Odă Elenei

Parc-o şi văd pe doamna Udrea mânuind o „katană“, în urma căreia cad secerate capetele duşmanilor.

Mulţi telespectatori trebuie să se fi entuziasmat sau, dimpotrivă, să se fi înfuriat văzând spectacolul portocaliu găzduit, duminică pe înserat, de Casa Poporului. Spun asta pentru că mi-e greu să cred că poate cineva să rămână insensibil la auzul unor osanale atât de vibrante ca acelea rostite în cinstea Elenei Udrea. Care, dacă n-aţi aflat încă ştirea, a candidat de una singură la funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Bucureşti. Şi, evident, a fost aleasă cu o largă majoritate, ca să nu zic „aproape" în unanimitate.

Mi-o şi închipui pe defuncta tovarăşă Elena Ceauşescu, academician doctor inginer de renume mondial, tăvălindu-se de invidie în cavoul din Ghencea Militar. Nu, nu din cauza rezultatului alegerilor, ci a elogiilor de neuitat închinate tizei şi urmaşei sale. I-auziţi aici!

Primul pe listă, cu voia dvs., dom' general Gabriel Oprea, ministru în exerciţiu al apărării naţionale: „Faptul că doamna Elena Udrea candidează e cea mai vie dovadă a curajului şi a responsabilităţii în politică. Este printre cei mai serioşi, cei mai eficienţi, cei mai muncitori oameni pe care i-am întâlnit, indiferent ce s-ar scrie în ziare. Ascensiunea sa politică nu s-a bazat doar pe vorbe, ci şi pe fapte". Cu ultima parte, să trăiţi, suntem cu toţii de acord!

Mai departe, ia cuvântul Ioan Oltean: „Sunt sigur că prin alegerea noului preşedinte organizaţia va redeveni soarele PDL. Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare şi întotdeauna cei mai buni". Aici, daţi-mi voie, aş fi adăugat mai degrabă un Doamne fereşte! Sare însă la tribună Cristian Boureanu ca să ne asigure că doamna Udrea e „motorul unei generaţii" şi că dânsa reprezinta „femeile curajoase care muncesc şi care sunt chemate să dea ora exactă în politica românească". Aha, dar ceasul să se asorteze cu un „deux-pieces" Channel şi cu o poşetuţă Hermes!

N-am apucat să-i analizez bine ţinuta de gală eroinei noastre că, hop, microfonul ajunge la Raluca Turcan. Care se grăbi să-şi compare colega cu „un veritabil Kill Bill al politicii româneşti". Parc-o şi văd pe doamna Udrea, cu cosiţele-i blonde fluturând în vânt, mânuind o „katană", în urma căreia cad secerate capetele duşmanilor, mai ceva ca spicele sub coasă. Reveria cu prinţesa războinică de pe malurile Dâmboviţei mă băgase deja în sperieţi când atmosfera a fost înviorată de un distins intelectual.

Cine altul să îndulcească tonul dacă nu Excelenţa Sa, Teodor Baconschi, ministrul afacerilor externe? Care i-a înălţat zeiţei pedeliste o adevărată odă: „Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace, ai anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti şi nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare". (Aici, doar amicul Andrei Pleşu poate ar avea ceva de comentat!)

M-aş fi minunat eu câtă sensibilitate conţin asemenea fraze dacă nu m-ar fi lovit o curiozitate. Oare ce părere o fi având Zeus de la Cotroceni despre cultul preasupusei sale Elene? Tocmai el, care nu-i dădea nicio şansă la poziţia supremă. În stat, desigur, nu vă gândiţi la prostii!