Peste 130 de persoane au ajuns la spital cu înţepături de căpuşe în minivacanţa de 1 Mai. O treime au fost copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
132 de persoane au ajuns la urgenţe după ce au fost muşcate de căpuşe FOTO Adevărul
132 de persoane au ajuns la urgenţe după ce au fost muşcate de căpuşe FOTO Adevărul

Un număr de 132 de persoane cu înţepături de căpuşe au ajuns la spital în minivacanţa de 1 Mai, o treime dintre acestea fiind copii. Anunţul a fost făcut de managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.

„Am avut 132 de pacienţi cu înţepături de căpuşe, dintre care două treimi adulţi, iar restul copii”, a spus Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”, citat de Mediafax.

De asemenea, în minivacanţa de 1 Mai, patru persoane au cerut sprijin Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov pentru situaţii similare.

În acest context, medicii atrag atenţia persoanelor care merg în parcuri, păduri sau în locuri cu multă vegetaţie să fie îmbrăcate corespunzător şi să fie atente la animalele care sunt purtătoare de căpuşe.

Boala cu 1.000 de feţe

Potrivit specialiştilor, sezonul de activitate intensă a căpuşelor, în condiţiile climatice din România, este în lunile mai-iunie.

Bacteria transmisă omului prin înţepătura de căpuşă poate produce boala Lyme, cunoscută şi sub numele de „boala cu 1000 de feţe”, din cauza varietăţii de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot face să fie confundată cu alte maladii. Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Recomandările medicilor pentru populaţie

Pentru prevenirea infecţiei cu borelioză, specialiştii recomandă populaţiei să distrugă căpuşele în zonele locuite, acolo unde sunt spaţii verzi, să poarte haine cu mânecă lungă şi pantaloni în cazul în care merg în zone cu risc, să se prezinte la doctor imediat după ce o căpuşă s-a fixat pe piele, atât pentru exatragerea corectă, cât şi pentru a afla despre simptome, să meargă la medicul infecţionist în cazul în care în jurul muşcăturii de căpuşe apar roşeaţă şi „erupţie”, caracteristice bolii.

Borelioza are tratament care duce la vindecare aproape întotdeauna dacă este corect recomandat şi aplicat de către medic. Boala poate fi diagnosticată prin probe de laborator, dar nu mai repede de două săptămâni de la înţepătura căpuşelor.

Specialiştii menţionează că nu toate căpuşele şi nu în toate teritoriile acestea sunt purtătoare ale microrganismelor borrelia.

Cum se scoate căpuşa

„Atitudinea corectă dacă aţi depistat o muşcătură de căpuşă este solicitarea unui consult medical, de preferat într-o clinică de boli infecţioase sau la o cameră de gardă. Dacă aceasta este încă ataşată, cel mai bine este să o extragă medicul“, recomandă medicul Simin Florescu.

Totuşi, putem scoate căpuşa şi singuri, acasă, cu o pensetă, cu atenţie, să nu strivim insecta, astfel: „prin tracţiune uşoară şi continuă cu penseta aplicată cât mai aproape de piele, astfel încât să se evite rămânerea de părţi ale aparatului bucal al căpuşei în piele. Când se îndepărtează căpuşa se protejează mâinile cu mănuşi ori cu părţi din îmbrăcăminte, cu o pânză sau cu un tifon“, recomandă, într-un comunicat, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Zona de unde a fost extrasă căpuşa trebuie spălată imediat cu apă şi cu săpun, apoi dezinfectată cu spirt.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Nu lăsa teama de căpuşe să-ţi strice minivacanţa! Mic ghid despre muşcăturile de căpuşe şi despre boala Lyme

Deşi au creat o nouă isterie naţională, căpuşele pot fi ţinute la distanţă destul de uşor, cu ajutorul soluţiilor repelente şi al îmbrăcămintei adecvate. Şi dacă suntem muşcaţi nu înseamnă că ne vom îmbolnăvi, ne liniştesc medicii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite