Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Pfizer a fost prescrisă tot mai mult în SUA din cauza numărului mare de cazuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Paxlovid, pastila anti-COVID dezvoltată de Pfizer a fost prescrisă tot mai des în SUA, în contextul creşterii numărului de infectări. Medicamentul a făcut diferenţa şi a permis limitarea numărului de spitalizări şi decese, potrivit unui înalt oficial de la Casa Albă, citat de AFP.

După începuturi ezitante din cauza unui acces dificil pentru pacienţi, acest medicament, administrat pe cale orală timp de cinci zile şi cât mai rapid posibil după apariţia simptomelor, a fost de patru ori mai utilizat luna trecută în raport cu perioada similară precedentă, a declarat medicul Ashish Jha, noul coordonator al grupului de lucru de la Casa Albă privind combaterea crizei sanitare COVID-19.

„20.000 de cutii de Paxlovid sunt prescrise în fiecare zi", a declarat el într-o conferinţă de presă.

„Cred că acesta este unul dintre motivele importante pentru care, în pofida creşterii puternice a numărului de infectări, nu am asistat la o creştere comparabilă a deceselor. Am constatat o creştere a spitalizărilor, dar nu la nivelul aşteptat în acest stadiu", a adăugat oficialul american, potrivit Agerpres.

Creştere alarmantă a numărului de cazuri COVID în SUA

În prezent, SUA înregistrează aproximativ 95.000 de cazuri noi de COVID-19 zilnice. În acelaşi timp, medicul Ashish Jha spune că pastila Paxlovid face o diferenţă, numărul spitalizărilor şi deceselor cauzate de virus fiind în scădere în raport cu cel al infectărilor.

Tratamentul antiviral acţionează prin diminuarea capacităţii virusului SARS-CoV-2 de a se multiplica în organism, frânând astfel dezvoltarea bolii COVID-19.

Anumiţi pacienţi au observat că se îmbolnăvesc din nou după cinci zile de tratament, redevenind pozitivi la testele de depistare a noului coronavirus. Însă este dificil de estimat frecvenţa acestor cazuri, iar persoanele menţionate nu dezvoltă forme grave ale bolii, a precizat Ashish Jha.

Studii clinice sunt avute în vedere pentru a testa dacă un tratament mai îndelungat este necesar, a precizat medicul Anthony Fauci, consilier la Casa Albă.

Fonduri suplimentare pentru COVID

Casa Albă şi-a reînnoit apelul lansat deja pentru senatorii şi deputaţii din Congres referitor la adoptarea unei finanţări suplimentare de 22,5 miliarde de dolari. Fondurile ar trebui să permită cumpărarea de doze de vaccin cu formulă potenţial actualizată care să ajute la lupta eficientă împotriva variantelor virusului aflate în circulaţie.

Grupurile farmaceutice lucrează în prezent la această posibilitate, iar experţii Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) urmează să se reunească în luna iunie pentru a discuta acest subiect.

"Fără fondurile adiţionale ale Congresului, nu vom putea să cumpărăm suficiente vaccinuri pentru toţi americanii care doresc un astfel de ser, odată ce noile generaţii de vaccinuri vor fi lansate la toamnă sau la iarnă. Ar fi îngrozitor. Am asista la multe decese inutile", a avertizat Ashish Jha.

După părerea oficialului american, alte ţări poartă deja discuţii cu companiile farmaceutice pentru a plasa astfel de comenzi, ceea ce Statele Unite nu pot să facă din cauza lipsei de fonduri guvernamentale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite