Pe timp de boală sau pandemie, la ce sfinţi e indicat să te rogi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gravură de epocă, „Ciuma lui Caragea“ în Bucureşti, sec.XIX
Gravură de epocă, „Ciuma lui Caragea“ în Bucureşti, sec.XIX

Întrebarea foarte gravă şi serioasă revine cu mare intensitate şi acum în perioada acestei teribile încercări care este - cum ne spun toate mesajele oficiale - departe să se fi sfârşit şi provoacă deja efecte devastatoare la nivel economic şi social.

În consecinţă, deloc surprinzător, în paralel cu lupta înfrigurată a oamenilor de ştiinţă pentru găsirea de leacuri, adică vaccinuri şi tratamente împotriva Covid-19, revin în actualitate soluţii mai vechi promovate de bisericile creştine ca soluţii infailibile în perioadă de molimă sau pe timp de boală, fie pentru prevenirea infectării cu noul virus sau pentru a însănătoşi pe cei aflaţi din această cauză pe patul spitalelor. Fie fie împotriva unei boli anume care, comorbiditate fiind, ar putea induce o greutate suplimentară  în procesul vindecării.

Şi atunci, o întrebare: ştiţi care este lista (sau care sunt listele alternative) cu sfinţi invocaţi în lumea creştină pe timp de pandemie sau Sfinţii Tămăduitori şi bolile pe care tradiţia spune că le pot vindeca?

E normal să începem cu citarea rugăciunii pe care PF Daniel a transmis-o, pe 11 martie, către toţi preoţii BOR pentru a fi rostită în lăcaşurile de cult:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bogat în milă şi, cu purtarea Ta de grijă cea înţeleaptă, ocârmuieşti viaţa noastră, ascultă rugăciunea noastră, primeşte pocăinţa noastră pentru păcate, opreşte noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce eşti Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, dăruieşte însănătoşire celor cuprinşi de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoşi îi ocroteşte de orice boală. Binecuvintează, întăreşte şi păzeşte, Doamne, cu harul Tău, pe toţi cei care, cu iubire de oameni şi jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala şi suferinţa din popor şi ne învaţă să preţuim viaţa şi sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruieşte-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credinţă neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău şi de dragoste faţă de Tine şi de aproapele. Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor".

Foarte importantă interpretarea teologică asimilând situaţia actuală cu „pedepsirea poporului Tău pe vreme regelui David“, inducând o posibilă intenţie divină de sancţionare, acum în 2020, a poporului român (sau, prin extensie, al omenirii întregi) pentru păcatele sale. Caz în care devine şi mai important să consultăm liste cu sfinţi vindecători de boli aşa cum, spre exemplu, este cea propusă, pe 26 februarie 2020, de pagina web a Parohiei Settimo Torinese:

Cărui Sfânt să ne rugăm când avem o boală

  • În orice boală – Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Sfântul Arhanghel Rafael, icoana Maicii Domnului „Tămăduitoarea”;
  • Cancer – Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Partenie din Lampsaskos (vindecă cancerul la femei), icoana Maicii Domnului „Pantanassa”;
  • Cancer la sân – Sfânta Agata (cancer de sân), Sfântul Teodosie cel Mare;
  • Boli psihice – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Serghie Şevici, Sfinţii Cirpian şi Iustina, Sfântul Gherasim din Kefalonia, Preacuviosul Nifon, Preacuviosul Naum al Ohridei;
  • Boli de ochi şi orbire – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul, Sfânta Muceniţă Paraschevi, icoana Maicii Domnului de la Kazan;
  • Boli de urechi, surzire – icoana Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată”;
  • Muţenie, probleme de vorbire – Sfântul Ioan de la Rila;
  • Boli de gât – Sfântul Vlasie;
  • Boli de inimă, piept, plămâni – Sfântul Dimitrie al Rostovului;
  • Boli de copii – Sfântul Stelian, Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou;
  • Lipsă de lapte la mamele cu prunci – Sfântul Ipatie, icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” (Galaktotrofusa)
  • Dureri de dinţi – Sfântul Mucenic Antipa;
  • Dureri de cap – Sfântul Ioan Botezătorul;
  • Boli de stomac şi intestine – Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Teodor Studitul;
  • Hernie – Sfântul Mare Mucenic Artemie;
  • Boli ale mâinilor – Sfântul Ioan Damaschin;
  • Boli de mijloc, sciatică, lumbago – Sfântul Serafim de Sarov;
  • Boli ale femeilor – Sfântul Mucenic Ipatie;
  • Infertilitate, sterpăciune – Sfinţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, Sfântul Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta;
  • Naştere grea – Sfânta Muceniţă Melania Romana;
  • Otrăvire – Sfânta Muceniţă Anastasia, Sfântul Chiril cel întocmai cu Apostolii;
  • Stări de rău la femeile însărcinate şi copiii mici, convulsii – Sfântul Mucenic Nichita, Sfântul Tămăduitor Pantelimon;
  • Boli de picioare – Sfântul Serafim de Sarov, Sfinţii Boris şi Gleb, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarbi;
  • Tulburări de memorie, ateroscleroză – Fericitul Andrei cel nebun pentru Hristos;
  • Friguri, febră – Sfântul Apostol Petru;
  • Lepră – Sfântul şi Dreptul Iov, Sfântul Antonie cel Mare;
  • Furuncul, abcese – Sfinţii Chir şi Ioan;
  • Boli de piele, răni, cancer de piele – Sfântul Artemie;
  • Vărsat de vânt – Sfântul Mucenic Conon;
  • Lovituri de mâini şi picioare – Sfântul Împărat Constantin cel Mare;
  • Boli de sânge, hemofilie, leucemie – Sfântul Mucenic Ioan Ostaşul;
  • Boli de nervi – Sfântul Efrem Sirul, icoana Maicii Domnului „Rugul aprins”;
  • Tulburări de somn (insomnie, somnolenţă) – Sfântul Marcel, Sfinţii 7 tineri din Efes;
  • Paralizie – Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi;
  • Retenţie de apă în corp, umflături, edeme – Sfântul Ipatie;
  • Epilepsie, leşin – Sfântul Mucenic Vit;
  • Răceală, febră – Sfinţii 40 de Mucenici din Sevasta;
  • Tuse puternică – Sfântul Roman de Târnovo;
  • Înţepături de insecte, muşcături de şarpe – Sfântul Apostol Filip, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu;
  • Inapetenţă, greaţă, vomă – Sfântul Alexandri din Svir;
  • Nevroze, fobie – Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina, Sfântul Înger păzitor;
  • Patima beţiei – Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin;
  • Alcoolism, narcomanie, dependenţă de tutun – Sfântul Mucenic Bonifatie, Sfântul Moise Arapul;
  • Boli grele, şi cei care nu pot să moară – Sfântul Atanasie Athonitul.

În ce priveşte lumea catolică, aveţi aici o foarte largă listă cu "Sfinţii Vindecători", acoperind, în principiu, toate bolile din nomenclator. Apoi, în luna aprilie, Vatican News  ne informează că "...două indicaţii ale Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor au fost formulate în cadrul a două decrete publicate pe situl web al departamentului, după ce au fost trimise episcopilor din întreaga lume. În Vinerea Sfântă, credincioşii se vor ruga şi pentru "cei chinuiţi în timp de pandemie", adică pentru "toţi cei care au de suferit în urma consecinţelor" actualei crize, pentru ca "Dumnezeu Tatăl să dea sănătate celor bolnavi, forţă personalului sanitar, mângâiere familiilor şi mântuire tuturor celor decedaţi". În Vinerea Sfântă, i se va cere lui Dumnezeu în rugăciune să privească cu milă la cei care suferă, să uşureze suferinţa bolnavilor, să dea forţă celor care se îngrijesc de ei şi să-i primească în pacea sa pe cei decedaţi. De asemenea, un alt decret al departamentului pentru cultul divin solicită celebrarea unei Sfinte Liturghii "specifice pentru a implora de la Dumnezeu sfârşitul acestei pandemii. La rugăciunea numită "Colecta", credincioşii se vor ruga astfel: "Dumnezeule atotputernic şi veşnic, adăpost providenţial în orice pericol, priveşte cu bunăvoinţă la noi care, cu credinţă, te implorăm în chinuri: dă odihnă veşnică răposaţilor, mângâiere celor care plâng, sănătate bolnavilor, pace celor care mor, forţă lucrătorilor sanitari, înţelepciune guvernanţilor şi dă-ne spiritul apropierii cu iubire de toţi pentru a slăvi împreună numele tău preasfânt" .

Din memoria istorică a marilor epidemii şi pandemii care au măturat occidentul european, reţinem că există o categorie specială, cea a "sfinţilor izbăvitori de molime". În Ortodoxie, la noi, îl avem pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, "izbăvitorul de boli molipsitoare", Sfântul Mucenic Haralambie, "izbăvitorul de ciumă", Sfântul Nichifor Leprosul şi Sfânta Muceniţă CORONA "cunoscută în ortodoxie şi sub varianta greacă a numelui său, Sfânta Muceniţă Ştefania sau Ştefania). Pentru spaţiul occidental, trei sunt Marii Sfinţi Vindecători invocaţi pe timp de epidemii: Sfântul Roch (pe timpul epidemiilor de ciumă), Sfânta Iuliana (foarte des invocată acum pe timp de coronavirus) şi Sfântul Sebastian despre ale cărui moaşte expuse la Roma în anul 680 au dus la încheierea epidemiei de ciumă.

Discuţia de la noi (inclusiv cu vârfurile de violenţă produse din cauza interzicerii unor procesiuni sau a accesului pelerinilor la moaşte) sunt absolut comune cu preocupările dar şi cu tensiunile din spaţiul european. Dacă vreţi să citiţi o analiză profesionist făcută a dezbaterilor de acum, aveţi aici un material elaborat pentru parlamentarii francezi reuniţi în biroul de evaluare a opţiunilor ştiinţifice şi tehnologice şi intitulat "Cultele religioase confruntate cu epidemia de Covid-19".

Iată că se poate o discuţie tehnică despre dilemele cultelor într-un moment de cumpănă, inclusiv financiară, lovind deopotrivă interesele Bisericilor şi slujitorilor săi (plătiţi cu salarii de la stat în România în termenii legii 153/2017, actualizată în 2020, vezi aici) dar şi ale credincioşilor care, câteodată, cum se spune, "nici nu mai ştiu la ce sfânt să se închine".

Sper că venim în ajutor prin reamintirea existenţei "Sfinţilor Tămăduitori", cu respect şi reală plecăciune pentru "Doctorii fără de arginţi". Doctori de suflet şi de trup deopotrivă. Dar asta este o altă problemă, pentru altă lume.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite