Polonia DA, România BA!

Multă lume spune că termenii de comparaţie sunt depăşiţi şi că nu vom putea niciodată să performăm ca Polonia, deoarece avem o istorie diferită, o cultură diferită, instituţii şi obiceiuri diferite. Dar dacă vrei să performezi trebuie să te compari cu cei mai buni şi să încerci să faci/ajungi ca ei.

Debate Europe a lansat o discuţie despre cât de pregătită este Polonia să intre în zona euro, ceea ce mi-a activat o dilemă mai veche: de ce în Polonia se poate şi în România nu se poate?

Da, Polonia a avut prima universitate acum 400 de ani iar când România avea prima universitate în Polonia erau deja 20 de universităţi, da noi nu am avut Solidarnosc şi nu avem o societate civilă aşa de activă ca şi acolo, da, Polonia a fost sprijinită constant de SUA şi Germania, iar sistemul a fost mai blând la ei înainte de 89, permiţându-le mici reforme, însă dacă ne dorim să performăm ca naţiune trebuie sa ne comparăm tot timpul cu liderii, cel puţin cu liderii zonali.

În interviul publicat săptămâna trecută Adevarul, Olivier, un francez ce locuieşte în Kiev spunea că Ucraina are nevoie de o „terapie şoc”, la fel ca Polonia, la începutul anilor 90. Despre Polonia am scris de nenumărate ori fie ca era vorba despre absorbţia de fonduri europene sau descentralizare „Mitul polonez e adevărat: o spune Comisia Europeană” , „Succesul Poloniei în absorbţia de fonduri europeene-modelul care nu a putut fi urmat de România” fie că era vorba despre buna guvernare si activismul societăţii civile „Doua ţări est-europene cu trasee diferite”

Potrivit Băncii Mondiale, Polonia nu a cunoscut o creştere economică negativă din 1992, având o rată de creştere anuală medie de 5,1% în anii 90 şi de 3,8% între 2000 şi 2010. În aceşti douăzeci ani, PIB-ul Poloniei a crescut de patru ori aproape. Iar între 2009-2011 a fost singurul stat membru UE ce nu a simţit criza, având creştere economică constantă pe durata crizei.

Prin comparaţie, rata medie de creştere economică în Ungaria şi Republica Cehă în timpul anilor 1990 a fost mult mai mică, 1,7% şi respectiv 2,1%. România nici nu poate fi comparată cu celelalte state din fostul bloc sovietic, ţara „fiind ocupată” în acea perioadă cu luptele dintre unguri şi români, dintre mineri şi „golani”. De ce a performat Polonia atât de bine în comparaţie cu multe alte economii foste socialiste? Care este secretul Poloniei?

Profesorul Grzegorz W. Kolodko, fostul viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor în timpul tranziţiei Poloniei la o economie de piaţă a spus pentru Debate Europe ca fără perioadele de „terapie de şoc” de la începutul anilor 1990 şi greşelile de la sfârşitul anilor 1990, Polonia ar fi fost mult mai departe acum. Conaţionalul său, europarlamentarul Jacek Saryusz-Wolski, crede că tocmai din cauza terapiei de şoc din anii 90, a schimbărilor drastice, costisitoare şi dureroase, pentru care au suferit mulţi oameni atunci, Polonia este astăzi în fruntea ţărilor din estul Europei. În comparaţie cu ţări ca Cehia, Slovenia, Slovacia sau Estonia, Polonia rămâne lider în această tranziţie post-socialistă. România nici nu poate intra în termeni de comparaţie, deoarece a devenit membră UE mai târziu cu 3 ani, noi fiind tot timpul analizaţi la pachet cu Bulgaria.

Profesorul Kolodko spune ca Polonia a ajuns unde este acum din două motive: ca urmare a reformelor din sistemul socialist târziu, care a pregătit mai bine saltul într-o economie cu drepturi depline de piaţă iar al doilea motiv se datorează reformelor structurale şi consolidării instituţiilor în perioada de după 90. Dânsul spune că tranziţia nu este neapărat despre privatizarea şi liberalizarea (care este extrem de importantă), ci despre construirea instituţiilor sănătoase, compatibile cu fluxurile de antreprenoriat privat şi a mediului de afaceri, care  asigurară în acelaşi timp şi  coeziunea socială. El consideră ca această combinaţie a “puterii mâinii invizibile a pieţei” (posibilă datorită instituţiilor sănătoase) şi puterea unui guvern raţional, rezonabil şi responsabil constituie succesul economic şi de guvernanţă polonez.

Deci, povestea a 25 de ani de istorie poloneză postsocialistă variază considerabil de la o perioadă la alta, însă în final totul s-a dovedit a fi bine din punct de vedere economic, administrativ, al guvernanţei multi nivel şi absorbţiei de fonduri europene.

La noi, după cum spunea un blogger zilele trecute, şcoala de gândire a omului ce lucrează la stat e şcoala de gândire a funcţionarului comunist, inflexibil şi abuziv în serviciu, lipsit de transparenţă şi de respect faţă ideea de a aplica spiritul legii, nu neapărat litera. La noi timp de 25 de ani  s-au realizat prea puţine reforme instituţionale, toţi banii pompaţi prin diverse programe au fost cheltuiţi de cine trebuia, fără nici un  impact asupra capacităţii administrative.

Deci România, tu ce faci, pe unde eşti şi încotro te îndrepţi?

Articol apărut pe gratieluimihailescu.ro