O nouă investiţie marca Auschnitt în România GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saskia Salak (1) – nepoata lui Steven Auschnitt, Adam (2) şi Byron Hood (3) – nepoţi, Nuria Gimeno Martinez Auschnitt (4) – nora lui Max Auschnitt
Saskia Salak (1) – nepoata lui Steven Auschnitt, Adam (2) şi Byron Hood (3) – nepoţi, Nuria Gimeno Martinez Auschnitt (4) – nora lui Max Auschnitt

După 64 de ani, familia renumitului industriaş din perioada interbelică, Max Auschnitt, a decis să investească 15 milioane de euro într-un complex pentru şoferii care tranzitează zona Banatului.

Steven Auschnitt, fiul marelui industriaş din perioda perioada interbelică Max Auschnitt, a revenit în România, la Lugoj, pentru a inaugura Centrul Memorial ridicat în onoarea tatălui său. Cu acest prilej, el a lansat şi un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, pe care familia Auschnitt a decis să-l înceapă în oraşul timişean. Alături de Steven, stabilit acum în SUA, au sosit la Lugoj şi soţia acestuia, Anne Auschnitt, şi cei trei strănepoţi ai lui Max Auschnitt: Saskia Salak, Adam Hood şi Byron Hood. De asemenea, aceştia sunt însoţiţi şi de Nuria Gimeno Martinez Auschnitt, soţia lui Robert, celălalt fiu al lui Max Auschnitt, decedat cu şapte ani în urmă.



GALERIE FOTO

„Se simte sângele de român"

Steven Auschnitt, acum în vârstă de 89 de ani, a părăsit România în 1938, când avea 15 ani. A revenit prima dată după Revoluţie, în anul 1993, iar apoi până în 2000 nu a mai fost în ţară.

În 1938, când am plecat din România, era o ţară bogată. Când am revenit, în '93, era de plâns. Nici nu am mai fost până în 2000. În şapte ani au avut loc foarte multe schimbări în bine. Practic, este o altă ţară. Eu sunt american, dar se simte sângele de român", a spus Steven Auschnitt, într-o limbă română perfectă.

Proiectul pe care urmaşii renumitului industriaş l-au început la Lugoj se referă la construirea unui complex destinat şoferilor aflaţi în tranzit prin această zonă.  „Este prima afacere pe care o facem în România. Am început cu achiziţionarea acestui teren de 12,5 hectare, pe şoseaua de centură a Lugojului, unde am început construirea complexului pentru şoferi. În două, trei luni va fi gata. Este ceva unic pentru România", a mai declarat Steven Auschnitt. De la stânga la dreapta în imagine:  Saskia Salak (1) – nepoata lui Steven Auschnitt, Adam (2) şi Byron Hood (3) – nepoţi, Nuria Gimeno Martinez Auschnitt (4) – nora lui Max Auschnitt, Steven Auschnitt (5) – fiul lui Max Auschnitt, Anne Auschnitt (6) – soţia lui.

Mai precis este vorba despre o parcare de camioane securizată şi construită după normele Uniunii Europene, un spaţiu de odihnă şi recreere pentru şoferi, un restaurant cu autoservire cu 100 de locuri la mese şi zece camere de cazare. De asemenea, complexul va mai cuprinde o staţie de vânzare a benzinei şi motorinei, o vulcanizare şi o spălătorie de maşini.

Eu sunt antreprenor. Dacă se iveşte ocazia pentru o investiţie, o fac. Iar acum este momentul, pentru că l-am întâlnit pe Daniel Olariu, care este partenerul meu în România", a mai spus Auschnitt junior.

Proiectul urmează să se finalizeze cu ridicarea unui centru comercial. Este vorba despre un outlet pentru haine, aidoma celui de la Parndorf, de lângă Viena. „Suntem în negocieri cu firma din Anglia, care are cele mai mari design outleturi din Europa, printre care şi Parndorful, de lângă Viena. Vor să deschidă aici un centru regional, care să se adreseze celor din România, Serbia, Ungaria, Ucraina. Pentru a începe însă, trebuie să fie gata autostrada", a spus Steven Auschnitt.

Urmașii industriașului Max Ausnit vor deschide, lângă Lugoj, primul “Parndorf” din România

Familia Ausnit la Lugoj

Afacere cu pungi cu fermoare

Steven Auschnitt a pus pe picioare în America o afacere foarte profitabilă, producând „zip locks" - pungi cu fermoare pentru produse alimentare. Este vorba de o invenţie daneză, perfecţionată de Steven Auschnitt, la rândul său un cunoscut inventator, având peste 100 de brevete.

Această afacere a fost începută în 1952. Am ajuns la un profit de 200 de milioane de dolari, iar afacerile conexe fac ca cifra de afaceri să fie evaluată la două miliarde de dolari. Fabricile noastre sunt astăzi în China şi Thailanda, unde este forţă de muncă mai ieftină. Nu există un plan pentru România, pentru că aici nu este piaţă care să dorească acest produs", a afirmat Steven Auschnitt.

"Eu sunt antreprenor. Dacă se iveşte ocazia pentru o investiţie, o fac.''
Steven Auschnitt industriaş

Cel mai mare industriaş român

Max Auschnitt (foto) s-a născut în anul 1888 la Galaţi, într-o familie de emigranţi din Ucraina. A pus bazele primei întreprinderi de sârmă din vechiul regat al României. După Marea Unire din 1918, Max Auschnitt ajunge în zona Banatului, ca administrator delegat al Uzinelor şi Domeniilor de Fier din Reşiţa (U.D.R.), cea mai mare societate pe acţiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist.

A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale şi de Export din Viena, a fost preşedinte al Asociaţiei generale de Industrie din Banat, vicepreşedinte Uniunii Generale a Industriaşilor din România şi senator al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi. Max Auschnitt a condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulţi angajaţi - 16.669 în anul 1938, respectiv, 22.892 în 1948. Împreună cu fratele său Edgar deţinea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4.900 de angajaţi în 1938.

A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco şi companii româneşti precum Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni. A avut fabrici, mine şi proprietăţi la Reşiţa, Anina, Bocşa, Oraviţa, Sasca, Armeniş, Bozovici. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rămas în străinătate, retrăgându-se în final în Statele Unite ale Americii, unde a decedat în anul 1959. Toate proprietăţile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite