Societate

articolul anterior articolul urmator

„Omul Anului 2020“: Medicul, eroul din linia întâi

4
2 Jan 2021 19:16:41
Autor: Alexandra Şerban
Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Din primăvara lui 2020, sistemul sanitar a fost sub asediu. Medicii au intrat într-o luptă de gherilă cu o afecţiune nouă, imprevizibilă şi greu de tratat. Pe lângă sutele de mii de bolnavi care au ajuns în spitale, cadrele medicale s-au confruntat şi cu lipsa materialelor de protecţie şi a resurselor, cu bâlbe guvernamentale, dar şi cu neîncrederea oamenilor în existenţa virusului

Era 7 februarie 2020, tot oraşul era plin de zăpadă murdară, călcată de sute de mii de picioare, şi frigul îi aduna pe oameni prin diverse locante, la căldură. Cu o oarecare ocazie, cineva scria un bileţel care răscolea imaginarul personal: „Te îmbrăţişez din aceste zile întunecate ale coronavirusului“. Curios. Pe atunci, oamenii încă n-aveau griji – prietenii beau cot la cot, se îmbrăţişau, ba chiar se şi pupau apăsat, dansau şi nu se temeau unul de celălalt. 

Nu trecuse, carevasăzică, decât o săptămână de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) declarase epidemia de „noul coronavirus“ o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, iar într-un bar din Bucureşti deja se furişase îngrijorarea. Dar pe 7 februarie 2020, nimeni nu auzise de SARS-CoV-2 – abia pe 11 februarie, International Committee on Taxonomy of Viruses a adoptat oficial termenul „coronavirusul sindromului respirator acut sever 2“.

O lună mai târziu, pe 11 martie, OMS declara oficial pandemie de COVID-19. Muriseră 4.380 de oameni în toată lumea şi fuseseră depistate cazuri în 114 state. Cu primii pacienţi deja confirmaţi, după şapte zile de dezbateri la nivelul administraţiei guvernamentale şi prezidenţiale, România instaura starea de urgenţă pe 16 martie. Lockdown. Îngrijorarea cuprinsese toată ţara. Se anunţau zile întunecate pentru oamenii de afaceri şi angajaţii lor, părinţi, elevi şi profesori, bătrâni, transportatori şi, în special, pentru medici. Românii priveau ştirile sumbre care veneau din Italia şi se cruceau: mii de infectaţi şi sute de morţi, zilnic, cu cifrele raportate mereu în creştere. Când sistemul medical italian se sufoca, scenariile despre rezistenţa celui românesc erau greu de schiţat. Un lucru era însă cert: în vremea pandemiei, medicul român, de oriunde ar fi fost el – din Bucureşti la Borşa şi pretutindeni –, nu avea altă opţiune decât să fie un erou cu arme puţine. David împotriva lui Goliat.

Foto: EPA-EFE

Încă de la începutul pandemiei medicii români s-au plâns de multe lipsuri. Nimeni nu era pregătit pentru o catastrofă sanitară de asemenea proporţii. Au intrat în goana după echipamente de protecţie, dezinfectanţi, paturi şi personal medical. S-au ameliorat unele probleme pentru a le face loc altor neajunsuri: lipsa locurilor la ATI, a tratamentelor împotriva COVID-19, a stocurilor de oxigen.

În decursul acestor luni, medicii, istoviţi, şi-au spus istoriile personale din timpul gărzilor lungi, departe de familie, şi-au arătat chipurile şi palmele ridate şi albite de orele în care au stat în combinezoane şi au expus toate hibele din sistem. Cadre medicale de la spitalele de boli infecţioase le-au spus cetăţenilor cum să-şi păstreze o minte sănătoasă într-un trup sănătos, cum să se protejeze împotriva virusului pe ei şi pe cei din jur şi i-au dojenit pe aceia care au refuzat să asculte indicaţiile autorităţilor. Au fost şi zeci de medici şi asistenţi care au căzut la datorie, răpuşi de boală. Toţi aceştia formează portretul medicului român astăzi – şi poate că asta nu înseamnă că e o icoană, aşa cum sugerau ilustraţiile intens disputate de conservatori în aprilie, dar e demn de oarecare veneraţie. Totuşi, o tuşă personală în acest tablou nu pot să nu pună şi pacienţii. Oamenii cărora le-au salvat viaţa şi cărora le-au fost alături în cele mai grele momente.

Vocile prietenoase din Târgu Cărbuneşti

La sfârşitul lunii iulie, Vlad Roibu (27 de ani) şi iubita lui au aflat că au fost în contact cu un prieten care a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj, unde a fost confirmat cu COVID-19. Au intrat amândoi în carantină, cu speranţa că va fi bine. După numai o zi de la interacţiunea cu amicul lor, Vlad constată că, brusc, şi-a pierdut mirosul – se spăla pe mâini, ce ironie!, şi săpunul a devenit inodor. De aici a început călătoria spre spital, după cum poveşte Vlad.

„Am sunat la TelVerde şi asta a declanşat un ping pong interminabil între 112 şi DSP. Deşi deja aveam simptome, nu puteam fi preluat de serviciul de Ambulanţă, pentru că cei care trebuiau să-mi facă testul erau cei cu ancheta epidemiologică, anume DSP. «Tipic nouă», îmi spun. În seara următoare, însă, primesc acordul celor de la DSP, mă sună echipajul de pe Ambulanţă şi mă instruiesc ce trebuie să fac când voi coborî la ei.“

Când au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, prietenei lui Vlad i s-a permis să se întoarcă acasă. Era asimptomatică. Pentru el, cursa a fost mai lungă. Cu calm, Vlad îşi spunea că acesta e doar începutul.

„Timp de o oră-două am jonglat între trei spitale pentru internare. Toate secţiile COVID erau supraaglomerate. În final, ajung la Spitalul Militar, unde sunt internat într-un salon-tampon – provizoriu. Cu o seară în urmă, se schimbase din nou legea în legătură cu pacienţii COVID şi cei care nu aveau domiciliul în oraşul în care erau infectaţi erau mutaţi în secţiile COVID aferente localităţii din buletinul lor.“

Prin urmare, Vlad a ajuns să-şi petreacă spitalizarea la Târgu Cărbuneşti, în judeţul Gorj. Spitalul de Urgenţă (foto dreapta) de acolo a fost desemnat spital COVID, dar tânărul nu-şi făcea niciun fel de speranţe despre confort şi bunăstare.

„Pe drum am făcut vreo patru ore. Brancardierii erau foarte cumsecade şi-mi vorbeau foarte respectuos. Dimineaţa, când ajungem, sunt trimis la Primiri Urgenţe. Aici asistenta îmi face analize, îmi ia tensiunea şi temperatura şi-mi măsoară saturaţia oxigenului din sânge într-un timp-record. Femeia era spirt, cum se spune. Nu ştiu dacă de frică sau ăsta era ritmul ei natural. Sunt dus la secţia Interne, urmat de una dintre asistente, care dispersează dezinfectant în urma mea dintr-un dispenser pe care îl purta în spate. Mă simţeam stingherit de situaţia asta şi de costumele ciudate pe care le purtam amândoi, iar ea se chinuia să încropească un dialog, să detensioneze atmosfera. Eu nu eram capabil să port o conversaţie până la capăt. Totuşi, cât ai clipi am ajuns într-un salon foarte mic, fără geamuri, unde era un singur pat. M-a consolat gândul că voi fi singur.“

În prima noapte la spital, Vlad a dormit prost. Nu era într-o dispoziţie prea bună în dimineaţa următoare, atunci când a fost trezit de medicul de gardă. Totuşi, cafeaua şi ştrudelul cu mere pe care doctorul i le-a oferit, spre surprinderea lui, au reuşit să-l mai liniştească puţin. Dar a rămas stăpânit de o stare de anxietate greu de combătut.

„La scurt timp, au apărut asistentele, în combinezoanele lor albe, care mi-au amplificat senzaţia de irealitate pe care o aveam. Mă simţeam, brusc, teleportat pe o altă planetă. În tot acest scenariu extraterestru, deodată, mă izbeşte contrastul dintre costumaţia lor absolut neospitalieră şi comportamentul blajin, ca al mamelor şi bunicilor. Îmi dau seama că, pentru ele, frica de infectare era depăşită demult. Asta presupun că ajunge să le motiveze în lupta lor, «cu mâinile goale», împotriva virusului. Bărbaţilor mai în vârstă le spun «tată», dar pe mine mă consolează că sunt «tinerel» şi am o formă uşoară a bolii. Le zic că sunt conştient că nu ai cum să ştii dacă starea nu se poate înrăutăţi decât după a zecea zi de la primul simptom, ele continuă să mă îmbărbăteze, iar eu le zâmbesc încrezător.“

După ce am primit rezultatul negativ, în sfârşit, după două săptămâni de răbdare şi incertitudine, am fost externat. Pe banca din faţa secţiei de Interne le-am găsit pe toate asistentele, cărora le-am văzut pentru prima dată chipul, fără mască. Când dau cu ochii de mine, chicotesc între ele şi se uită la mine ca şi cum aş fi un premiant.

Vlad nu le ştie numele celor care l-au îngrijit în spital. Însă s-a împrietenit cu vocile şi cu ochii celor care treceau pe la patul lui. Şi-a petrecut două săptămâni în spital, fără să i se agraveze starea. A plecat de acolo cu câteva amice, pe care le-a descoperit abia la externare.

„Singura trăsătură distinctivă a personalului medical a fost doar vocea din spatele măştilor. Am putut să diferenţiez doar vreo trei-patru asistente atunci când veneau pentru tratament şi curăţenie. După vreo patru zile, am fost mutat într-un salon renovat recent, alături de alţi trei bărbaţi. Oamenii ăştia trecuseră pe la ATI. Sunt convins că poveştile lor ar convinge orice «anti-botniţar», în doar câteva momente, că masca şi dezinfectantul fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. După ce am primit rezultatul negativ, în sfârşit, după două săptămâni de răbdare şi incertitudine, am fost externat. Pe banca din faţa secţiei de Interne le-am găsit pe toate asistentele, cărora le-am văzut pentru prima dată chipul, fără mască. Când dau cu ochii de mine, chicotesc între ele şi se uită la mine ca şi cum aş fi un premiant, ca şi cum aş fi trecut un examen greu. Eu le privesc umil, ele dau examenul ăsta zilnic, deja de aproape un an. Plec mulţumindu-le tuturor în toate felurile, dar cu un sentiment de neputinţă în raport cu recunoştinţa pe care simt că le-o datorez. La câteva zile după externare, am aflat că spitalul ăsta nu are niciun epidemiolog. Nu m-am mirat prea tare, având în vedere tot cocktailul de pastile pe care l-am primit zilnic. Asta m-a făcut să fiu şi mai fascinat de oamenii de aici – medici, asistente, îngrijitoare, brancardieri –, care încă au puterea să lupte cu această boală şi, de parcă n-ar fi fost suficient «inamicul invizibil», să înfrunte un altul, la fel de periculos, şi anume sistemul.“

Am început cu dureri de gât, cap, ochi, frisoane puternice, oboseală, ameţeli. Am avut temperatura de 37,6 şi n-am mai simţit deloc gustul şi mirosul timp de şapte zile. Mi s-au decolorat puternic şi buzele – am citit că este un simptom specific, dar care apare mai rar.

Medici ca la televizor

Anca Silaghi Keresztes (37 de ani) a fost internată în august. Povestea ei aminteşte de multe dintre situaţiile cu care s-a confruntat şi Vlad. Deşi este din Zalău, a fost trimisă la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, tot din lipsa locurilor libere. S-a îmbolnăvit după ce a luat contact cu fratele ei, confirmat cu COVID-19. În ziua în care el a fost diagnosticat, Anca a sunat la medicul de familie, apoi la DSP şi, în cele din urmă, la 112. A fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde a fost nevoită să aştepte 30 de minute în Salvare, până când s-a hotărât transferarea ei la Şimleu Silvaniei.

„Mi s-au făcut analize de sânge şi raze la plămâni, plus testul COVID-19, care a venit pozitiv, a doua zi. Mi s-a descoperit o inflamaţie foarte puternică şi o pată pe plămâni care, practic, a pus diagnosticul înainte să vină rezultatul oficial. Am început cu dureri de gât, cap, ochi, frisoane puternice, oboseală, ameţeli. Am avut temperatura de 37,6 şi n-am mai simţit deloc gustul şi mirosul timp de şapte zile. Mi s-au decolorat puternic şi buzele – am citit că este un simptom specific, dar care apare mai rar.“

Anca spune că durerile au fost greu de suportat în primele două zile, dar apoi simptomele s-au atenuat. A fost tratată cu un „cocktail de antibiotice, antivirale şi anticoagulante, atât injectabil, cât şi pe cale orală“. Perioada de internare nu a fost uşoară pentru ea, mai ales că nu a beneficiat de cele mai bune condiţii în spital, însă a fost mult ameliorată de personalul medical, căruia spune că nu are nimic să-i reproşeze.

„Personalul medical a fost incredibil de drăguţ, uman, săritor şi profi. Nota 10 cu steluţă şi cu încă o steluţă. Efortul pe care-l fac şi atenţia la detalii, plus respectarea protocoalelor la perfecţie m-au liniştit şi le mulţumesc din suflet. Nimeni nu a intrat la noi decât echipat din cap până în picioare, cu două măşti, cu două perechi de mănuşi, vizieră, glugă. Fix cum se vede la televizor.“

Gestul contează

Pentru Lavinia Chiţu (29 de ani), medicul curant a fost cu adevărat providenţial. Traducătoare şi interpretă în limbajul mimico-gestual, Lavinia a fost diagnosticată cu COVID-19 împreună cu părinţii ei, care sunt surzi. Situaţia era oricum delicată, dar toţi au fost internaţi în stare gravă, mai ales părinţii. A fost o provocare pe care a depăşit-o cu ajutorul medicului pneumolog Liliana Badea, de la spitalul din comuna Leordeni, judeţul Argeş.

„Am avut noroc cu acest medic impresionant! Şi-a dat acordul să fim internaţi toţi trei când a auzit de noi. A fost impresionată de cazul nostru – o fată care aude şi are părinţii surzi, iar toţi trei sunt în stare gravă. Tata avea nevoie de oxigen permanent. S-a comportat cu noi foarte bine, deşi la început, mai ales în primele zile după ce ne-am internat, am crezut că n-o să-şi facă treaba – cum eram obişnuită cu medicii de prin unele spitale. Mi-a dovedit contrariul. Mi-am schimbat complet părerea, mai ales atunci când aveam stări de panică sau aveam nevoie de calmante.“

Lavinia a fost, desigur, şi un intermediar între medic şi părinţii ei, care au avut manifestări grave ale bolii. Este convinsă că doctoriţa Badea a făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru a le crea cele mai bune condiţii de tratament. După 15 zile petrecute în spital, Lavinia şi părinţii ei s-au întors acasă, sănătoşi.

„Sunam în spital – că eu eram în pavilion – şi mereu se nimerea să sun când era dânsa de serviciu. Mă calma sau mă mai suna pe telefon şi-mi ridica moralul. Mereu ne servea când aveam nevoie de tratament – fie să ne pună mai mult, fie când tata scuipa sânge pe gură şi îi curgea şi din nas. Eu eram, fireşte, speriată şi o sunam mereu când tata şi mama nu se simţeau bine. Ea ne-a ţinut moralul sus şi ne-a aplicat tratamentul care trebuia. Numai într-o zi ne-a dat nişte pastile, un antibiotic, şi am avut reacţii adverse cu toţii. Ne-a înţeles şi imediat l-a anulat şi ne-a dat altceva. E un medic tare bun.“

 

Solidaritate şi speranţă în sistemul medical românesc

Foto: Vaccinarea anti-COVID-19 a început în decembrie; Sursa: Inquam Photos/ George Călin

La sfârşitul lunii aprilie, tânăra doctoriţă Adelina Dogaru, medic infecţionist la Spitalul Clinic „Dr. Victor Babeş“ din Bucureşti, intrase deja în rutina îngrijirii pacienţilor cu COVID-19. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ comenta felul în care pandemia a schimbat percepţia oamenilor faţă de sistemul medical, dar rămânea neîncrezătoare cu privire la viitor. „Am primit nenumărate mesaje de la oameni de la care nu mă aşteptam, în care mă întreabă dacă sunt bine, dacă am nevoie de ceva. Sincer, ne apreciază toată lumea. Văd că sistemul medical a ajuns, în sfârşit, să fie apreciat, cât de cât. Dar nu ştiu ce să zic. Poate să fie şi bine, dar mă gândesc, în acelaşi timp, că poate trece pandemia, trece şi sentimentul de apreciere. Vor uita uşor, uşor şi se vor întoarce la aceleaşi acuzaţii, din păcate. Nu ştiu dacă se va schimba ceva.“

30% din români vor să se vaccineze anti-COVID-19.

Înainte de instaurarea stării de urgenţă, încrederea românilor în sistemul medical de stat era destul de mică. Discursurile publice gravitau în jurul unor probleme spinoase, precum corupţia, mita, mizeria şi aroganţa din spitalele româneşti. Un sondaj realizat de IMAS şi publicat de Europa FM la începutul lunii februarie 2020 arăta că, deşi 70% din cetăţenii chestionaţi aveau multă sau foarte multă încredere în medicii români, 60% declarau că au puţină sau foarte puţină încredere în spitalele româneşti. Ministerul Sănătăţii cobora, pe scara încrederii, la 40%. Opinia negativă s-a schimbat la numai câteva luni. Deşi au existat în continuare numeroase voci care au arătat problemele din sistem, au început să apară şi reprezentanţi care le-au cerut românilor să renunţe la scepticism. După două luni de la declararea pandemiei, la începutul lunii mai, Europa FM revenea cu un nou sondaj IMAS: 80% din români spuneau că au multă sau foarte multă încredere în cadrele medicale, iar 60% se bazau pe Ministerul Sănătăţii. Codaş rămânea DSP, care strângea peste 50% din voturile negative ale cetăţenilor.

Această încredere s-a văzut şi în atitudinea cetăţenilor. Medicii au primit sprijin din partea societăţii civile, care s-a mobilizat, mai ales la începutul pandemiei, pentru a dona echipamente de protecţie şi bani către spitalele care intraseră în prima linie de luptă cu COVID-19. În ajutorarea instituţiilor sanitare au venit şi fondurile europene, dar şi sporuri oferite de statul român. Rămân, totuşi, multe spitale cuprinse de indiferenţă, infecţii nosocomiale, manageri incompetenţi şi multe lipsuri de materiale şi personal.

Până la rezolvarea atâtor probleme, rămâne gestionarea pandemiei, în care s-a trecut la următorul pas: vaccinarea. Campania a debutat pe 27 decembrie 2020, iar într-o singură zi au fost vaccinate 960 de cadre medicale, din zece unităţi spitaliceşti. Până la începutul lunii februarie, autorităţile şi-au propus să imunizeze peste o jumătate de milion de cadre medicale, iar în prima jumătate a lui 2021 – peste 60% din populaţie. Prin exemplul lor, medicii şi asistenţii îşi doresc să-i convingă pe cetăţenii vehemenţi sau nehotărâţi să accepte vaccinarea. Un sondaj de la jumătatea lunii decembrie arăta că doar 30% din cetăţeni vor să se vaccineze anti-COVID-19, în vreme ce 29% au răspuns „cu siguranţă, nu“, iar 29% sunt indecişi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Mihai Popescu
2.01.2021, 19:49:11

Pai dam pensii speciale la toate lipitorile din armata politie, jandarmerie SRI justitie etc. si nu le dam la acesti medici care cu adevarat salveaza vieti si nu fac doar joc de glezna ca ailati. Rusiica Roamanica !

-2 (2 voturi)
Rechavia Pinsker
2.01.2021, 21:08:18

in linia intai dadeati din cur? https://www.youtube.com/watch?v=HqGgkMRxoXo

Davide Isa
3.01.2021, 08:46:56

Articol: " Un sondaj de la jumătatea lunii decembrie arăta că doar 30% din cetăţeni vor să se vaccineze anti-COVID-19" Cred si eu ca 70% dintre romani sunt reticenti: Hai sa vedem ce scrie in prospectul vaccinului anticovid-19, Comirnaty, al Pfizer / BioNtech. Prospect: "Eficacitatea, siguranţa şi imunogenitatea vaccinului nu au fost evaluate la persoane imunocompromise" Cu alte cuvinte, studiile (si testarea vaccinului) au fost facute doar pe voluntari sanatosi, cu imunitatea beton. Prospect: "Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici cu vârsta ≥65 ani." Pai nu e necesara, daca tot vreti sa scapati de ei :( ! In plus, propagandistii dictaturii medicale vor sa vaccineze oamenii in plina iarna si primavara, cand imunitatea este deja scazuta, adica fara sa se asigure INTAI ca cel vaccinat are o imunitate beton. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca majoritatea seniorilor sunt deja imunocompromisi. Prospect: " Durata protecţiei oferite de vaccin este necunoscută " A se citi ca vaccinarea (si umflarea buzunarului pfizer) se va face periodic si toata viata. Prospect: "şi este încă în curs de a fi determinată prin studii clinice aflate în desfăşurare." Cred si eu ca studiile sunt in desfasurare, prin intermediul politicienilor iresponsabili care-si obliga popoarele sa fie cobai pentru pfizer. Prospect: " Persoane cu vârsta de 16 ani şi peste" Daca nu vor fi vaccinati cei sub 16 ani, acestia nu vor raspandi virusul (avand in vedere ca ii blamati pe cei ce nu vor sa fie vaccinati)? Din anexele atasate prospectului mai aflam ceva interesant: 1- decembrie 2023 (!) este data estimata pentru finalizarea studiilor clinice; 2- " Nu s-au efectuat studii de genotoxicitate sau de carcinogenitate " (!) ; 3- " Nu sunt disponibile date cu Cominarty privind transferul placentar al vaccinului sau excreția în lapte" (!); 4- " Toxicitate generală La șobolanii cărora li s-a administrat [...]" : sa-ntelegem ca nu s-a studiat toxicitatea generala la om?! 5- " Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om" . Cum adica date NON-clinice?! Sa-ntelegem ca studiile nu s-au facut in clinici specializate?! Si ce inseamna "risc SPECIAL"? Riscurile sunt riscuri, nu exista unul mai "special" ca altul; 6- "Copii și adolescenți Agenția Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligația de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Comirnaty la copii și adolescenți în profilaxia COVID" Cum adica "a suspendat" obligatia de depunere a rezultatelor studiilor?! Si mai ales, DE CE?! 7- "Acest medicament a fost autorizat conform unei proceduri numite „aprobare condiționată”. Aceasta înseamnă că sunt așteptate date suplimentare referitoare la acest medicament." A se citi: il autorizam, chiar daca nu avem datele complete. Q.E.D sursa: https://adevarul.ro/sanatate/medicina/prospectul-vaccinului-anti-covid-romania-recomandarile-contraindicatiile-1_5fe619ce5163ec427142cabd/index.html

Davide Isa
3.01.2021, 08:48:26

Musai sa te vaccinezi, c-asa zice guvernul , care-ti vrea numai si numai binele. Vorba propagandei medical-guvernamentala, prin vocea "specialistului" gabriel diaconu : ”În primul rând, oamenii nu ar trebui să se vaccineze. În schimb, oamenii merită să de vaccineze." https://adevarul.ro/news/societate/de-vaccinez-covid-19--raspund-specialistii-1_5fdb7a765163ec427104cef8/index.html Cu alte cuvinte, nu trebuie, dar o meriti din plin ...

Modifică Setările