O veste bună

În clădirea recuperată şi restaurată din strada Christian Tell s-a redeschis Centrul de Studii Bizantine «Sfinţii Petru şi Andrei».

În inflaţia de ştiri (rele, alarmante, iritante, isterizante) cu care suntem trataţi zilnic, nu e loc pentru veşti bune. Cu atât mai puţin pentru veşti bune care ţin de teritoriul diafan al literelor. Dar se întâmplă, la periferia dezastrului, şi evenimente care ar merita să fie privite cu atenţie, cu simpatie, dacă nu chiar cu un dram de speranţă. Un asemenea eveniment s-a petrecut săptămâna trecută (luni, 17 ianuarie) şi e încununarea încurajatoare a unei poveşti care, în deceniul cinci al veacului trecut, sfârşise prost.

Iată, pe scurt, povestea: un ordin romano-catolic înfiinţat la Nîmes în 1850 (Ordinul Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti) debarcă, prin câţiva reprezentanţi, la Blaj, în 1923, la invitaţia comunităţii greco-catolice. La începutul deceniului patru, Ordinul construieşte la Bucureşti, pe strada Christian Tell, o mănăstire în stil neo-gotic, în incinta căreia vor funcţiona un cămin studenţesc, o capelă şi o sală de conferinţe, intrată deîndată în circuitul de prestigiu al vieţii culturale bucureştene. Printre conferenţiari s-au numărat Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Monseniorul Vladimir Ghyka ş.a. În 1938, Ordinul decide aducerea la Bucureşti a Institutului de Studii Bizantine din Constantinopol, cu o impunătoare bibliotecă de specialitate conţinând cca. 25.000 de volume. Institutul va beneficia de colaborarea lui Nicolae Iorga şi a lui Nicolae Bănescu şi va edita o consistentă revistă de bizantinologie, în tradiţia celebrei Échos d'Orient de la sfârşitul secolului 19.

Aceasta e jumătatea frumoasă a poveştii: mediul academic şi ambianţa intelectuală autohtonă primeau un cadou preţios, de natură să transforme Bucureştiul într-un centru privilegiat de cercetare ştiinţifică a culturii Orientului creştin. Urmează dezastrul. În 1947, regimul comunist se grăbeşte să evacueze Institutul de Studii Bizantine. Biblioteca e salvată, in extremis, prin zelul riscant al părinţilor asumpţionişti, care reuşesc să o strecoare, printr-o galerie improvizată, în curtea Ambasadei Franceze. Câţiva dintre membrii români ai congregaţiei ajung în puşcării, alţii trec, ascunşi, în viaţa civilă. Desantul generos al Părinţilor Asumpţionişti e spulberat scurt, pentru mai bine de 60 de ani.

Or, dintr-odată, săptămâna trecută, miracolul s-a repetat. În clădirea recuperată şi restaurată din strada Christian Tell, s-a redeschis Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei", s-a reconstituit o bibliotecă însumând, deocamdată, 15.000 de volume şi s-a refăcut, astfel, tradiţia inaugurată în 1934. Patru călugări (doi români, un belgian şi un francez) se pun la dispoziţia publicului cultivat din Bucureşti, în perspectiva unei consolidări a relaţiilor inter-confesionale şi a unei relansări a investigaţiilor academice de profil. Conducătorul Centrului de Studii Bizantine va fi Părintele Michel Kübler, fost redactor şef al cotidianului „La Croix". La ceremonia de „reîntemeiere" au participat reprezentanţi ai tuturor confesiunilor creştine din România. Ministrul român de Externe a vorbit, cu acest prilej, despre „rolul creştinilor în societatea europeană de astăzi". Din punctul meu de vedere, întregul eveniment ar fi meritat să fie tratat de ziare ca o veste bună, sau, măcar, ca o ştire între altele. Dar ştirile „adevărate" sună altfel. De pildă: „Baconschi a fost huiduit la Iaşi". Asta da. E o realizare. România e pe drumul cel bun. Chestia cu studiile bizantine e o diversiune elitistă, organizată ca să ne distragă atenţia de la eşecul Schengen...