Primul profesor din Iaşi care s-a vaccinat: „Decizia a fost simplu de luat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Iordache este profesor de geografie la Iaşi
Silviu Iordache este profesor de geografie la Iaşi

Silviu Iordache a fost primul profesor din Iaşi care s-a vaccinat anti-COVID în chiar prima zi a celei de-a doua etape a campaniei, adică luni, 18 ianuarie. Acesta predă geografia la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi şi este şi directorul Casei Corpului Didactic „Spiru Haret”.

 „Eu mi-am făcut cont pe platformă încă de la începutul lunii ianuarie, pentru că, în ultimii zece ani, m-am vaccinat de gripă sezonieră aproape în fiecare an”, a explicat profesorul cum a ajuns să fie primul cadru didactic imunizat la Iaşi. 

Motivele pentru care a ales vaccinarea au fost mai multe. „Unul dintre ele este că instituţia unde lucrez - respectiv Casa Corpului Didactic – este chiar în proximitatea Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”. În al doilea rând, sunt profesor de geografie şi am două clase de-a XIII-a, deci clase în ani terminali şi m-am gândit că, în ideea că ne vorm întoarce la şcoală la cursurile faţă în faţă de pe 8 februarie aş putea în acest fel să-mi protejez mai bine elevii, familia elevilor, pe mine şi familia mea şi decizia a fost simplu de luat”, adaugă cadrul didactic. 

„Nu am avut îndoilei faţă de vaccin”

Silviu Iordache mai spune că nu a avut îndoilei în faţa vaccinului anit-COVID. „Am avut, poate, o mică reticenţă legată de faptul că nu ar fi întrutotul corect să mă bag eu mai în faţă  fiind şi mai tânăr – am 41 de ani – şi neavând boli cronice. Nu ar fi chiar corect faţă de colegii mei mai în vârstă. Ştiind că, în prima fază, numărul dozelor sunt destul de limitate, am avut intenţia iniţială de a mă programa mai târziu, prin februarie/martie”, mărturiseşte profesorul. 

Însă, în momentul în care a intrat pe platforma informatică a văzut că sunt foarte multe locuri libere. „Mi-am spus atunci: mă voi vaccina cât mai repede, pentru că asta înseamnă că alţii nu-şi doresc. În realitate, fiind weekend, sâmbătă şi duminică, nu foarte multe şcoli au putut să se logheze şi să-şi facă un cont, pentru aceasta fiind necesară şi semnătura electronică, a reprezentanţilor juridici ai instituţiei. Mi-am dat seama că nu erau foarte mulţi înscrişi pentru că nu aveau posibilitatea concret să o facă. În acelaşi timp am constat că platforma e destul de intuitiv gândită şi probabil că dacă ar fi avut posibilitatea toate instituţiile să se înscrie încă din weekend probabil că nu ar mai putut lăsa posibilitate celor peste 65 de ani să se înscrie. Eu personal mi-am înscris şi părinţii care se vor vaccina vineri”, este de părere profesorul. 

Alţi colegi de-ai profesorului – cadre didactice din Iaşi – şi-au făcut programări în ianuarie/februarie, adaugă acesta.„Procentul cadrelor didactice care vor să se vacineze la Iaşi este de sub 50%, media pe ţară, dar cred că reţinerea este a tinerilor care nu vor să se bage în faţă. Am purtat diverse dicuţii cu colegii şi mi-au spus că s-au gândit să-i lase pe cei mai în vârstă mai întâi. Eu aşa îmi explic proporţia de 50% care au spus nu. E de fapt un: încă nu! N-am văzut o respingere radicală din partea profesorilor”, conchide Silviu Iordache.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite