Opt ore ca de vis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

El 1, «Libertatea» şi «Click»; o dată, maximum de două ori pe lună. El 2, «Dilema», «România Literară» şi «Adevărul de weekend»; mereu.

El 1, apă minerală la două kile juma’, dată pe gît cu sticla, absorbţie maximă, rapid, eficient şi cu sunetele explicite de după. Ocazional amestecată cu covrigi la pungă, de un leu cinzeci, de la automatul din capătul de etaj. Posmagii trebuie înmuiaţi, nu?!

El 2, tot apă minerală. Rece; din răcitorul personal. Într-un baccarat (fine Crystal) cu picior, de pe pătratul de plută cu imagini din Barcelona.

Cînd e linişte pe etaj, El 1, doborît de efortul de a trăi, oftează adînc, sprijină scaunul de perete şi aţipeşte; rar, ce-i drept, cu sforăituri decente. Dacă spătarul cedează şi se rupe, prea des îndoit, El 2 o să îl predea la magazie, eventual o să îl plătească, doar a semnat pentru inventarul încăperii şi răspunde; de’, calitatea proastă.

El 2, cînd are timp, pentru cinci sau zece minute, îşi scoate cîte o carte pe care o maschează într-un sertar deschis; e adevărat, are cam multe restanţe. «Gaudeamus-ul», «Bookfest-ul», dar mai ales «Kilipirim-ul» au partea lor de vină. Iar Gellu Naum se citeşte mai greu.

El 1 nu mai face demult nimic; nu se ştie dacă a făcut vreodată. Cercetările au coborît, în căutare de un răspuns, pînă la mai bine de zece ani în urmă. Dacă accidental primeşte vreo sarcină, de la cineva care nu-i cunoaşte drepturile, se uită tîmp şi curios, apoi zîmbeşte galeş şi ameninţă cu raportul de pensie, demisia sau alte probleme de sănătate în devenire. Oamenii îl înţeleg şi sînt binevoitori; în fond, e cel mai uşor să-i faci cuiva rău.

El 2 primeşte şi ce ajunge la el tangenţial; mai are pînă la pensie. Are şi atitudine. Şi altitudine.

El 1, deşi se întîmplă rar, ştie să dea drumul la calculator. Iar dacă îşi uită parola, vine cineva de la service şi îl restartează; „Trebuie şi ăia să îşi justifice activitatea, nu?” Probabil că ar şti unde se introduce mufa de la tastatură dacă El 2 ar încerca să rîdă de el şi să o scoată; nu a fost cazul încă.

El 2 stă toată ziua cu ochii în calculator, cu degetele pe mouse şi taste.

El 1 e un fel de boschetar, cu tot cu mirosul aferent, fără casă, familie sau cămăşi curate. De asta mai şi rămîne după program pe la birou; n-are preocupări şi nici obligaţii. Vine uneori şi sîmbăta, TV-ul colegului funcţionează ok, iar curentul la căminul de nefamilişti al instituţiei trebuie plătit. E adevărat, a început să folosească spray-ul; iar fereastra e mereu deschisă.

El 2 nu are cu cine să discute, s-a resemnat, iar obiectele, chiar şi cele în două picioare, fac pentru el parte din inventarul încăperii. Şi oricum, are un acvariu frumuşel.

El 1 îl compătimeşte pe El 2; i-a spus-o şi cînd au vorbit ultima dată, cu vreo două luni în urmă. Ba chiar îi e şi milă de el. (Şi nu e vreo greşeală la cifre.)

El 2 mai are nişte facultăţi şi un doctorat în domeniu şi nici un spor, Boc a plecat cu tot cu ele.

El 1 este nedreptăţit, neînţeles şi persecutat: vestiarul lui este mai mic, biroul mai puţin lat şi mai stă şi cu spatele spre geam. Iar nimeni nu cunoaşte gravele probleme cu care se confruntă.

....

Personaje fictive, realitate crudă. Şi cînd te gîndeşti că toţi spun că bugetarii iau prea mulţi bani pentru condiţiile pe care le au.

Să fie chiar atît de nemeritat acel +10%?!...

                                                                                 *

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite