Petrache Lupu, vedeniile şi politica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veridicitatea viziunilor invocate de Petrache Lupu este alterată de jocurile politice făcute în numele Domnului de rege şi de legionari, dar şi de campania de marketing din spatele profetului. Dezbaterile pe tema minunilor de la Maglavit au creat isterie naţională la sfârşitul anilor ’30.

Pelerini din toată ţara au bătut sute de kilometri pentru a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu. Mediatizată excesiv în ziarele vremii, viziunea ciobanului Petrache Lupu a fost motiv de dispută timp de mai mulţi ani. Regele Carol al II-lea şi legionarii s-au luptat în a-l exploata politic pe ciobanul, debil mintal, Petrache Lupu. Nici azi, când după anul 2000 a fost finalizată construirea bisericii finanţate cu fondurile obţinute din marketizarea viziunilor, nimeni nu ştie dacă la Maglavit a fost minune sau escrocherie.

Cazul Maglavit poate fi împărţit în două etape: anii 1935-1938, în care fenomenul cunoaşte maxima sa expansiune; şi anii 1938-1942, când interesul publicului se mută spre gravele probleme internaţionale, făcând astfel să pălească aura Sfântului de la Maglavit. Numai că, între anii 1930-1935, o secetă puternică decimează animalele şi pârjoleşte păşunile.

Pe fondul acestei calamităţi naturale de proporţii şi al unei profunde crize religioase, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit care, în anul 1935, are revelaţii cu Însuşi Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi". În mai multe zile de vineri i se arată „Moşul", transmiţându-i porunci către lume pentru îndereptarea spre biserică, spre dreapta credinţă. Vestea se răspândeşte ca un fulger, spre locul „arătărilor" îndreptându-şi paşii mii de oameni.

Gradul ridicat de analfabetism şi o naivitate copilărească îi face să se îndrepte spre cel ce le pare înzestrat cu aură de „mântuitor". Dacă pentru unii viziunea ciobanului se proiectează ca un semn divin, pentru alţii apare ca o neaşteptată oportunitate financiară şi politică.

Prima apariţie în presă

Difuzarea publică a cazului Petrache Lupu are accente ironice: doi ziarişti evrei anunţă în ziarul de stânga „Dimineaţa" ceea ce avea să devină, poate, cea mai intensă dispută religioasă din interbelicul românesc. Cei doi jurnalişti cunoscuţi în epocă, Brunea Fox şi Samson Abramovici, au călătorit cu trenul, în acelaşi compartiment cu un preot de ţară, originar din Maglavit.

Mergeau spre Băile Olăneşti. Cu această ocazie, au auzit de la acesta povestea unui cioban care pretindea că-L văzuse pe Dumnezeu.
Ziariştii au simţit imediat mirosul unui reportaj de senzaţie şi au plecat urgent la Maglavit. În materialul apărut în numărul din 27 iunie 1935 al ziarului „Dimineaţa" scriau: „După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit (...)

Toate satele prin care am trecut erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute, opriţi în mijlocul drumului, minunea". (Historia, nr. 103, iulie 2010)

Isteria

După datele statistice s-ar părea că între anii 1935 şi 1938 au trecut pe la Maglavit în jur de 2.000.000 de oameni. Isteria era generală. Pelerinii vin din toate colţurile ţării, întrebuinţând toate mijloacele de locomoţie. Se organizează trenuri complete. Sunt oameni care vin pe jos de la mari depărtări, considerând drumul istovitor ca un ispăşitor de păcate. La de 14 septembrie 1935 însuşi Episcopul Vartolomeu al Râmnicului a venit să se roage la locul vedeniilor din Maglavit. De-a lungul şoselei, câteva zeci de mii de oameni se închinau înşiraţi pe două rânduri. La acea slujbă s-a speculat că ar fi fost cam 100.000 de credincioşi.

Fabrica de bani

Pelerinajul maselor s-a transformat într-o adevărată fabrică de făcut bani. Primul beneficiar a fost preotul Bobin, apoi primarul, care taxează cu 500 de lei briştile ce transportau pasageri din halta Maglavit la locul procesiunii, deşi el tăia chitanţe de 120 de lei. Intră pe fir Episcopul Vartolomeu Stănescu (are iniţiativa fondării unei bănci de scont cu banii ce, zilnic, se adunau de la credincioşi) şi, într-un final, însuşi Regele Carol al II-lea.

Banii curg din belşug şi nimeni nu caută să verifice modalitatea de cheltuire a lor. Sunt puşi în saci, cântăriţi şi duşi cu căruţele la gară, fără a fi număraţi în prelabil. Se lucrează în sistem, adică presa favorabilă minunii laudă orice donaţie şi orice atitudine favorabilă şi atacă orice fel de opoziţie de tip moral sau material. Calcule bazate pe o serie de sume menţionate în documente indică delapidarea sumei de 10.000.000 de lei  (60.000 de dolari) între anii 1935-1938. Toată lumea s-a întrebat dacă Petrache Lupu este sau nu sănătos la cap. 

Apt medical pentru profeţii

Ciobanul singur spunea că a fost reformat din armată după un tratament contondent, fără rezultat, căci era bănuit că simulează prostia şi mutismul. De fapt el nu a fost mut, ci cepeleag (peltic, sâsâit) şi cu un vocabular redus.

În fişa întocmită în registrul Cercului de recrutare Craiova, cu nr. matricol 13830, stă scris că la vizita medicală, din data de 20.11.1929, a fost amânat cu diagnosticul: otită medie supurată. Peste un an verdictul este: debilitate mintală.

Peste un alt an, la consult, este lăsat la vatră, fiind dispensat medical. Clasat „Impropriu serviciului militar, pentru surdo-mutism provenit din sifilis ereditar." Câteva luni mai târziu, o comisie condusă de ilustrul doctor Gheorghe Marinescu, i-a atestat lui Petrache Lupu integritatea psihică.

Rezultatul: „E mult mai normal decât mulţi dintre noi şi e de o dezinteresare absolută." La adăpostul acestui verdict, Regele Carol al II-lea poate coborî în arenă, mai ales că Petrache avea şi pentru el „o vorbă" din partea „Moşului".

Carol nu l-a ascultat pe Lupu

În 1938, Petrache Lupu vinde două oi din curte şi pleacă la Bucureşti, unde este primit de rege. Atunci nimeni nu a ştiut ce au vorbit. În toamna anului 1958, însă, în plin regim comunist, preotul I. Ionescu, reprezentant al Episcopiei Craiova, a reuşit să aibă o discuţie clandestină cu ciobanul.

Acesta i-a mărturisit că i-a transmis regelui că „Moşul" l-a trimis să-i spună să-şi întrerupă relaţia adulteră cu evreica, să-şi ia înapoi nevasta părăsită şi să fie în rândul lumii, că, dacă nu va face aşa, îşi va pierde tronul şi va fi rău pentru ţară. „A lăsat capul în jos (Carol al II-lea) şi n-a spus nimic, şi eu am plecat, dar a venit ce-a venit şi peste el şi peste ţară, fiindcă n-a ascultat ce i-am spus din partea «Moşului»".

Minunile şi sfârşitul poveştii

Cu siguranţă că Maglavitul n-ar fi atras atâta puhoi de oameni, dacă n-ar fi existat acele „minuni" şi vindecări miraculoase. Nu Petrache vindecă atingând sau binecuvântând pe cei suferinzi, ci rugăciunile făcute „la buturugi" şi apa care picură din sălciile făcătoare de minuni.  Orbii încep să vadă, paralizaţii încep să meargă.

Sunt numeroase cazurile în care bolnavii s-au înzdrăvenit. Astfel, o fetiţă de şase ani, surdo-mută din naştere, se vindecă numai apropiindu-se de stâna ciobanului. O altă fetiţă a lui Marian Coveianu din Amzuleşti, fiind de asemenea surdo-mută din naştere, se vindecă la locul „minunilor", unde, în urma rugăciunilor alături de cioban îşi recapătă glasul şi auzul.

Un oarecare Gheorghe Pricop, tocmai din judeţul Baia, venit surd s-a înzdrăvenit. Cu toate astea, doctorul Viorel Popescu, inspector sanitar, atrage atenţia că gesturile ciobanului nu sunt nici de binecuvântare, nici de implorare, ci gesturi dezordonate, neadecvate la vorbire. 

Reeducat de Securitate

În luna august 1949, Petrache Lupu este ridicat de Securitate, închis la Jilava şi „reeducat". Întors acasă, abătut, se închide în el şi nu mai vorbeşte cu nimeni. Moare în anul 1994, fără să apuce să spună „vorba mare", este îngropat în cimitirul din localitate, iar, în 2009,
este dezhumat şi reîngropat în curtea Mănăstirii Maglavit.

Când nu ieşea minunea, de vină erau „păcătoşii"

Minunile nu-i ieşeau de fiecare dată ciobanului profet. Petrache Lupu însuşi se cam spăla pe mâini atunci când i se spunea că un bolnav nu s-a vindecat: „Ce să-ţi fac, ai păcate grele, roagă-te la «Moşu'», du-te la locul vedeniei şi roagă-te; aşteaptă!"

După trei zile de rugăciuni, fie că se făceau bine sau nu, prin consimţământul ciobanului, oamenii trebuiau să părăsească locul. După anul 1940, fenomenul începuse deja să pălească, războiul şi mai apoi venirea comuniştilor la putere încheie practic pelerinajul spre Maglavit.

Alex Mihai Stoenescu: „Viziunea lui a fost exploatată politic"

Petrache Lupu, ciobanul devenit celebru Foto: arhivă personală a familiei lupu

image

Istoricul Alex Mihai Stoenescu afirmă (în Historia, nr. 103, iulie 2010): „Viziunea lui Petrache Lupu şi pelerinajul a zeci de mii de oameni care se porneşte spre Maglavit au fost exploatate politic într-un moment de tensiune între Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu şi regele Carol al II-lea.

Legionarii, care au înfiinţat la Maglavit o «Casă verde», au lansat ideea că mesajul divin trimis prin vocea stranie a lui Petrache Lupu este o confirmare a mesajelor religioase şi mistice pe care le lansau chiar ei de un deceniu în lumea românească, iar regele, alarmat cumva de implicarea legionară în pelerinajul de la Maglavit, a observat cu precizie efectul unui mesaj direct şi simplu asupra populaţiei." Astfel ajunge să boteze un copil al ciobanului.

La eveniment, regele este reprezentat de un general. Darul de botez: 15.000 de lei. Regele încearcă să preia şi „afacerea Maglavit", cu toate beneficiile materiale, numai că problemele de politică externă se acutizează şi îşi pierde interesul.

Dumnezeu - un „Moş" îmbrăcat cu propriul păr alb

Viziunea lui Petrache Lupu reprodusă de pictori  Foto: laurenţiu nica

image

Ciobanul analfabet Petrache Lupu, cel care se descria ca fiind un foast „bolnav de bubat şi  rămas tare de urechi şi de vorbit", avea 28 de ani când s-a întâlnit prima dată cu Dumnezeu, „Moşul", cum îi spunea el, i-a apărut într-o zi de vineri, pe 31 mai 1935, în locul numit „la buturugi".

Din mărturisirile făcute preotului satului Nicolae Bobin (cel care avea să gestioneze la început toată afacerea obţinând imense avantaje materiale), Dumnezeu i-a apărut ca: „un moş bătrân cu barba albă şi lungă până la brâu, mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. Faţa îi era acoperită tot de păr din care se vedeau ochii, care erau albaştri ca şi cerul, nasul şi gura.

În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea de frumos, dat peste cap şi care-i acoperea corpul până jos la degetele picioarelor." „Moşul" levita cam la două palme de pământ. Îi spune să nu-i fie frică şi-l îndeamnă: „Să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că, dacă nu se potoleşte, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, atunci foc, atunci ne rupe muncile".

Fiindu-i teamă că va râde lumea de el, iniţial n-a spus nimic la nimeni. În a doua vineri (7 iunie 1935) se întâlneşte cu „Moşul" în acelaşi loc ca prima dată şi este mustrat că a tăcut. Promite că va spune, nu o va face şi în următoarea vineri iar îi apare „Moşul". Abia acum Îi face cunoscute cuvintele. Şi poate lumea chiar ar fi râs de el, dacă nu ar fi constatat cu toţii că mutul vorbea. Abia de aici încolo începe „Fenomenul Maglavit". 

Minunile de la Maglavit în presa vremii

Articol despre Petrache Lupu în revista „Realitatea ilustrată“ Foto: Realitatea Ilustrată 1935

image

Descoperit de ziarişti în iunie 1935, miracolul de la Maglavit a devenit subiect cotidian în paginile presei interbelice. Au apărut atitudini pro şi atitudini contra.

Suspiciunile

Erau voci care caracterizau minunile de la Mglavit drept miracole, iar alte voci vorbeau de escrocherie. Mai mult, în „Universul" din 24 iulie 1935, Petrache Lupu era caracterizat drept „un cioban tâmpit, surd şi bâlbâit".  „Universul" publica la 24 iulie 1935 o corespondenţă de la Craiova, „Pretinsa minune de la Maglavit" era definita ca fiind „aiureala unui bolnav - nu zic şarlatan fiindcă e prea tâmpit - încurajat de misticismul unor oameni simpli cari răspândesc legenda şi de vinovata îngăduinţă a preoţilor şi a autorităţilor".

La 26 iulie 1935, ziarul publică un articol ironic: „Minunea de la Maglavit a făcut pui". Este descrisă o întâmplare de la Găvăneşti, judeţul Buzău. Aici era vorba de un rotar căruia i s-ar fi arătat Maica Domnului pe o spiţă de lemn.

Susţinerile

Şi ca treaba să nu rămână neterminată, preotul din sat a şi sfinţit roata cu pricina.„Realitatea ilustrată". Încă de la începutul fenomenului de la Maglavit, o publicaţie care a alocat multe pagini „minunilor" a fost „Realitatea ilustrată". Jurnaliştii de la această gazetă îl caracterizau pe ciobanul Petrache Lupu ca un om „curat sufleteşte". În aceeaşi publicaţie au apărut zeci de poze, adevărate fotoreportaje de la Maglavit, unde Petrache Lupu predica alături de preoţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite