Societate

articolul anterior articolul urmator

O zi de lucru la Slătioara

6
30 Jul 2021 06:59:40
Dinu Săraru

A venit vremea şi vremuiala să însemn câteva gânduri despre satul meu Olari 1, cum scrie pe porţile mari ale conacului meu oltenesc.

Ajuns aici şi trăitor la 89 de ani şi 6 luni pentru prima dată sub ameninţarea şi prăpădul caniculei pe care n-am mai cunoscut-o, cu arşiţa ei păgubitoare, încât pământul a crăpat ca o scoarţă de gorun bătrân şi fântânile au secat şi prăpădul pe care-l ispăşim a fost în primăvara asta la fel de pustiitor, ningând şi zdrobind cu piatră cât oul de porumbel răzoarele care a trebuit apoi să fie încă de trei ori răsădite cu ceapă şi fasole şi castraveţi şi mărar şi pătrunjel, pînă când ţăranii mai bătrâni şi mai neputincioşi, de vârsta a treia şi de vârsta a doua şi chiar tinereri, câţi au mai rămas, au renunţat la zbaterea lor şi s-au îndreptat umiliţi spre market-ul comunei în care se află şi ceapă şi usturoi şi castraveţi şi mărar, aduse din Turcia şi de cine ştiie de unde, toate cu acelaşi gust şi cu aceeaşi coajă tare, cum e cremenea, pentru că la acest market, ca şi la Horezu, în toate magazinele cunoscute din Bucureşti, cu numele lor bucureştean, numai fructe de mare nu găseşti.

Astfel, mă lupt de ani buni cu nevederea şi tot ce scriu aici mi se spune cinstit şi îmi văd şi eu cu ochii minţii şi cu ochii amintirii casele celor care au plecat spre Apus să culeagă castraveţi şi căpşuni şi sparanghel şi portocale şi mandarine şi banane, iar când vin acasă îşi vopsesc casele în roşu aprins, în galben, în verde, în mov şi acoperişurile le vopsesc în albastru sau în te miri ce culoare, încât uiţi că, la numai 20 de minute de Slătioara, se înalţă falnic şi pilduitor pentru toată Oltenia de sub munte Palatul brâncovenesc de la Hurez, cu albul strălucitor al palatului, cum sunt de albi şi strălucitori obrajii mănăstirilor Bistriţa, Arnota şi Frăsinei şi Govora şi Dintr-un lemn şi cum sunt pridvoarele acestor mănăstiri spuzite cu roşul muşcatelor.

La Olari 2, cum se numeşte satul care înainte se numea Potreş, la începutul capitalismului de Codrul Vlăsiei, un ţăran isteţ a întemeiat un magazin alimentar cu o sală de nunţi şi botezuri, cu firma neaoşă „La Coţofana”. Azi, la Slătioara, deasupra primăriei, în drumul spre Milostea şi spre Polovragi, doi olteni, soţ şi soţie, din cătunul Cociobi, ascuns sub Măgura Slătioarei, după ce s-au întors din Italia, şcoliţi în arta bucătăriei, şi-au făcut o pizzeria cu firma Ally&Ally, oferind cu succes turiştilor şi chiar slătiorenilor o pizza ”ca la mama ei”, cum spun proprietarii pe care-i cheamă Alexandru şi Alexandra.

Conacul meu oltenesc, moştenit de la părinţi, şi sporit, cum se spunea pe timpuri, de mine, după puterile mele, se află pe un promontoriu, cu o faţă spre Măgura magică, ocrotitoare a Slătioarei, despre poveştile căreia am istorisit într-o carte-antologie a tabletelor dedicată în această pagină a Adevărului universului care mi-a inspirat aproape toate scrierile, romane, nuvele, scenarii teatrale şi cinematografice, iar cu cealaltă faţă, spre Munţii Căpăţânii, cu vârful Mândra din Parâng, de 2400 de metri şi cu vârful Păpuşa la fel de înalt, pe care-l văd tot cu puterea amintirii.

Înfulgurantele, cum îmi place mie să spun, scânteieri de secundă izbutesc să bănuiesc Măgura magică după plumbul mohorât al cerului care se sprijină pe ea. Tot în scânteierile fulgurante, în plimbările mele, însoţit de Viviana şi de fiica mea Alexandra, în secunde pe care mă chinuiesc să le înmulţesc, descopăr rar obrazul, mi se spune, cât capul de copil, al trandafirilor care împodobesc grădina mea.

Într-o vizită pe care mi-a făcut-o cea mai de seamă specialistă în ceramica românească şi, în primul rând, în ceramica de Hurez, doamna Corina Mihăiescu, profesor universitar şi cercetător etnografic vestit, căreia i se datorează, sprijinită de Fundaţia „Nişte Ţărani”, brandul UNESCO „Cocoşul de Hurez”, în aceea vizită aşadar, consacrată de ea îmbogăţirii unei lucrări intitulată „Cartea Slătioarei”, a constatat că toţi, aproape toţi ţăranii care îi povestiseră de Slătioara sunt acuma cruce în cimitir. I-am oferit antologia „Poveştile Măgurii Slătioarei” spre a-şi putea continua cercetarea.

Ţăranii Slătioarei care mai sunt azi mi se par, cu excepţia celor tineri veniţi să-şi ridice o casă, cu banii obţinuţi în Vest, mi se par obosiţi şi resemnaţi, iar multe dintre căsuţele cocoţate pe dealurile Slătioarei, rămase fără străbunicii, bunicii şi părinţii celor tineri pomeniţi, părăsite.

Mă bucur să aflu că Târgul Hurez s-ar putea, cum am şi mai povestit într-o tabletă, să aibă un viitor care să se răsfrângă inspirat şi asupra satelor din jur, cu pensiunile lui supraaglomerate şi iarna şi vara şi toamna şi turismul să sădească optimismul pentru cei hotărâţi să rămână la ţară. Merii şi perii şi cireşii şi vişinii care au scăpat de capriciile vremii îşi vor găsi, dacă vrea cineva, locul cuvenit şi fericit în galantarele magazinelor locale, aşa cum mi-aş dori şi amintirea dealurilor Slătioarei, albite de oi şi de vite, să redevină o realitate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Adrian Foangǎ
30.07.2021, 07:33:23

Domnule Sararu, mi se pare interesnat ceva - anune ca taranii care acum se duc sa cumpere legume din supermarket, au cu ce. Asta inseamna ca au trecut si ei la urmatorul nivel de civilizatie, cand nu mai stau cu cateva fire de ceapa si rosii in fundul curtii, sa manace "ce-o da Dumnezeu". Legumele aduse de afara sunt cojoase, fara gust? asa sa fie problema... desi cred ca sunt altele mai importante pe acolo.

-61 (63 voturi)
Radu Mircea
31.07.2021, 15:52:41

# Doamne !!! Maistre , nici in pragul a 90 de ani nu te-ai lamurit ca niciodata n-ai avut HAR ??? Adica niciodata n-ai putut scrie , vorbi , interpreta ceva digerabil ??? Lasa-ti sotia in pace si nu-i mai dicta prostii !!! Ai totusi un avantaj : N-ai sa vezi moartea care vine sa-ti ia Carnetul de Partid PCR si ultima suflare . Regret ca sotia nu-ti va citii niciodata comentariul meu , este prea greu pentru cineva cu un picior in groapa .

-3 (3 voturi)
Radu Mircea
31.07.2021, 15:54:18

# Dinu Sararu Totusi cred ca Dumnezeu ti-a trimis un semn cind ti-a luat lumina ochilor .

-1 (3 voturi)
Depeter
30.07.2021, 08:24:21

Asta e ce ne lasati...

+1 (1 vot)
Scorilo
30.07.2021, 11:21:02

Cand taranii constituiau un element de baza al societatii romanesti ati scris "Niste tarani"... Acum,tinand cont de contextul social,economic si politic din Romania ar trebui sa continuati cu un nou roman intitulat "Niste naivi"... Cu stima !

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările