Părinţi din mahala: „Dă-i, tată, una peste ochi, că aşa te-am învăţat! Ce eşti bleg!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Frăţicule, eu i-am zis de când a mers la şcoală: să nu te întorci acasă bătut de vreun coleg, că te bat şi eu! Viaţa e grea, trebuie să dai în ăla care dă în tine, să nu te laşi călcat în picioare. Ăla care e mai puternic, învinge, nu trebuie să ajungă un bleg! D-aia îi zic mereu: dă-i, mă, una peste bot, nu fii fraier!”

Marea alee dintre blocurile turn din Craioviţa Nouă, mahalaua modernizată a Craiovei, cartier unde locuiesc cu familia mea, de peste un deceniu, mi-a oferit iarăşi, în după-amiaza acestei zile, ocazia să fiu martor la încă o frântură din ceea ce înseamnă realitatea vieţii în familia românească. O familie despre care unii declară că o ocrotesc, de la înălţimea poziţiei lor în stat, iar alţii proclamă, prin predici prăfuite şi statistici aiurea interpretate, că este musai creştină şi iubitoare de Dumnezeu.

Cum vă spuneam, mă aflam pe marea alee, însoţit de băieţelul meu, Andrei Vladimir, care se bucura de reîntâlnirea cu leagănul lui preferat. În nisipul murdar de resturi de urină şi fecale de maidanezi, copiii mahalalei noastre se jucau veseli şi nepăsători la norii de praf şi plini de microbi ridicaţi în atmosferă de hârjoneala lor copilărească. Mai mulţi băieţei, cam de 7-8 anişori, se alergau şi se împingeau unul pe altul la câţiva metri de leagănul nostru. Unul din ei cade în nisip, împins cu ceva mai multă putere de un coleg de joacă. De pe băncile din preajmă se ridică un tătic masiv, la vreo 30 de ani, ca vârstă. E tuns ”periuţă”, îmbrăcat într-o geacă de piele şi în ”blugi” tăiaţi în câteva locuri. Trage cu sete dintr-o ţigară, se repede între copii şi îl ceartă pe cel căzut, strigându-i în ureche: ”Nu ţi-am zis, bă, să dai şi tu cu pumnul, cu piciorul, când te loveşte vreunul? Dă-i, tată, una peste ochi, că aşa te-am învăţat! Ce eşti bleg! Dă-i în gură, arde-l!”

Copilul, un băieţel firav, timid, îl priveşte speriat. Colegii lui tac timoraţi, joaca s-a isprăvit. Tatăl pleacă spre băncile de pe marginea aleii, păşind apăsat şi vădit mulţumit de lecţia aplicată propriului fiu. Ajuns printre ceilalţi părinţi, care priviseră amuzaţi toată scena, continuă să ”predice” încă un sfert de oră ”filosofia” vieţii lui: ”Frăţicule, eu i-am zis de când a mers la şcoală: să nu te întorci acasă bătut de vreun coleg, că te bat şi eu! Viaţa e grea, trebuie să dai în ăla care dă în tine, să nu te laşi călcat în picioare. Ăla care e mai puternic, învinge, nu trebuie să ajungă un bleg! D-aia îi zic mereu: dă-i, mă, una peste bot, nu fii fraier!” Tăticii din jur trag din ţigări şi-l aprobă. Da, viaţa e grea, băieţii trebuie învăţaţi de mici să supravieţuiască.

Simt cum mă ia cu ameţeală! Oamenii ăştia chiar cred în supremaţia violenţei? O clipă mă las tentat de gândul că poate ar fi de folos să intervin în discuţie. Privirile crunte ale tăticului ”filosof al forţei” mă determină să tac. E mai bine pentru mine şi oricum, nu cred că pot să-i schimb convingerile. Să nu provoc, fără voie, un scandal şi să ajungem la alte probleme. Mai bine îmi văd de treabă.

Totuşi, câteva gânduri nu-mi dau pace: în ce lume vor trăi copiii mei? Nu cumva, prin educaţia creştină, îi pregătesc să fie sacrificaţi, înghiţiţi în acest abator de suflete în care se transformă societatea românească? Nu ar fi mai bine să-i pregătesc nu doar pentru a fi creştini, ci şi pentru plecarea din ţara asta, la vremea studenţiei, spre locuri încă civilizate din Occident, unde vor avea şanse mult mai mari de realizare profesională şi umană?

Ajuns acasă, frământat de aceste întrebări, am decis să caut pe Internet ceva statistici despre starea copiilor noştri. Iată ce am aflat:

În anul şcolar 2011-2012, la nivel naţional au fost raportate 14.313 de cazuri de violenţă în şcolile din România. Conform datelor Ministerului Educaţiei, au fost înregistrate următoarele tipuri de violenţă: acte de violenţă fizică - 6275; însuşiri de bunuri, înşelăciuni, tâlhării - 3261; insulte grave, instigare la violenţă - 2059; ameninţare, şantaj - 1603; consum de alcool, deţinere şi consum de stupefiante - 374; acte privitoare la viaţa sexuală - 90.

Statisticile oferite de ”Asociaţia Telefonul Copilului 116.111”, pentru perioada 21.11.2001 - 30.09.2013, au înregistrat 1.923.897 de apeluri telefonice la acest număr. Din totalul acestor apeluri, 43.977 de apeluri au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate ale statului. La Telefonul Copilului, în perioada respectivă, un număr de 11.810 persoane au denunţat cazuri de abuz asupra copiilor.

Statisticile Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) avertizează că România se numără printre statele membre ale U.E. care au înregistrat cele mai mari creşteri ale consumului de droguri. În anul 2012, în România erau înregistraţi în evidenţele oficiale aproximativ 600.000 de consumatori de droguri, dar există suspiciuni că numărul real este mult mai mare. Totodată, peste 11% dintre elevii români, adică aproximativ 150.000 de copii, au consumat măcar o dată substanţe interzise, debutul consumului de droguri scăzând de la 16 ani la 14 ani. Nu în ultimul rând, consumul de droguri injectabile a provocat o situaţia extrem de gravă, România fiind declarată, în 2013, ca focar HIV/SIDA.

Mă gândesc cum ar reacţiona la citirea acestor statistici, tăticul pe care l-am văzut astăzi îndemnându-şi copilul să fie violent. Şi-ar schimba atitudinea? Nu ştiu...

Acum, la finalul acestor rânduri, am în minte şi în suflet două fragmente din Sfânta Scriptură, la care vă îndemn să meditaţi, gândind la viaţa pe care veţi decide să o dăruiţi copiilor voştri:

”Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6, 4) / ”Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Sfânta Evanghelie după Marcu 10, 14)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite