Pîslaru: Vom verifica dosarele medicale ale copiilor din centrele de plasament; dezavuăm ferm practicile expuse de GSP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragos Pîslaru FOTO Adevărul
Dragos Pîslaru FOTO Adevărul

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, că dosarele medicale ale copiilor care sunt în acest moment în centre de plasament vor fi verificate de Inspecţia Socială şi Corpul de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

„Noi, la Ministerul Muncii, dezavuăm clar şi ferm aceste practici expuse de GSP şi reafirmăm că unul din drepturile fundamentale ale copilului este acela la sănătate. Am vorbit deja cu colegul meu Vlad Voiculescu (ministrul Sănătăţii - n.r.), aştept şi din partea sa o reacţie şi ne vom coordona”, a declarat, miercuri, după şedinţa de guvern, ministrul Muncii Dragoş Pîslaru, referitor la ancheta ”Gazetei Sporturilor”, potrivit căreia 30% dintre copiii din centrele de plasament primesc medicaţie psihiatrică.

El a spus că vor fi verificate toate dosarele medicale ale copiilor care sunt în acest moment în centre de plasament.

”Vom întări inspecţia locală şi în a doua jumătate a anului. Veţi vedea nişte măsuri concrete. Ceea ce vrem să facem este să verificăm toate dosarele medicale ale copiilor care sunt în acest moment în centre de plasament, inclusiv adăugarea unei teme specifice de control - inspecţie socială - cu scopul de control ANPDCA, care să aibă ca scop verificarea respectării procedurilor în cente şi inclusiv a medicaţiei care a fost oferită, iar ca şi măsuri de sprijin vrem să încurajăm parteneriatul cu ONG-uri şi să încuranjăm voluntariatul, inclusiv alternative de atragere a psihologilor în sistemul de protecţie specială pentru că nu este normal să ajungi la medicaţie psihiatrică fără să ai o asistenţă psihologică adecvată mai ales la vârste fragede”, a arătat ministrul Muncii.

El a anunţat că prima misiune a Inspecţiei Sociale şi a Corpului de control al ANPDCA va fi la Braşov unde a început ancheta GSP.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite