O „Călimară cu sânge” între eroi şi morminte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 13 iunie 2013, ziua în care s-au celebrat Înălţarea Domnului şi eroii neamului, Simion Nedea, primarul comunei teleormănene Vităneşti, i-a acordat titlul de cetăţean de onoare localnicului Simion Gârlea. Până aici nimic deosebit. Numai că Simion Gârlea are 95 de ani, este veteran de război şi, în plus, a dublat prilejul festiv, lansându-şi cartea „Călimara cu sînge”, apărută anul acesta la editura „Detectiv”.

Din 22 noiembrie 1939, când a fost încorporat pentru a face stagiul militar, şi până în 7 septembrie 1945, când şi-a predat efectele, Simion Gârlea a stat sub arme şi a traversat, având misiunea de cifrator, întreg frontul, de la răsărit la apus. De peste 40 de ani, ţine zilnic un jurnal. Fragmentele notate în timpul războiului fac subiectul volumului lansat. O relatare candidă şi curată a unui tânăr care devine învingător, alături de camarazii săi, abia după ce îşi pierde definitiv casa părintească, iubirile şi rudele, rămase toate într-o Basarabie desprinsă de ţară. Dar, de la lăsarea la vatră şi până astăzi, Simion Gârlea nu şi-a abandonat nici o clipă opera memorialistică. Mai mult, a strâns câteva dosare cu poezii şi s-a abonat la trei ziare, ca să nu piardă nici un amănunt al zbuciumului contemporan.

Cu tricolorul încrustat în suflet şi cu luciditatea aceea specială, pe care nu o poate conferi decât suferinţa, nonagenarul Gârlea aşează apăsat judecăţi de valoare asupra unui prezent sofisticat şi tulbure, faţă de care până şi vâltorile războiului îşi aveau, pe atunci, înţelesurile lor lipsite de dubiu: „(...) jertfa ta mare a fost/ în acea vreme cu rost”.

În modesta sală de clasă a şcolii din Vităneşti, unde a avut loc ceremonia, s-au spus cuvinte calde, s-au evocat vremuri apuse şi nume de oameni trecuţi la veşnicie, s-au intonat cântece patriotice. Însă  lacrimile izbucnite din ochii pruncilor veniţi la serbare alături de părinţii lor,  pe când bătrânul Gârlea îşi depăna viaţa (devenită o lungă amintire),  au fost acelea care m-au pus pe gânduri. Atunci am priceput că, de fapt, nu asist doar la bifarea unui protocol comunal oarecare, ci la un fapt mult mai profund. La o paideia spontană.

Gârlea era posesorul unor sentimente şi trăiri necunoscute, aproape bizare, pe care le transmitea pe deasupra generaţiei mele, către generaţia lor. El le vorbea LOR despre ţară, despre patriotism, despre sacrificiu, despre drapel, despre mândria naţională, despre moartea pentru un ideal, iar ei erau însetaţi până la plâns să afle şi să priceapă toate acestea.

Nu s-a consumat acolo doar un act de reverenţă, ci s-a conturat tensiunea unei alarme: dacă, pe rând, ni se duc martorii, cine o să ne spună adevărul?

S-ar putea întreba unii: dar cui mai folosesc acele truisme vetuste, într-o lume globalizată, care are alte valori şi repere? Dar cine mai ascultă poveştile unui bătrân cifrator? Dar rapelurile astea la trecut nu sunt o mare pierdere de timp?

Le-ar răspunde colonelul Simion Gârlea cu un vers al său: „Dar şi iar dar, cuvânt amar!”
    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite