Oameni cari mai sînt: Un autentic Crai al munţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul universitar, doctor şi academician, Radu Rey a împlinit, de curând, cu o tinereţe fără bătrâneţe, 80 de ani şi poate fi, pe drept cuvânt, numit un autentic Crai al Munţilor Carpaţi, pornind, acum mai bine de o jumătate de veac, de la o idee care l-a împătimit şi l-a făcut, învingând două infarcte, celebritate europeană.

Munţii de la care a pornit ideea lui sunt Munţii Dornei, iar ideea reprezintă transformarea munţilor în vatra unei economii montane venind să exploateze organizat ştiinţific industrial prin institute de cercetări anume, idee îmbrăţişată european şi transformată la Vatra Dornei, de care nu s-a despărţit niciodată până astăzi, un spaţiu socio-economic cuprinzând lumea Munţilor Dornei şi comunităţile rurale oiereşti cu virtuţi care veneau să se adauge, în primul rând alimentar, dincolo de aurul verde, cu un venit oieresc la fel de bogat ca acest aur.

Radu Rey, doctorul, profesorul universitar şi astăzi academicianul Radu Rey, acum peste 50 de ani, s-a dăruit economiei montane văzută ca o ştiinţă anume, cu o patimă fără egal, a bătut acum peste 50 de ani la toate uşile la care se putea bate până la şeful Statului, răbdător şi încăpăţânat să redeschidă toate uşile care i se închideau, sau de la care răzbăteau dureros pentru el atâţia „nu” sau atâtea amânări sau atâtea promisiuni deşarte şi a izbutit până la urmă să învingă şi două infarcte şi să transforme şi Vatra Dornei şi Munţii Dornei într-un centru internaţional ştiinţific cu onorantă recunoaştere europeană şi a însoţit zbaterea lui cu studii şi tipărituri şi conferinţe, cu dezbateri pe care numai un Crai al Munţilor le putea împlini cu o perseverenţă, cu o statornicie şi o vocaţie unică.

Şi iată-l azi, unanim recunoscut, ca un Crai din vechime şi Dumnezeu l-a dăruit şi cu o înfăţişare de stâncă de neclintit.

Am fost chiar de la începutul zbaterii lui, alături de poetul Adrian Păunescu, martorul şi părtaşul acestei zbateri unice şi am scris cu întreaga mea credinţă, de atâtea ori, ca un căuzaş al ideii lui, în atâtea împrejurări, de cele mai multe ori nefericite, care-l făceau să sufere şi să sângereze, în bătălia lui, şi, de atâtea ori fericite, de câte ori pornea spre el o promisiune măcar.

Căuzaşul principal al ideii lui recunoscute european, înainte de a-i fi recunoscută acasă, a fost Adrian Păunescu, marele poet, al cărui glas a fost de atâtea ori ca un tunet salvator şi trebuie să îi recunoaştem Poetului meritul principal în susţinerea cauzei economiei montane ca sursă de viaţă şi socială şi materială, dincolo, cum mai spuneam, de valoarea „aurului verde”, mult mai puternică şi mai rodnică şi mai vitală decât acest aur.

Astăzi, doctorul, profesorul universitar, academicianul Radu Rey îşi vede visul împlinit şi se poate bucura că poate fi recunoscut ca unul dintre marii patrioţi ai ţării şi căreia i se poate acorda distincţia lui Nicolae Iorga „oameni cari mai sînt” model de slujire a ţării, a poporului într-o vreme când identitatea naţională şi de spirit şi militantismul pentru această identitate au atâta de suferit sub tăvălugul globalizării cu orice preţ.

Îmi îngădui să-i spun şi eu Craiului Radu Rey: La mulţi ani!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite