Permisul şi rasismul

Rasismul nu e permis de lege în ţara noastră, dar asta nu este de ajuns pentru a determina cetăţenii să gândească dincolo de culoarea sau înfăţişarea unei persoane. Poate că educaţia ar putea fi răspunsul, dar sistemul nu oferă soluţii nici în acest domeniu. Bunul simţ? Merge aşa?

Mi-a expirat permisul de conducere auto, nici nu ştiu când au trecut 10 ani de la ultima coadă parcursă la sediul din Pipera. M-am înarmat, prin resursele contemporane de tip Google, cu informaţiile şi procedurile necesare. Primul pas: analize medicale. Am căutat, tot cu ajutorul tehnologiei, o clinică care să se ocupe de asta: „analize medicale permis auto“, am dat click pe primul link, am sunat şi m-am programat pentru o vizită. Am fost informat că o să fiu văzut de 6 medici şi că tot procesul durează cam 1 oră şi 30 de minute. M-am bucurat, am ars etape birocratice pentru că un antreprenor s-a gândit la o astfel de clinică. O fabrică în toată regula, zeci de cetăţeni doritori de permis se aflau într-un apartament dintr-un bloc central, chemaţi dintr-o cameră în alta. Am intrat şi eu în mecanismul de „consultare“ şi am trecut cu brio de primele bariere: „aveţi probleme de sănătate?“ a fost întrebarea dominantă şi cum răspunsul a fost „nu“, am fost lăsat să revin pe hol pentru a fi preluat în altă cameră, la o altă „specializare“. În camera de aşteptare, respectiv holul, tot felul de oameni: tineri, bătrâni, femei, bărbaţi, unii cu chef de conversaţie cu recepţionera, alţii tacând pur şi simplu, am văzut şi un surdo-mut asistat de o persoană care îi traducea limbajul în vorbe. La un moment dat, din primul cabinet aud un strigăt: Necula!

Intru în cabinet, mă aşez pe scaunul din faţa medicului care trebuia să îmi facă „evaluarea psihologică“. Mă întreabă ce profesie am şi, după ce i-am răspuns, a simţit nevoia să comenteze cu mine „mersul omenirii“. A început cu „inferiorii genetici“, respectiv evreii şi negrii. Eu, prompt, i-am răspuns că nu cred în teoriile lambroziene şi că nu cred că biologia determină comportamente, socializarea determină comportamente, nu gena. Doctorul insistă, considerând probabil că sunt prea elitist, că nu pricep realităţile sociale pe care el le determina biologic, oferindu-mi un alt exemplu: „gândiţi-vă la ţigani, sunt inferiori genetic, dumneavoastră nu i-aţi eutanasia?“. Aştepta o confirmare, un zâmbet de recunoaştere, ceva, mă privea în ochi aşteptând să fac o glumă măcar care să îi confirme teoria. I-am spus doar că... eu sunt ţigan! Vizibil surprins, medicul evaluator devine rasistul clasic, „a, păi da, sunt mulţi romi talentaţi, mulţi ingineri şi chiar medici. Şi dvs. văd aici în acte că aveţi doctorat şi că mai şi predaţi. Nu la ţigani mă refer, ci la aia...“. Nu am aflat care „aia“, căci abia aşteptam să ies din acel cabinet, să mă întorc la birocraţia noastră comună. Am ieşit din „fabrica“ de avize medicale pentru permis dezgustat nu de performanţa lor, ci de gândirea unuia cu care am apucat să discut.

Am mers spre Pipera, totul excelent, a durat 10 minute tot procesul, zâmbete şi politeţuri fireşti, permisul eliberat în doar 2 ore.

Şi, acum, cititorule, te întreb pe tine, ce ai fi făcut în locul meu? Cum ar trebui să reacţionăm la rasism, la misoginism, la homofobie, la ură?