Ororile de la Odorheiu Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ vă arată cum s-au răzbunat românii de etnie maghiară pe ofiţerii de Miliţie şi de Securitate. În acest episod urmărim evenimentele din Odorheiu Secuiesc, unde doi oameni au fost omorâţi, iar alţi trei au fost răniţi grav.

„Adevărul" continuă radiografia momentelor cruciale derulate în decembrie 1989 în judeţele Harghita şi Covasna, unde în zilele Revoluţiei şase cadre din Miliţie şi Securitate au fost ucise cu sălbăticie de populaţia de etnie maghiară din regiune. Vă prezentăm astăzi evenimentele din Odorheiu Secuiesc, al doilea oraş ca mărime din judeţul Harghita, unde doi oameni au fost omorâţi, iar alţi trei au fost răniţi grav.

Odorheiu Secuiesc avea în 1989 aproximativ 40.000 de locuitori, din care circa 95% erau de etnie maghiară, situaţia fiind aproape similară şi astăzi. Odată cu prăbuşirea regimului Ceauşescu, în ziua de 22 decembrie 1989, localnicii au ieşit în stradă şi ­şi-au îndreptat furia generată de frustrările acumulate în anii de dictatură asupra organelor de Miliţie şi Securitate. La această nebunie au contribuit din plin Televiziunea Română şi Radioul, care au transmis mesajele instigatoare ale unor Teodor Brateş, Cico Dumitrescu, George Marinescu, Silviu Brucan şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu.

„Prima dată s-a auzit că au ieşit muncitorii în oraş. Apoi au trecut din zona industrială pe lângă Poliţie, ne-au arătat pumnul şi s-au dus la Primărie. Am văzut la televizor că a fugit Ceauşescu, am zis că e bine, că se linişteşte treaba. Toată lumea voia să scape de tensiunea respectivă. La Primărie au spart nişte chioşcuri şi au luat băutură, mulţi dintre ei erau dintre cei certaţi cu legea. S-au pus pe băut şi apoi au venit la postul de Miliţie. Am ieşit afară să-i potolim, dar n-aveai cu cine să discuţi. Erau câteva sute, poate chiar mii. Au spart gazeta de la stradă şi aruncau cu cioburi. Au rupt gardul, iar alţii au intrat prin spate şi au dat foc la Evidenţa Populaţiei. Noi aveam armele puse în rastel, nimeni n-a tras un foc", povesteşte Mihai Beiuşanu, care în 1989 era ofiţer în cadrul Miliţiei din Odorheiu Secuiesc.

„Au vrut să-l înfigă în gardul spitalului"

Miliţia şi Securitatea din Odorheiu Secuiesc se aflau în acelaşi sediu, prima era la parter, a doua - la etaj. Manifestanţii au devenit din ce în ce mai violenţi, au spart geamurile clădirii şi au pătruns înăuntru, unde i-au agresat pe miliţieni şi au distrus tot ce le ieşea în cale, după care au pus foc. Focul, care se întindea ameninţător, i-a obligat pe ofiţerii de Securitate care se baricadaseră la etaj să iasă din clădire undeva în spatele curţii. Aici au fost prinşi de manifestanţi şi loviţi cu diverse obiecte contondente. Nici miliţienii şi nici securiştii agresaţi nu au folosit armele din dotare asupra atacatorilor.

Cel mai grav a fost cazul locotenent-colonelului Dumitru Coman (50 de ani), şeful Securităţii din Odorheiu Secuiesc, pe care atacatorii ­l-au scos în stradă şi l-au linşat în faţa mulţimii adunate în zonă. După ce l-au omorât, agresorii i-au aruncat trupul în curtea spitalului. Gabriela Coman, soţia ofiţerului ucis pe 22 decembrie 1989, îşi aminteşte cu groază: „La ora 14.00 vorbisem la telefon cu soţul meu şi mi-a zis să stau liniştită, că nu se întâmplă nimic şi o să vină acasă. A fost ultima oară când ­i-am auzit vocea. Mulţimile - erau toţi beţi - au intrat în curte, au spart, au dat foc. Soţului meu i-a zis cineva să iasă afară, că nu i se întâmplă nimic. Când a ieşit, i-au dat cu ceva în cap şi a căzut la pământ. Acolo l-au călcat în picioare, au smuls hainele de pe el. S-a târât până aproape de spital, l-au prins şi au vrut să-l înfigă în gardul spitalului, care era în apropiere, dar n-au reuşit şi l-au aruncat peste gard. Acolo a fost găsit. Mi s-a povestit că o femeie i-a luat pachetul de ţigări, ­care-i căzuse pe jos, şi le-a dat celorlalţi: «Luaţi, că lui Coman nu-i mai trebuie»".

Lovit cu răngile în cap

În aceeaşi zi de 22 decembrie 1989, tot la Odorheiu Secuiesc a fost ucis şi Gavril Szekely (42 de ani), fost subofiţer de Miliţie, aflat în rezervă la acea vreme, întrucât se pensionase înainte de termen din pricina unor probleme de sănătate. „Szekely era un băiat voinic, făcuse lupte în tinereţe. El era acasă, săracul, şi unul dintre colegii mei, şeful de la Cercetări Penale, şi-a adus aminte că maşina lui a rămas în faţa Tribunalului şi avea număr mic. L-a sunat pe Szekely să se ducă să o ia, să nu i-o vandalizeze demonstranţii. Şi ăsta s-a dus, n-a realizat ce nebunie era la poliţie şi în oraş, el era acasă. L-au prins acolo unii beţi, era o debandadă pe străzi atunci, şi el, neştiind ce se întâmplă, era şi voinic, i-ar fi dat una lu' unu. Şi atunci s-au adunat mai mulţi şi i-au dat cu răngile în cap, după care l-au aruncat într-un gang. A murit după aceea la spital", ne-a povestit Mihai Beiuşanu, fost coleg cu subofiţerul ucis.

Gavril Szekely era cetăţean de etnie maghiară, ceea ce contrazice într-o oarecare măsură anumite interpretări ale evenimentelor din Harghita şi Covasna, care au pus aceste întâmplări exclusiv pe seama urii maghiarilor faţă de români.

"S-a târât până aproape de spital, l-au prins şi au vrut să-l înfigă în gardul spitalului."
Gabriela Coman
văduva lui Dumitru Coman

„Criminalii se ştiu, dar nimeni nu i-a pedepsit"

Nici în cazul uciderii lui Dumitru Coman (foto), nici în cel al asasinării lui Gavril Szekely nu s-a pronunţat vreo condamnare. Organele de anchetă au motivat că autorii nu au putut fi identificaţi, deşi, mai ales în primul caz, crima a avut loc în faţa a sute de martori. Familia lui Dumitru Coman afirmă răspicat că indentificarea şi pedepsirea criminalilor ar fi fost posibilă dacă s-ar fi vrut cu adevărat. „Criminalii se ştiu, dar nimeni nu i-a pedepsit. Ei spun că nu s-au putut identifica autorii, dar în Odorhei lumea ştie cine i-a dat în cap. Se tem să vorbească, au spus că au şi ei copii şi că Mitică oricum nu se mai întoarce din mormânt. Cred că e deja prea târziu ca să se mai facă ceva. Acum câţiva ani am primit acasă o înştiinţare că totul s-a prescris", ne-a declarat Gabriela Coman, soţia fostului şef de Securitate din Odorheiu Secuiesc.



Când a venit Revoluţia, soţii Coman trăiau de 26 de ani în Odorheiu Secuiesc. Gabriela Coman era directoare de liceu, dar a părăsit oraşul imediat după Revoluţie. Femeia susţine că soţul său nu avusese niciodată probleme cu populaţia de etnie maghiară. „Dumitru era un om bun, paşnic, se înţelegea foarte bine cu oamenii din Odorhei. Aveam prieteni unguri, am botezat copii de unguri, dar când am văzut ce s-a întâmplat atunci am rămas cu un fel de ură amară faţă de maghiari. Nu se poate să trăieşti 26 de ani într-un oraş şi să fii linşat. A fost ură faţă de regim, dar şi ceva naţionalism. Ungurii sunt o naţie ciudată, judeţele astea erau mereu pe primul loc la crime şi violuri".  Anul acesta, lui Dumitru Coman i s-a retras titlul de erou-martir al Revoluţiei române, sub motivaţia că a fost ofiţer de Securitate. Familia sa a fost înştiinţată că trebuie să returneze indemnizaţia reparatorie primită până acum. 

Povestea ofiţerului spânzurat

Pe lângă cele şase cadre de Miliţie şi Securitate care au murit în zilele Revoluţiei în urma evenimentelor din Harghita şi Covasna, alţi circa 100 de ofiţeri şi subofiţeri din cele două instituţii au fost răniţi în localităţile din cele două judeţe.

image

Mircea Buie, ofiţerul de Securitate spânzurat la Odorheiu Secuiesc



Cu adevărat şocant este cazul lui Mircea Buie, ofiţer de Securitate care pe 22 decembrie 1989 a fost bătut în Odorheiu Secuiesc, apoi spânzurat într-un copac din oraş. Buie a supravieţuit miraculos şi a povestit ulterior toată istoria. „După ce în jurul orei 16.00 am reuşit să salvăm documentele şi să le trimitem în cazarma de la Gheorgheni, în sediul Securităţii, aflat la etaj, am mai rămas câţiva ofiţeri. Protestatarii au incendiat parterul şi, din cauza fumului, am ieşit în curtea din spate, unde se aflau garajele. Iniţial am dialogat cu manifestanţii, ­i-am îndemnat la calm, dar la un moment dat a apărut un grup de oameni beţi şi foarte agresivi", începe Mircea Buie.

În costum popular secuiesc

Fostul ofiţer de Securitate, care în prezent trăieşte în Baia Mare, susţine că grupul respectiv era condus de un bărbat îmbrăcat în costum popular secuiesc, care l-a întrebat dacă e ungur sau român. Buie a încercat să mintă, spunând că tatăl e român, iar mama unguroaică, dar liderul grupului violent a fost nemulţumit şi a poruncit executarea sa.

„După ce s-a dat sentinţa «Executaţi-l!», am fost luat cu forţa şi scos în stradă, pe marginea căreia se aflau nişte castani. Cineva din mulţime a strigat: «Să-l spânzurăm!». Imediat au adus o frânghie şi o ladă de ambalaje de la sticle. Au legat frânghia de creanga unui castan, m-au urcat pe ladă şi mi-au pus ştreangul de gât. Apoi au tras lada. Norocul meu a fost că acea creangă a cedat şi s-a rupt. În acel moment, s-a creat o busculadă, provocată de un grup de karatişti, antrenaţi de inginerul Mika Domokos. Ei m-au înconjurat, mi-au scos funia cu tot cu restul de creangă şi m-au condus în interiorul depozitului Peco din apropiere", rememorează Mircea Buie.

În timp ce fugea de furia mulţimii, acesta a fost lovit în cap cu o sticlă şi, pe lângă spaima cumplită, a avut nevoie şi de câteva zile de spitalizare. Ofiţerul admite că printre manifestanţii prezenţi în stradă în acea zi de 22 decembrie au fost şi o serie de etnici maghiari care îndemnau la calm, însă intenţiile lor n-au avut niciun efect asupra celor mai agresivi. „Am trecut prin momente cumplite, la un moment dat chiar mă resemnasem că voi muri. Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit", mărturiseşte fostul ofiţer de Securitate.

Drumul de la miliţian comunist la cetăţean de onoare

Mihai Beiuşanu are în prezent 65 de ani şi este pensionar. Locuieşte în Odorheiu Secuiesc încă din 1968, când a terminat Academia şi a fost repartizat să lucreze ca miliţian în judeţul Harghita. S-a înţeles bine cu ungurii, s-a căsătorit cu o femeie de-a lor, le-a învăţat limba şi obiceiurile.

„Întotdeauna au fost nişte condiţii speciale aici, fiind populaţie predominant de etnie maghiară. Când a venit Revoluţia, aveam deja 23 de ani vechime. Din 1977 până în 1990 am fost şeful secţiei economice din Miliţia Odorhei. Aveam mult de muncă, pentru că erau foarte multe legi absurde, dar ­n-aveam ce face, trebuia să le aplicăm. Vă dau un exemplu: nu se putea tăia mielul sub 15 kilograme - era infracţiune. Au mers băieţii la târg odată şi l-au găsit pe un cioban cu vreo 30 de miei tăiaţi, şi toţi mărunţei. Confiscă-i şi fă-i dosar. N-aveai ce să faci, astea erau legile", povesteşte Beiuşanu.

Acesta spune că nu avusese niciodată probleme majore cu populaţia din zonă, numai că în zilele Revoluţiei locuitorii din Odorheiu şi-au amintit de toate acele legi şi restricţii absurde din timpul regimului comunist şi şi-au îndreptat furia asupra celor care le aplicau. Mihai Beiuşanu se afla la serviciu, în sediul Miliţiei, în ziua de 22 decembrie 1989, când s-a declanşat haosul în Odorheiu Secuiesc. „Noi eram în total vreo 30 de oameni, cu femeia de serviciu cu tot, dar numai vreo 20 ne aflam atunci în sediu. Când au început să devasteze clădirea, pe unii i-au scos nişte prieteni. Veneau civili, le puneau alte haine peste uniformă şi îi scoteau pe furiş. Eu eram în uniformă, ­mi-am dat gradele jos şi mi-a zis un medic care intrase şi el acolo: «Hai, că nu mai ai de ce să stai!». Şi când am ieşit în curte, mi-au dat în cap cu un levier şi mi-am pierdut cunoştinţa. Am fost pe lumea cealaltă. Nici nu ştiu cine m-a dus la spital. ­M-am trezit la urgenţă, dezbrăcat până la brâu. Aveam nasul zdrobit, eram mutilat. Când m-am trezit din somn, m-a pupat un medic, zice «bine că ai scăpat». Am mai avut o rană pe obraz, m-a ars cineva cu ţigara. N-am aflat niciodată cine m-a lovit", mărturiseşte Beiuşanu. Glasul i se îneacă într-un plâns pe care se chinuieşte inutil să-l alunge, la fel cum s-a chinuit în ultimii 21 de ani şi cu traumele rămase de la graniţa dintre viaţă şi moarte.

Tăria de caracter

Mihai Beiuşanu a supravieţuit şi a mers mai departe cu o voinţă şi o demnitate impresionante. A vrut la un moment dat să plece departe şi să uite, dar şi-a dat seama că nu poate scăpa de amintiri, că trebuie să le înfrunte.

„După Revoluţie am vrut să mă mut la Oradea. Am stat acolo 6 luni, dar n-am primit locuinţă, familia era aici, şi a trebuit să mă întorc în Odorhei. Trăisem mai bine de douăzeci de ani aici. Am vrut să arăt că dracul nu e chiar atât de negru, să am tăria de caracter şi să lupt, să trec peste".

Şi n-au fost puţine lucrurile peste care era de trecut. Au fost în primul rând traumele rămase din decembrie '89 şi eticheta de miliţian comunist lipită cu atâta uşurinţă.

„M-au criticat prin ziare, m-au chemat la Consiliul Local să dau socoteală că înainte de 1989, la recensământul animalelor, am confiscat un porc nedeclarat. Porcul nu l-am confiscat eu, ci comisia respectivă, eu doar sprijineam comisia dacă avea probleme. Era chestia asta critică - eram miliţian din vechiul regim -, dar am trecut peste şi mi-am făcut meseria. Am mai lucrat în Poliţie până în 2001, când am ieşit la pensie. Şi au tot fost stări de tensiune şi critici prin ziare, dar am rezistat. Am avut tărie să merg înainte, mulţi mi-au zis să plec. Ulterior, după ce am ieşit la pensie, mi-au dat titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Nu mi-a părut rău că am ajuns să trăiesc în oraşul ăsta, până la urmă soarta nu poţi să ţi-o alegi", spune Mihai Beiuşanu.

"Nu pot să spun că mi-a rămas o antipatie faţă de populaţia maghiară. Am un respect deosebit pentru ei, pentru hărnicia şi seriozitatea lor."
Mihai Beiuşanu
ofiţer bătut la Revoluţie în Odorheiu Secuiesc

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite