Pandemia care nu va schimba nimic
0
O criză este un moment de reflecţie. Individuală, gen ”ce-aş fi făcut eu pentru ceilalţi...”, colectivă: ”e cazul să ne schimbăm ca societate, e un moment oportun acum”.
Foarte puţini dintre noi suntem, la acest moment, calificaţi să dăm răspunsuri corecte, tehnice, la prima ipostază. Cei mai mulţi aşteptăm cuminţi soluţiile identificate de alţii, de oficialităţi, de instituţii (ce pompos sună!). Ne punem nădejdea în abordări miraculoase, în sfaturi magice, în rezolvări rapide. Suntem pregătiţi să respectăm tot ce ni se cere, cu speranţa că nu ni se va cere prea mult. Suntem gata să suferim, încrucişând un pic degetele la spate ca totuşi, suferinţa să fie scurtă şi nu foarte dureroasă. Încă ne plac scurtăturile, avem, mulţi, propriile soluţii pentru făcut rost de una, de alta.
Se manifestă, da, o solidaritate socială în asemenea momente. Comunicăm mai mult, devenim inventivi, ne apucăm de proiecte uitate, găsim resurse neaşteptate de ironie. Poate suntem chiar mai toleranţi. Poate mai organizaţi. Poate mai sinceri. Poate mai buni.
Dar nu pentru mult timp.
Este, desigur, mai multă solidaritate. Individualismul pare a fi trecut pe planul doi, sunt condamnate gesturile de frondă stupidă care ies din normalul situaţiei, iniţiativele prosteşti, dobitociile evidente.
Un bun simţ comun pare a fi crescut deodată din această nevoie de respectare a regulilor că, altfel, dăm de dracu`.
În planul comun, al vieţii noastre, a tuturor, vor fi desigur schimbări semnificative.
Societatea va fi mai elastică, programele de lucru vor fi mai difuze, diferenţa dintre casă şi locul de muncă se va atenua, sistemele de monitorizare socială vor fi perfecţionate, libertăţile individuale vor fi mai costisitoare pentru că vom fi nevoiţi să ne cedăm din spaţiul în care ne mişcam înainte.
Vor fi şi evoluţii tehnice noi în funcţionarea economiei, în asigurarea fluxurilor de aprovizionare, în monitorizarea infrastructurii de transport, a pasagerilor, a turiştilor.
Măsurile de protecţie socială vor fi regândite, probabil se vor constitui fonduri de solidaritate financiară pentru astfel de crize, se vor construi modele de funcţionare modulară a economiilor.
Modelul chinez, acela cu supravegherea colectivă, ar putea fi privit ca un panaceu pentru situaţii ca aceasta. Oricum începuse să fie implementat şi prin alte părţi.
Va fi o provocare pentru societăţile democratice să găsească propriile soluţii prin care, în vremuri de criză, populaţia să respecte regulile ca şi cum ar fi impuse cu biciul, dar apelând doar la conştientizarea necesităţii lor. Iar regulile să vină din interior, dintr-o nevoie comună de ordine şi disciplină.
Dar...
... pandemia va trece, Doamne ajută!, şi ne vom întoarce la ale noastre.
La diferendele noastre dragi cu cei din jur, cu cei care au altă opinie, altă opţiune politică, ies din tiparele în care ne-am obişnuit să credem că trebuie să ne aflăm. Toţi, dar, mai ales, ceilalţi.
La războaiele noastre pentru lucruri minore. De aceea, certitudinile trecute vor fi certitudini şi în viitor.
Politicienii nu vor asculta dacă nu va fi în interesul lor să asculte.
Afaceriştii nu vor investi şi crea locuri de muncă dacă nu va fi un profit atrăgător.
Primarii vor continua să instaleze borduri înalte de-a lungul bulevardelor şi vor inscripţiona băncile din parcuri cu numele lor.
Ne vom înjura în trafic şi pe Facebook, cu aceeaşi sete ca înainte.
Ne vom lăuda cu ceea ce avem şi vom fi, în continuare, nedumeriţi de ce nu se descurcă toată lumea.
Îi vom blestema pe cei ce reuşesc şi vom fi încredinţaţi că numai prin hoţie s-a putut întâmpla asta.
Vom fi solidari doar din când în când, când va da bine la un Teledon, şi vom ţine geamul închis la intersecţiile cu cerşetori.
Vom fi credincioşi cu măsură, sinceri cu băgare de seamă şi buni când va fi cazul.
În rest...
Se încarcă comentariile...
