Societate

articolul anterior articolul urmator

Omul cu dihor la cap

14
14 Feb 2019 08:55:18
Lavinia Bălulescu
FOTO: Wikipedia/ Malene Thyssen
FOTO: Wikipedia/ Malene Thyssen

A urcat în tramvai. A văzut un loc liber în picioare, fix lângă tine, exact de unde ai toată priveliştea, toată strada noroioasă, acolo unde parcă e mai acceptabil de stat, cu un singur amendament: să nu-ţi ţii ghioznanul în spate. Pentru că atunci când tu te vei holba la frumuseţile oraşului, altcineva se va ocupa de portofelul tău.

A urcat aşadar în tramvai. Agitat, cu o geacă imensă şi o căciulă ca un animal încă viu, s-a introdus între tine şi un pensionar, şi-a câştigat spaţiul la geam împingându-se cu coatele strânga-dreapta, apoi a început să fredoneze, ca şi cum ar fi avut nişte căşti în urechi, doar că nu avea. Ai tuşit. În ultima vreme lumea e îngrozită când aude o fiinţă tuşind, dar de data asta nu a funcţionat. Pasagerul a câştigat şi mai mult loc lăbărţându-şi corpul şi comentând în şoaptă.

Apoi a văzut un loc mai bun, într-un spaţiu ivit la coborârea altcuiva din tramvai. S-a mutat acolo, ai răsuflat uşurat şi ai avut cinci secunde la dispoziţie să te dedublezi cumva şi să ocupi tu tot spaţiul rămas. Cum n-ai fost destul de pe fază, ai pierdut. Omul s-a reîntors, iar te-a turtit şi te-a lipit de o bară. Probabil nu-i plăcuse locul celălalt, cine ştie de ce. Eşti acum prins într-o menghină, un corp micuţ care se amestecă în maşina de tocat, iar la coborâre corpurile vor avea inversate mâini, picioare, chiar şi câte un cap va ajunge pe trupul greşit. Eşti un material care ajută la umplerea zilelor.

Dar hai să ascultăm un pic ce bolboroseşte omul de lângă tine. De exemplu chiar acum povesteşte despre nea Gică de la spălătorie, care s-a întâlnit într-o seară cu un dihor în scara blocului, un dihor banal, refugiat de pe câmpul din apropiere. Era întuneric, becul era spart şi nea Gică nici nu vedea prea bine. Prima dată a crezut că a dat peste un câine, apoi – peste un şobolan, unul turbat, evident, aşa că nea Gică a luat un cataroi şi a dat cu el după animal. Nu a nimerit, desigur, iar dihorul, de frică, a sărit pe pereţi, încercând să scape. Pentru că nu a găsit o soluţie, ce să facă sărmanul dihor? S-a urcat în capul lu’ nea Gică! Fix acolo, în capul lui, s-a înfipt cu ghearele în chelia dânsului şi nu s-a mai dat smuls! Nea Gică s-a dus în seara aia acasă cu un dihor pe cap, şopteşte bărbatul de lângă tine, şi nevastă-sa nici nu a observat. Şi a rămas dihorul ăla pentru totdeauna pe capul lu’ nea Gică de la spălătorie?

Posiiiibil, strigă călătorul de lângă tine, apoi decide să te elibereze din strânsoare şi o ia la fugă spre celălalt capăt al vagonului. Se izbeşte de oameni şi găseşte cumva o altă fantă în care să se insereze. Nu-i place însă acolo şi la următoarea staţie, după ce tramvaiul se goleşte, ia în primire un scaun gol. Rămâne treizeci de secunde, apoi încearcă încă unul şi încă unul şi încă unul, ia toate locurile la rând şi niciunul nu-i convine, iar tu ai vrea să-l opreşti din goană şi să-l întrebi ce s-a întâmplat totuşi cu dihorul şi cu nea’ Gică, unde au dus toate astea, au fost reale sau inventate şi mai ales de ce nu a observat nevasta nimic.

Însă între timp călătorul agitat a găsit un alt loc liber, a început o nouă poveste şi, în timp ce o spunea, a adormit cu faţa lipită de geamul care fusese spălat o singură dată, în urmă cu 37 de ani.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

ovidiu preda
14.02.2019, 09:06:00

Fetis cu tramvai in blanuri

-4 (6 voturi)
ovidiu preda
14.02.2019, 09:10:34

Anunt pentru dating, "nu-s chiar urita nici desteapta caut un nene cu motor sa ma scape de tramvai"

-4 (6 voturi)
Iliana Bruckner
14.02.2019, 10:45:49

Ieri,o zi de 13(februarie). Senzatia aceea,te trezesti dimineata tare,e inca intuneric pe afara,te simti usor,atat de usor incat ar fi suficienta o saritura necalculata si ti-ai lua zborul. Senzatia ca va fi o zi grozava. De unde pana unde vine aceasta senzatie?Poate ai visat ceva-nu-ti amintesti ce-dar acum,treaz,trezut,ti-a ramas ecoul visului? Cine sa stie! Si ma trezii eu ieri ,tam-nisam,cu o bucurie in suflet.Trece ceva timp si se anunta si soarele,pe un cer bine spalat de ploile anterioare.Ah,o zi care te trage"afara". Si m-am dus .Cateva ore bune,in care prin gradini,ghioceii,timizi mai ieri-alaltaieri ,se lafaiau,umflati in lumina taios de clara.M-am plimbat( cu ochi de japonez,nu-mi luasem niste ochelari de soare,ca tot omul calculat.)si avea pamantul,inca umed,mirosul acela placut,de primavara. Ajung in zona pietonala a oraselului unde locuiesc,zona strabatuta doar de linia de tramvai,foarte galben,foarte curat si nicicand aglomerat.Zona este dominata de impunatoarea catedrala,in stil gotic,mi-as fi dorit-o intr-un chenar de spatiu liber,de jur-imprejur,sa poata respira si ea. Si am surprins,am facut deci o fotografie,biserica si un colt de cer,oglindita in ferestrele tramvaiului care tocmai trecea. Ce oglinzi venetiene,uitati-le!Bun,e drept ca atat de curate incat daca nu ar fi rasfrans pitorescul din jur,ai fi crezur ca nici nu exista. O zi incantatoare,de 13,cifra de care ma leaga doar amintiri dragi,carora le-am mai adaugat o fila. Prietena mea de aici imi spune ca sunt "zaharisita"(nu cu rautate,mai mult cu mirare),si nu e posibil sa nu participi ,sa nu iti fie rusine cu un astfel de Guvern,si care isi arata fundul gol(simbolic vorbind)in cauza Kövesi. Si poate,firesc,nu mai avem prea mare chef sa privim prin jur,sa ne bucuram de clipe. Dar nu-i pacat? "ca nu culegem flori si nu zambim noi,care asa de repede murim"

+3 (7 voturi)
Magdalena Goebbel
14.02.2019, 11:44:46

felicitari pentru articol !!! Este o caracterizare reusita a momemtului in societatea romaneasca !!

0 (2 voturi)
Sorin Constantin
14.02.2019, 11:56:09

Și eu sunt un nea Gică, și eu am pe cap un ,,dihor", i-am pus și un nume : ,,Clasa politică & bugetărimea" sau ca să îl citez pe don Băse, omul gras.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (14)