Povestea fotografiei care a câştigat concursul "Rowmania": “Delta Dunarii: acolo unde omul si natura impart acelasi Paradis”

Fotografia castigatoare

Fotografia surprinde un moment drag mie, cu ocazia primei excursii in Delta Dunarii, Patrimoniul mondial UNESCO, in luna lui gustar. Cum nu mai fusesem pana atunci pe meleagurile dintre ape si auzisem atat de multe povestindu-se, mi-am pregatit bagajul si m-am prezentat la imbarcare la Tulcea. Destinatia aleasa a fost Sfantu Gheorghe, locul magic unde Dunarea si marea se contopesc departe de lumea dezlantuita.  

Drumul cu vaporasul a durat pret de cateva ore, timp in care pasagerii s-au bucurat de soare din plin si peisaje cu barci si salcii. Am auzit pe vaporas si ceva graiuri straine de plaiul mioritic, din cele tinuturi slave, nemtesti si talienesti, semn ca satucul cu nume de Sfant biruitor de balaur este cunoscut si dincolo de fruntarii. Apa minerala a fost un aliat pretios, indulcind din cele aproape 40 de grade excesiv de manghietoare ale lui gustar. Primirea la Sfantu Gheorghe nu se face cu paine si sare, ci cu "taxi" tras de magarusi, preluand turistii de pe vaporas si transpunandu-i in povestea locului. Eu am salutat politicos magarusii si am luat-o pe drumul nisipos cu rucsacul pe umar, spre casuta unde urma sa ma cazez.
 
Sfantu Gheorghe e frumos nevoie mare. Casute mici acoperite cu stuf (dar si cu tabla), o biserica, niscai bloc de pe vremea epocii de aur (banuiesc) si un complex modern, cu aer colonial. Las rucsacul in camera si ma grabesc cale de vreo 20 minute, printre dune mici, spre Marea cea Mare, vorba lu’ Mircea Voievod. Exista si un tractor care duce turistii din sat la plaja (cumva de genul minicarului de la Neptun), insa l-am salutat din mers si am continuat la pas saltaret. Am ajuns la plaja. Incredibil. Absolut senzational. Fara tonete, fara gunoaie, fara muzica cu decibeli in plus si fara alge mirositoare. In schimb un apus de poveste, care se lasa dinspre Dunarea cea batrana spre Marea cea Mare. Inconjurata pe doua laturi de ape, asa trebuie sa fi aratat acesta palma de pamant si cu sute de ani in urma. O baie buna alunga oboseala si trezeste corpul din toropeala. Odata cu lasarea noaptii si aparitia tantarilor am luat-o inapoi spre sat. Cand deodata ce sa vezi? O gramada mica si alergatoare de tepi se grabea la cina. Si iata asa am intalnit primul arici pogonici, din prima seara. Am si dovezi!
 
Ziua a doua a inceput cu aburi care ieseau din trupul istovit al fluviului verde, invaluind satul in mister. Am vorbit cu oamenii locului si am pus la cale o plimbare la pelicani. Obligatorie pentru tot omu’ care se respecta. Zis si facut. Am urcat intr-o barca si dupa ceva timp am ajuns intr-o zona strict protejata. Am vazut cativa zeci de pelicani, cormorani, lebede cu pui mari si gri (ratuste din cele urate), egrete, starci, lisite, rate si vreo doi ulii sau ereti. Nu-i rau. Asa zic si eu. Data viitoare trebuie binoclu. Frumos, stimabile, ce mai! Inapoi la baza si inapoi la baie in mare. In seara a doua am intalnit doi arici, iesiti la cina sau la o plimbare prin nisip. Aricii sunt un barometru al sanatatii mediului. Pe unul dintre ei l-am imortalizat in fotografia castigatoare a concursului Rowmania. Trebuie sa vezi de aproape unul ca sa intelegi cat de cuceritor poate fi ghemul de tepi! Am intalnit arici si ziua urmatoare.
 
Drumetia in Delta a fost una dintre cele mai frumoase facute vreodata. Delta este magica, este un adevarat Paradis pe care il iei cu tine in suflet. Mi-am promis sa ma intorc. Si m-am tinut de cuvant. Am fost si iarna. Rupta din basm, cu apele inghetate, cu crengile pline de promoroaca, cu urechiati fugariti de cumatra vulpe la Saraturi, cu garlite si codalbi, cu bibanei si stiuci luptand cu pescarii, asa este Delta iarna. Am sa revin, poate la migratiile de primavara sau de toamna, vaslind in ritm de canotca! Va multumesc pentru acest premiu deosebit, 100% românesc, oferit de multiplul campion olimpic si mondial Ivan Patzaichin!