Părinţii sau copiii, pe cine salvăm? O continuare a unei discuţii necesare

Este, cred, pentru prima oară când societatea românească, prin reprezentanţii săi din media, îşi pune serios problema impactului pe care abuzul de alcool îl are asupra populaţiei în general şi al populaţiei sărace, în special.

Eu vreau să vorbim despre copiii care mor de foame în România, de unde unii au tras concluzia că nu am compasiune pentru părinţii acelor copii! Păi am frate, dar am mai multă pentru copii. (Moise Guran)

Abuzul şi dependenţa de alcool sunt probleme de sănătate publică, la fel ca obezitatea, cancerul, infecţia cu HIV sau bolile cardio-vasculare. Ele afectează nu doar consumatorii şi pe cei din imediata lor vecinătate (familia, prietenii, colegii de muncă), ci, prin consecinţele pe termen mediu şi lung (mortalitate, bolile asociate, cheltuielile din sectorul medical, de justiţie şi de asistenţă socială), reprezintă factori de risc pentru întreaga societate. A limita discuţia despre abuzul şi dependenţa de alcool doar la felul în care acestea se manifestă în rândul familiilor foarte sărace, înseamnă să negăm impactul lor global. Spre exemplu, 1 din 4 decese înregistrate la bărbaţii tineri (15-29 ani) are abuzul de alcool drept cauză[1]. Faptul că un sfert din decesele bărbaţilor de vârstă tânără sunt atribuibile abuzului de alcool înseamnă o foarte mare pierdere pentru o societate care are nevoie de resursă umană.

Pe de altă parte, este adevărat că abuzul de alcool afectează disproporţionat păturile sărace ale populaţiei. Citez dintr-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii[2]:

„trebuie subliniat că, luând în considerare gram pe gram de alcool consumat, persoanele dezavantajate social, fie prin nivelul de venituri, fie prin educaţie sau capital social se confruntă cu mai multe consecinţe negative asociate consumului de alcool decât cei mai puţin dezavantajaţi social.”

Este ca şi cum o băutură alcoolică pe care o consumă un individ care trăieşte în mediu rural, lipsit de acces la servicii de sănătate, cu un nivel redus de educaţie şi financiar este mai toxică decât aceeaşi băutură consumată la o terasă a Bucureştiului de o persoană educată, cu abonament la sala de sport şi la o clinică privată de sănătate. De asemenea, scăderea preţului la băuturi alcoolice în Finlanda (măsură propusă astăzi şi în România[3]), la începutul anilor 2000, a dus la o creştere globală a mortalităţii şi morbidităţii în populaţie, resimţită însă cel mai puternic de către şomeri, cei recent pensionaţi, cei cu educaţie scăzută şi venituri mici. Această creştere a mortalităţii nu s-a înregistrat în rândul celor angajaţi şi al celor sub 35 de ani[4].

Vor spune unii „astea sunt giumbuşlucuri statistice, dacă cineva vrea să bea, bea, dacă nu, nu şi cu asta basta”. Şi aici ajungem, cred, în miezul problemei – persoana dependentă de alcool este văzută ca un agent care acţionează liber, raţional şi care alege să consume aşa cum cineva alege o vacanţă la mare şi nu una la munte, de exemplu. Şi pentru că alege liber, „merită” tot ce i se întâmplă ca urmare directă a alegerii sale – boala, oprobiul public, inclusiv moartea: „aşa îi trebuie dacă nu a vrut să se lase de băutură!”.

Există o butadă printre cei care tratează dependenţe de substanţe care spune că dependenţa este singura boală din medicină unde bolnavului i se cere să vină la medic gata vindecat. Experienţa multor dependenţi de alcool este că la medic, dar şi în familie, în societate li se spune „ai o problemă cu alcoolul, trebuie să te laşi de băut” – la care răspunsul nerostit al pacientului este „bine, dar dacă m-aş fi putut lăsa singur de băut, nu mai veneam la medic”. Dependenţa de alcool este o tulburare a minţii care se manifestă prin diminuarea şi, în cazurile grave, abolirea capacităţii creierului de a controla consumul de alcool, la fel cum diabetul este o boală caracterizată de diminuarea şi, în cazurile grave, abolirea capacităţii pancreasului de a controla nivelul glicemiei din organism. Sigur, există diferenţe şi acestea sunt generate în principal de faptul că creierul este un organ infinit mai complex decât pancreasul.

Persoanele dependente nu se comportă raţional în ce priveşte dependenţa lor – unul dintre criteriile de diagnostic al dependenţei este tocmai această iraţionalitate (persoana consumă în ciuda conştientizării faptului că sănătatea sa este afectată). Un dependent de alcool va consuma indiferent că are 42 de lei sau 84 de lei în buzunar, aşa cum un consumator de heroină va consuma fie că are ace sterile sau le ia de pe jos şi le clăteşte la chiuvetă. În dependenţă, partea din creier care este responsabilă cu luarea deciziilor este sever disfuncţională. Uneori atât de disfuncţională încât persoana poate să aleagă consumul în defavoarea bunăstării propriilor copii. Şi atunci este nevoie de o intervenţie din afară. Astfel de intervenţie poate să vină sub forma pedepsei (amendă, închisoare, decăderea din drepturile parentale) sau sub forma tratamentului de specialitate. Sau ambele. Ceea ce eu şi colegii mei de aici şi de pretutindeni încercăm să spunem pe diferite căi este că tratamentul este o opţiune nu doar mai bună pentru pacient (căruia îi dă o şansă de recuperare), mai umană, dar şi eficientă şi, de asemenea, cea mai ieftină pentru societate. Este o opţiune la care majoritatea celor cu probleme legate de consumul de alcool nu au acces în sistemul actual de sănătate.

Cea mai proastă dintre alternative este absenţa oricărei intervenţii, adică ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în România. Într-un fel, societatea românească se aseamănă, în alegerile ei, cu un dependent de substanţe – alege un beneficiu pe termen scurt (taxele şi impozitele obţinute din vânzarea alcoolului), deşi consecinţele pe termen lung sunt dezastruoase. Şi refuză să se autoexamineze onest cu privire la comportamentul său. Şi atunci e nevoie de o intervenţie din afară. Sper ca aceste articole să reprezinte începutul unei asemenea intervenţii.

Reiau întrebarea dlui. Guran, aşa cum o înţeleg eu: ce putem face, din punct de vedere al politicilor Statului, pentru a ne asigura că aceşti copii născuţi în familii nevoiaşe, unde există şi probleme de abuz de alcool primesc o şansă rezonabilă în viaţă şi că resursele orientate spre ei chiar ajung să contribuie la sănătatea şi educaţia lor?

Răspunsul meu este: aceleaşi lucruri pe care Statul ar trebui să le facă pentru toate familiile nevoiaşe (satisfacerea nevoilor de bază – hrană, îmbrăcăminte, adăpost, acces la educaţie, un sistem de asistenţi sociali competenţi, motivaţi şi mobili, care să răspundă personal pentru cazurile încredinţate) şi, în plus, accesul la tratament eficient pentru dependenţa de alcool a părinţilor lor. Pentru că altfel, a alege între salvarea părintelui sau a copilului e o alegere imposibilă, o alegere a Sophiei.

[1] Anderson, P. & Baumberg, B. (2006). Alcohol in Europe. London, Institute of Alcohol Studies

[2] Anderson P, Moller L, Galeea G (eds.) Alcohol in the European Union. Consumption, harm and policy approach. WHO. 2012

[3] http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20116299-senatul-aprobat-aplicarea-cotei-reduse-tva-alimente-reducerea-accizei-bauturile-spirtoase-intra-vigoare-1-octombrie-2015-nu-din-2016.htm

[4] Herttua K, Mäkelä P, Martikainen P (2008). Changes in alcohol-related mortality and its socioeconomic differences after a large reduction in prices: a natural experiment based on register data. American Journal of Epidemiology, 168(10):1110–1118.