Ofertele de sărbători ale marilor corporaţii – Atenţie la condiţiile din contracte! Atenţie la calitatea produselor!

Economia de piaţă românească, departe de a întruni calităţile de performanţă, civilizaţie şi minim bun simţ ale spaţiului economic vest-european, este mai degrabă o cloacă în care marile corporaţii profită de indulgenţa legislaţiei româneşti şi de complicităţile înalte ale unor idivizi corupţi din cercurile politice.

Dacă economia de stat, mult hulită şi falimentară, este pe cale de dispariţie în România, economia privată este în plină ofensivă. Piaţa românească este cunoscută marilor investitori ca fiind un fel de „El Dorado” unde şansa de a pleca în buzunar cu „bulgărele de aur”, dacă accepţi anumite complicităţi imorale, eventual ilegale, se împleteşte cu ghinionul de a rata orice afacere pe care doreşti să o dezvolţi legal şi moral.

Efectele sunt resimţite de fiecare dintre noi. La nivelul relaţiei cu clienţii, multe dintre marile companii se comportă arbitrar, arogant, atunci când nu manifestă o nesimţire crasă.

Să vă povestesc experienţa mea şi a mamei mele în relaţia cu o mare companie de telefonie mobilă de pe piaţa românească.

Mama a prelungit un contract de telefonie mobilă. Avea posibilitatea să achiziţioneze un telefon ceva mai performant, la preţ bun, ceea ce a şi făcut, iar telefonul a decis mi-l dăruiască, să-l folosesc în locul telefonului meu mai vechi. La vreo patru luni după achiziţionare, telefonul a crăpat, era imposibil de utilizat „touchscrenn”-ul. Am mers la magazin, l-am dat pentru depanare, telefonul fiind în garanţie.

După aproximativ zece zile am primit notificare să vin şi să ridic telefonul. Când l-am verificat, am descoperit că are un alt defect! Evident că m-am enervat, nu pot să suport o asemenea bătaie de joc. L-am chestionat pe angajatul firmei care mi-a răspuns senin că nu e problema lui. El poate doar să retrimită telefonul la service. „Păi, bine, atunci îmi daţi dvs. un telefon spre folosinţă, până îl reparaţi pe acesta, că doar nu e vina mea că firma de service nu l-a reparat corespunzător!”, i-am zis nervos. „Nu pot să vă dau un alt telefon!”, mi-a răspun senin individul. „Nu vă e ruşine?”, l-am chestionat pe un ton ridicat. „Dacă îmi vorbiţi aşa, vă rog să părăsiţi incinta”, mi-a răspuns cu aceeaşi seninătate. Dialogul sau mai bine zis, cearta a continuat într-un ritm accelerat: „Voi suna la OPC! Chiar nu vă e ruşine?”, „Chiar vă rog să sunaţi! Nu e problema noastră service-ul!” „Păi, eu am contract cu dvs., iar firma de service tot dvs. aţi contractat-o!”, „Noi suntem doar magazin de prezentare, nu avem răspundere pentru ce face firma de service!”, „Cum vă numiţi dvs.?”, „Aveţi numele meu pe ecuson!”, „Vreau să vorbesc cu superiorul dvs.!”, „Nu e aici, lipseşte momentan.”, „Cum îl cheamă?”, „Îl cheamă X.Y.”, „Să ştiţi că sunt şi jurnalist şi o să scriu despre cum m-aţi tratat!”, „E dreptul dvs., faceţi cum credeţi!”

După acest dialog al surzilor - pe care l-am redat din memorie, fără o precizie a detaliilor - am decis să sun, chiar din sediul firmei, la OPC. Am sunat la numărul afişat pe un perete: 0219551. Am încercat de mai multe ori şi într-un final mi-a răspuns o doamnă. I-am povestit iritat despre ce doresc să reclam. Când aude că sunt din Craiova, mă opreşte şi-mi zice: „Păi, de ce nu aţi sunat în Craiova, la OJPC Dolj?”, „Păi, doamnă, eu am sunat la numărul afişat aici, în sediul magazinului!”, „Aaaaa, păi, noi suntem de la Constanţa!”, „Cum, de la Constanţa?”, am întrebat-o siderat. „Păi, aşa e sistemul, vă face legătura acolo unde găseşte un telefon neocupat.”, „Doamnă, dar e aberant!”, „Vă pot face legătura cu Craiova.”, „Bine, aştept.”, „Păi, notaţi, vă rog.”, „Ce să notez, nu-mi faceţi legătura automat?”, „Nu am cum, notaţi numărul de la OJPC Dolj.”

Am notat numărul, ce puteam să mai fac? Am sunat la OJPC Dolj. Acolo mi-a răspuns o altă doamnă şi mi-a indicat o adresă de email unde să trimit reclamaţia, însoţită de documentele care să susţină cele reclamate. „După ce trimiteţi email va fi necesar să vă prezentaţi şi la sediul nostru.” E clar, ne mănâncă birocraţia, mi-am zis şi am pus punct discuţiei.

Între timp, angajatul firmei se calmase şi îmi făcuse actele pentru preluarea telefonului în service. A avut amabilitatea să-mi facă o copie după factura de achiziţie a telefonului, „pentru că vă trebuie, când o să reclamaţi la OPC”.

Le-am mai zis doar atât indivizilor de la firma de telefonie mobilă: „Aveţi pretenţia să trăiţi ca în Occident, dar nu vă comportaţi ca acolo!”

Am plecat din magazin nervos şi scârbit de halul în care am fost tratat. Am discutat cu mama mea şi am întrebat-o dacă acceptă să depună o sesizare la OPC (telefonul este pe numele ei). Mi-a zis că la boala ei – este cardiacă şi diabetică – nu-i mai trebuie dureri de cap şi zile pierdute cu declaraţii în scris. Totuşi, s-a oferit să-i sune pe cei de la magazin şi să-şi exprime nemulţumirea. Am renunţat. Demersul ar fi probabil inutil. Sănătatea mamei mele este mai importantă decât orgoliul rănit al clientului.

Totuşi, eu m-am adresat în scris companiei respective, folosind Internetul şi sper că voi reuşi să port un dialog civilizat cu reprezentanţii de la nivel naţional şi să obţin un răspuns de bun simţ.

Asta e povestea mea. Am fost învins. Probabil că în contractele semnate, marile companii sunt protejate de vreo clauză scrisă cu litere mici şi foarte mici. În povestea mea, eu mai pot spera doar că telefonul va fi reparat corespunzător de firma de service… pentru a doua oară. Altă speranţă nu prea am.

Nu sunt singurul client batjocorit. Monopolul sau segmentul de piaţă confortabil pe care îl deţin companiile – nu doar cele de telefonie mobilă, Internet, TV Cablu, ci şi băncile, companiile de asigurări, firmele care comercializează energie electrică, gaze naturale, apă potabilă, produse petroliere etc. – le oferă posibilitatea să-şi impună condiţiile contractuale şi să trateze clienţii, în multe situaţii, fără respect şi cu o aroganţă crasă. În cazul meu, pentru compania respectivă nu este mare problemă că e nemulţumit un client. Contractul cu ei nu poate fi reziliat, plata abonamentului va fi făcută în continuare de mama mea (titularul contractului). Compania nu pierde nimic şi dacă eventual, după expirarea contractului, mama mea va renunţa la serviciile companiei, aceasta pierde doar un client şi atât. Ce mai contează un client în minus când ai milioane de clienţi?

Ştiu că sunt foarte mici şansele noastre, ale clienţilor din România, să reuşim să obţinem respectul din partea marilor companii. Unii dintre noi au reuşit să învingă băncile, însă au fost situaţii de excepţie. Regula o fac marile corporaţii, ocrotite de politicianul român stipendiat de acestea în campania electorală ori în exercitarea funcţiei sale publice.

Totuşi, avem o cale, anume aceea de a studia cu mare atenţie ofertele cu care ne ademenesc marile corporaţii în perioada de sărbători ori atunci când lansează campanii de promovare a unui produs nou. Citiţi cu atenţie contractele şi dacă observaţi clauze care vă dezavantajează în mod evident, solicitaţi modificarea lor ori refuzaţi să semnaţi. Nu renunţaţi, aşa cum din motive de boală a făcut mama mea, să vă adresaţi celor de la OPC. Chiar dacă există o anumită procedură birocratică, eu sunt convins că OPC are un rol important în determinarea marilor companii de a se comporta civilizat şi cu bun simţ în relaţia cu noi, clienţii.

În concluzie, vă avertizez: Atenţie la ofertele de Sărbători ale marilor corporaţii! Atenţie la condiţiile din contracte, mai ales cele despre garanţie, service sau dobânzi şi costuri de administrare (în cazul produselor bancare)! Atenţie la calitatea produselor! Să nu luaţi ţeapă!