Poate nu putem oferi fericire tuturor copiilor României, dar de o „porţie de bunătate“ ar trebui să aibă toţi parte

Cele câteva săptămâni de dinainte de Sărbători scot la iveală, ca din străfundurile unei jungle ascunse, alte şi alte cazuri de copii care au nevoie de ajutor, de copii care nu au ce mânca sau unde învăţa, copii lăsaţi în voia sorţii, să se descurce cum or putea, la fel ca restul familiei, care o duce de pe o zi pe alta. Copiii aceştia au însă nevoie de ajutor tot timpul anului, nu doar de Crăciun.

Acum, când scriu, îl văd în faţa ochilor pe Ionuţ, cu căştile în urechi, cum scrie după dictarea doamnei profesoare la ora de franceză. Telefonul împrumutat de la părinţi e sprijinit de o oală cu ceva mâncare. Încăperea serveşte în acelaşi timp drept dormitor, sufragerie, bucătărie şi birou. Abia după zece minute, când se termină ora, se întoarce spre noi şi îi cade privirea pe plasa cu ghetuţele aduse în dar. Sunt primele (şi singurele) încălţări de iarnă pe care le va purta în acest an.

La Rahela acasă ne oprim în poartă, ca să nu ne afundăm în noroiul din curte. Sora mai mare a băieţilor familiei ne întâmpină în şlapi. Nu are nici măcar o pereche de şosete. Copiii ăştia aşa trăiesc. Pentru ei e ceva normal ca noroiul să le treacă de glezne şi să le îngheţe picioarele. Măcar sezonul ăsta vor avea cu ce să-şi schimbe încălţările murdare. În urma noastră auzim şi un „drum bun!” care niciodată n-a sunat mai sincer.

La următoarea familie, după o manevră mai complicată, camionul reuşeşte să treacă şi parcăm cât mai aproape de şanţ, să nu mai blocăm pe nimeni. Fetele ies în şlapi până la drum, aşa că profităm de ocazie şi le dăm să probeze cizmuliţele noi. Am făcut bine, pentru că Vanesei nu-i vine prima pereche, deşi sunt numărul ei. Le schimbăm cu altele, mai mari. Lui Marius, geaca de iarnă îi vine mănuşă. O îmbracă şi se ascunde din nou în spatele fetelor. La dulciuri întinde totuşi mâna, ceva mai curajos, şi ne strecoară un zâmbet timid.

În anul ăsta, am avut ajutoare – de la Mirela Retegan şi Gaşca Zurli, care au sunat mobilizarea prin campania „Încalţă un copil de iarnă”. Iar donatorii noştri au răspuns şi ne-au trimis peste 70 de perechi de ghetuţe pentru copiii sărmani de la ţară care nu au cu ce să se încalţe.

Cu toţii putem face bine. Peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate în cadrul unui studiu realizat de World Vision International au declarat că anul acesta, de Crăciun, ar trebui să îi ajutăm pe cei care au nevoie. Aproape două treimi au spus că ar prefera să primească un cadou cu sens, care să-i ajute pe alţii, decât unul tradiţional.

Cu toţii îi putem ajuta pe aceşti copii săraci să aibă o viaţă un pic mai bună, să meargă la şcoală, să aibă o şansă oricât de mică la un viitor mai bun. Organizaţia pentru care lucrez, World Vision România, tocmai a lansat campania „Porţie de bunătate”. Toţi cei care vor să ofere, drept cadou, o faptă bună o pot face donând mese calde şi ore de educaţie remedială pentru copiii din proiectul „Pâine şi Mâine” al World Vision. Până acum, 1.280 de copii au fost incluşi în proiect şi au avut parte de o masă caldă în fiecare zi. Pe lângă hrană, ei primesc ajutor la teme, haine şi alte resurse ce le acoperă nevoile de bază.

Da, ar fi minunat ca aceşti copii să primească şi ei cadouri de la Moşul: jucării, dulciuri sau rechizite. Dar nevoile lor sunt unele de bază: hrană, adăpost, haine, şcoală. În acest an, foarte mulţi copii din medii vulnerabile nu au avut acces la educaţie. Cel mai recent raport despre „Bunăstarea copilului din mediul rural”, realizat în acest an de World Vision, arată că 1 din 10 dintre copiii de la sat se duc flămânzi la culcare, 11% iau doar două mese pe zi, iar un sfert nu sunt ajutaţi la teme atunci când nu se pot descurca. Iar donaţiile voastre se vor transforma în „porţii de bunătate” pentru aceşti copii.

Dacă doriţi să vă implicaţi, puteţi dona pe site-ul fundaţiei, acolo unde puteţi citi şi poveştile copiilor care au nevoie de ajutor: https://bit.ly/3qYZXGt. Donaţiile se pot face şi prin SMS, cu textul PAINE, la numărul 8844.

Niciun copil din România nu ar trebui să fie trist de Crăciun. Poate că nu putem să le oferim tuturor fericire, dar sunt optimistă pentru că ştiu că le putem oferi speranţă şi bunătate.