Societate

articolul anterior articolul urmator

Patru evenimente-pilot, ce se vor desfăşura în weekend, vor decide cum va arăta „normalitatea“ la spectacole

0
13 May 2021 06:06:38
Autor: Ionuţ Mureşan
Accesul în sălile de  spectacole este permis numai celor cu schema de vaccinare completă.Imagine: SibiuCityApp
Accesul în sălile de  spectacole este permis numai celor cu schema de vaccinare completă.Imagine: SibiuCityApp

Românii care s-au vaccinat cu schema completă pot participa în acest weekend la unul dintre cele patru spectacole-pilot organizate de Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti şi Opera Cluj-Napoca. Nu numai iubitorii de muzică şi de teatru aşteaptă concluziile care se vor desprinde după aceste evenimente, ci şi toţi organizatorii din industria de entertainment, deoarece rezultatele vor trasa regulile pentru următoarele spectacole.

În acest weekend vor avea loc patru spectacole-pilot în urma cărora autorităţile sanitare vor şti care sunt riscurile de infectare cu SARS-CoV-2 la marile evenimente. În cadrul acestor reprezentaţii artistice vor fi testate măsuri de protecţie: la unele masca este obligatorie, la altele nu, la unele accesul este permis doar persoanelor imunizate, în timp ce la altele publicul poate intra în baza unui test RT-PCR negativ sau dacă participanţii fac dovada că au trecut prin boală. 
 
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a explicat că participanţii vor fi monitorizaţi ulterior, tocmai pentru a evalua gradul de siguranţă. 
 

Participanţii, monitorizaţi timp de 14 zile

„Participanţii trebuie să ştie însă că vor fi monitorizaţi timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidenţă zero, aşa cum s-a întâmplat şi în alte programe-pilot desfăşurate în alte ţări”, a precizat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu privire la cele patru evenimente culturale pilot.
 
Gala Extraordinară „Libera Musica” va avea loc vineri, 14 mai, ora 19.00, şi va fi primul eveniment-pilot cu public al ONB. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate cu ambele doze, iar purtarea măştii nu este obligatorie. Verificarea se va face la intrare de către angajaţii instituţiei de spectacol, pe baza cărţii de identitate, prin intermediul platformei STS, iar purtarea măştii nu este obligatorie. Din repertoriu fac parte partituri de W.A. Mozart, G.A. Rossini, G. Verdi şi G. Puccini, interpretate sub bagheta lui Tiberiu Soare. Biletele pentru cele 657 de locuri disponibile se vând exclusiv online, iar preţurile variază între 40 şi 90 de lei.
 
Sâmbătă, 15 mai, TNB organizează spectacolul-pilot „Dineu cu proşti” de Francis Veber, cu Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Ion Caramitru (regizor) şi alţii. Vor avea acces doar cei care sunt vaccinaţi cu ambele doze, cu verificare în baza de date a STS, fără a avea însă obligaţia de a purta mască, preţul unui bilet fiind de 87 de lei. 
 
Tot sâmbătă, 15 mai, ora 19.00, ONC organizează spectacolul-pilot „Faust” de Charles Gounod sub bagheta lui David Crescenzi. Din distribuţie: Ştefan Pop (tenor), Szabo Balint (bas) şi George Petean (bariton), alături de artiştii teatrului liric clujean. La eveniment sunt aşteptaţi doar cei care s-au vaccinat cu două doze şi de la al căror rapel a trecut o perioadă de cel puţin 10 zile. 
 
Duminică, 16 mai, ONB organizează de la ora 19.00 evenimentul-pilot de exterior „Libera Musica”. La acest eveniment, pe lângă persoanele vaccinate complet, li se permite accesul celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, persoanelor care prezintă rezultatul unui test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid negativ nu mai vechi de 24 de ore.
 

Participare limitată la Festivalul Enescu

Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi să-şi cumpere bilete şi pentru a asista din sala Ateneului la concertele şi recitalurile organizate în cadrul Concursului Enescu 2020/2021, între 12 şi 23 mai, cu menţiunea că accesul este limitat la 30% din capacitatea sălii, în baza biletului nominal, a unui document de identitate, precum şi a prezentării documentului oficial care atestă vaccinarea anti-COVID, a unui test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea concertului sau test anticorpi. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie.
 

Nemulţumirile organizatorilor marilor festivaluri

Pe de altă parte, reprezentanţii festivalurilor Electric Castle, Untold/Neversea, ARTmania şi Saga nu văd cu ochi buni susţinerea financiară de stat pentru Festivalul „George Enescu“.
 
„Nu s-au găsit bani pentru sectorul cultural, dar pentru Festivalul George Enescu s-au găsit aproape 12 milioane de euro. Cu banii ăia se salvau toate festivalurile din România şi organizatorii de evenimente. E o decizie inadmisibilă. Ni se spune că nu sunt bani, dar statul finanţează orchestre străine”, a declarat pentru Hotnews.ro Codruţa Vulcu, director al Festivalului ARTmania. 
 
Chiar dacă autorităţile vor permite desfăşurarea concertelor la capacitate maximă – spun organizatorii – sunt mari şanse să nu mai fie resurse umane pentru reluarea lor, asta deoarece tot acest sector a fost afectat de pandemie.
 
„Nu e un mecanism pe care să-l reporneşti de parcă ieri l-ai închis. Vorbim de furnizori, artişti, toţi trebuie să se sincronizeze ca să revenim la evenimentele de dinainte de pandemie”, a declarat pentru sursa citată Renate Roca-Rozenberg, PR Electric Castle.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările