Portret-robot de Papă

Nu cred că ghiciţi ce înseamnă papabil. Poate doar dacă vă spun că accentul cade pe silaba a doua, ca în capabil, şi că între cele două cuvinte este o anumită legătură de sens.

Papabil vrea să spună capabil de a deveni Papă. Da, chiar despre Papa de la Roma e vorba. Nu vă faceţi probleme, Papa Benedict XVI este bine mersi şi în formă. Dar timpul trece repede şi lumea catolică se gândeşte de pe acum la posibilii succesori. Actualul Papă este unul conservator şi un mare teolog. Lucrurile nu stau însă pe loc, aşa că Vaticanul însuşi evoluează în raport cu societatea modernă, nefiind deloc exclus ca primul dintre Papii secolului XXI să nu fie după chipul şi asemănarea ultimului dintre Papii secolului XX.

Caroline Pigozzi, mare‑reporter la hebdomadarul francez „Paris Match", a avut ideea, nu tocmai cathollicaly correct, de a cutreiera mapamondul şi de a intervieva diferite personalităţi ale Bisericii catolice. Nu neapărat despre dorinţa lor de a candida la Sfântul Scaun. Asta nu se făcea, desigur. Fie şi din superstiţia cu vândutul blănii ursului din pădure. Ca să nu mai spun că ierarhia vaticană ar fi putut fi şocată şi şansele imprudenţilor diminuate cât se poate de serios, ba chiar irevocabil. Întrebările s‑au referit la preocupările cardinalilor, la viaţa lor de zi cu zi în comunităţile pe care le păstoresc, la ideile lor, şi nu exclusiv în materie religioasă. Atrage totuşi atenţia selecţia celor intervievaţi (20 din 185 de cardinali): o dată, pentru că ei se află pe aproape toate continentele în care catolicismul are un număr semnificativ de credincioşi; a doua oară, pentru că, printre cei aleşi, câţiva sunt, după cuvântul unuia dintre recenzenţii cărţii intitulată „Robele roşii", papabili şoc. Bănuiesc că autoarea interviurilor adunate în carte e mai catolică decât Papa şi are în vedere o schimbare de atmosferă şi de cutumă la Vaticanul de mâine.

Din Europa provin, de exemplu, trei papabili oarecum convenţionali. Cel dintâi este patriarhul de Veneţia, Angelo Scola, un italian, aşa dar, după o pauză de două mandate pentru peninsulari. Este, apoi, un austriac din vechea familie Schönborn. Nu putea lipsi Monseniorul Vinko Puljici, arhiepiscopul de Sarajevo, care a salvat sute de vieţi în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Şocul e produs de cardinalii de pe alte continente, pe care i‑a vizitat Caroline Pigozzi. Un caz interesant este bunăoară arhiepiscopul de Tegucigalpa (Honduras), Monseniorul Maradiaga, mare pasionat de saxofon, la care cântă, se spune, foarte bine, şi pilot de helicopter. Vă imaginaţi un papă care să prefere papamobilului blindat al lui Ioan‑Paul II un helicopter? Sau saxofonul folosit la liturghie? Sud‑americanii nu‑i dau cine ştie ce şanse lui Maradiaga, dar s‑au văzut şi reforme mai radicale în biserică. Nu mai puţin tradiţional este Wilfrid Fox Napier, şeful catolicilor zuluşi, vorbitori de bantu, din Africa australă. E amator de cricket , urmare, nici vorbă, a colonizării britanice, şi cititor de romane poliţiste.

Să nu‑l uităm pe unul dintre cei mai atipici papabili, pe indianul cu nume scos parcă din Rabelais, Telesphore Placidus Toppo. Acesta s‑a născut într‑o familie cu zece copii, din părinţi analfabeţi, şi a fost un apropiat al Maicii Tereza. Dacă îl adăugăm pe Monseniorul Emmanuel III Karim Delly din Irak, observăm că, cel puţin în concepţia reporteriţei de „Paris Match", viitorul Papă nu va mai fi neapărat un savant teolog şi nici din familia european‑conservatoare din care s‑au recrutat de secole înalt‑şezătorii pe Sfântul Scaun. El va proveni din familii sărace, va cunoaşte îndeaproape viaţa oamenilor obişnuiţi sau bătuţi de soartă, se va comporta firesc, fără protocolul somptuos datând de peste o mie de ani. Dacă o astfel de schimbare se va produce cu adevărat, e sigur că preoţii catolici vor primi dreptul să se căsătorească şi, cine ştie, căsătoria între persoane de acelaşi sex nu va mai fi reprobată. Dar câte altele nu se vor mai întâmpla, dacă papabilii de astăzi vor fi Papii de mâine.