ, nu pasate altora. Nici măcar Celui de Sus. Omul este cel care trebuie să ia decizii pentru viaţa sa, chiar dacă deciziile pot fi proaste, iar în cazul părintelui Ianaros - tragice. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările