O ţară simpatică

Mi-amintesc şi rescriu: un prieten din Franţa, pe care anul trecut l-am invitat să vadă cum se taie ecologic, la modul tradiţional, porcul în Maramureş, cu un cuţit de 30 de centimetri, după ce în prealabil l-am anesteziat bine pe măcelar, a vrut pe vremea aceea să ştie cam care e situaţia poltică în România.

I-am explicat, cât am putut eu de succint, că în ziua alegerilor prezidenţiale, 6 decembrie, la ora 21.00, un candidat, Mircea Geoană, era, conform estimărilor, noul preşedinte al României, dar că a doua zi dimineaţa, după numărarea voturilor, preşedinte era cel care mai fusese cinci ani, Traian Băsescu; că principalul partid de Opoziţie, social-democrat, a contestat la Curtea Constituţională rezultatul, susţinut şi de Partidul Naţional Liberal împotriva altui partid liberal, dar democrat, care fusese la guvernare cu social-democraţii, după ce iniţial condusese ţara cu naţional-liberalii; că - scuzaţi! - Curtea Constituţională a decis renumărarea voturilor, dar numai a celor nule; că deşi au fost nominalizate două guverne, ele nu au fost validate de Parlament, aşa încât ţara e condusă de fapt de vechiul guvern, care a căzut mai demult după o moţiune de cenzură; că deşi nu există încă buget pe 2010, va veni la noi Fondul Monetar Internaţional, fiindcă avem una dintre cele mai frumoase ţări din Europa, cu un imens potenţial agricol, dovadă fiind şi numnirea noului comisar UE pentru agricultură în persoana unui demnitar român etc. etc.

Mă înfierbântasem şi voiam să-i explic prietenului francez cum stă treaba cu disensiunile interioare din sânul PSD şi PNL, când acesta, cam palid, m-a întrerupt, murmurând: „Aveţi o ţară foarte simpatică..."

Tocmai începuse guiţatul de moarte al porcului nostru ecologic, înjunghiat expert de măcelarul profesionist anesteziat care din 1990 ne taie godacii. Poate nu e de prisos să adaug că profesionistul respectiv e, tot din 1990, în UDMR.

Anul acesta mi-e frică să-l invit pe amicul din Hexagon la tăiatul porcului, pentru că situaţia politică a evoluat de o aşa manieră încât pur şi simplu nu mai avem ce tăia.