Societate

articolul anterior articolul urmator

Pacienta unui deputat PNL, lăsată să moară de asistente

0
24 Jun 2006 21:21:21
Autor: adevarul

A fost operată de urgenţă de dr. Ion Luchian, şeful secţiei de urologie, dar şi deputat PNL. Tragedia a stârnit reacţia PD, care susţine, prin vocea lui Dan Ioniţă, că întreaga

A fost operată de urgenţă de dr. Ion Luchian, şeful secţiei de urologie, dar şi deputat PNL.
Tragedia a stârnit reacţia PD, care susţine, prin vocea lui Dan Ioniţă, că întreaga conducere a spitalului ar trebui demisă pentru greşeli administrative, deoarece, în momentul în care femeia a suferit complicaţia, nu exista niciun medic de gardă pe secţia de terapie intensivă. "Operaţia a decurs fără niciun incident, iar evoluţia pacientei a fost favorabilă", ne-a declarat dr. Ion Luchian, şeful secţiei de urologie a spitalului, care a mai adăugat că "pacienta avea o foarte mare cantitate de puroi, era slăbită şi ar fi făcut acea embolie pulmonară chiar dacă nu ar fi fost operată. şansele de supravieţuire sunt foarte mici, chiar şi atunci când avem masa de operaţie pregătită". Medicul Ion Luchian, deputat PNL, nu a dorit să comenteze reacţia PD. Directorul medical al spitalului, dr. Enăchescu Mihaela Gabriela, recunoaşte că, în noaptea în care s-a produs decesul, nu exista medic de gardă la terapie intensivă, dar susţine că femeia a fost văzută de medicul urolog. Dr. Enăchescu a mai spus: "Ceea ce declară PD-ul va trebui demonstrat. Se desfăşoară o anchetă internă la nivelul spitalului, iar doi asistenţi medicali au fost sancţionaţi cu penalizări de 10 la sută din salariul pe trei luni, deoarece nu au chemat medicul de gardă atunci când au observat că pacienta intrase în agitaţie psihomotorie. Ei nu au făcut acest lucru nici la insistenţele familiei şi s-ar putea să suporte şi alte sancţiuni, pe care conducerea spitalului le va decide împreună cu consilierul juridic". şi Colegiul Medicilor va efectua o anchetă. "Embolia pulmonară poate apărea, asemenea infarctului, şi în timpul operaţiei, şi la 24 de ore, şi acasă. În plus, nu există niciun semn premonitoriu", ne-a mai explicat directorul medical al Spitalului Judeţean Ploieşti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările