Probă de şantaj

Este acest episod o dovadă temeinică a ceea ce teoreticienii corupţiei numesc stat captiv.

Am impresia că premierul Mihai Răzvan Ungureanu abia începe să-şi dea seama în ce s-a vârât atunci când a acceptat oferta de a prelua conducerea Executivului. Iar un semn solid în acest sens vine dintr-un foarte scurt text, cuprins în protocolul secret semnat de şeful Autorităţii Vămilor, Viorel Comăniţă, cu liderul unuia dintre sindicatele vameşilor, Vasile Marica, şi pe care îl publicăm în ediţia de azi.

La o primă lectură, protocolul semnat pe 29 februarie este perfect inutil: Autoritatea Vămilor şi sindicatul se angajează să colaboreze în limitele legii pentru a îmbunătăţi gradul de colectare a taxelor şi accizelor. E ca şi cum şeful Poliţiei şi sindicatele poliţiştilor s-ar angaja să colaboreze pentru combaterea infracţionalităţii.

Dacă intrăm însă în culisele semnării acestui document, vedem abisul. Premierul Ungureanu a cerut imperios ca în două luni de zile să se adune la buget, din combaterea contrabandei, vreo două miliarde de euro. Chiar dacă asta însemna ca unele operaţiuni de colectare, cum ar fi încasarea accizelor, să fie transferate de la instituţiile care se dovediseră ineficiente, cum ar fi în cazul de faţă Autoritatea Vamală, către alte instituţii. O asemenea decizie ar fi lăsat fără obiectul muncii o serie de vameşi, ceea ce ar fi atras trei consecinţe nedorite, dintre care două oficiale şi una neoficială. Cele oficiale sunt concedierea a aproape o mie de vameşi şi pierderea aşa-numitelor stimulente pe care aceşti funcţionari le încasează în funcţie de gradul de colectare. Cea neoficială presupunea retezarea plăţilor informale - ca să le zic aşa - pe care le presupune administrarea uneia dintre cele mai bănoase zone de colectare.

Vasile Marica a simţit imediat pericolul şi şi-a activat ceea ce el numeşte grupe sindicale, pe care le-a instigat să se pregătească de proteste în toată ţara. Semnalul a fost corect recepţionat de către conducerea Autorităţii Vamale, care a acceptat negocierea. La final, s-a semnat protocolul care, în acest context, capătă sens. Iar sensul e de găsit nu în cele patru rânduri ale sale, ci printre ele: două luni ne angajăm să ne facem treaba cum se cuvine, ca să-i iasă premierului pasienţa cu cele două miliarde de euro. Ce se va întâmpla după cele două luni, protocolul nu mai spune nici explicit, nici implicit.

Poate că n-am fi acordat atâta atenţie acestui protocol dacă nu ne-ar fi atras atenţia asupra sa, prin conduită, chiar semnatarii săi. Vasile Marica a ripostat cu stilul său violent şi ne-a întrebat de ce ne băgăm în chestii care nu ne privesc, iar Viorel Comăniţă s-a plasat într-o tăcere vinovată, anulându-şi copilăreşte întrevederea pe care tot el o stabilise cu reporterii noştri.

Este acest episod o dovadă temeinică a ceea ce teoreticienii corupţiei numesc stat captiv. Un stat luat în prizonierat de către propriii săi angajaţi, care, pentru a-şi păzi teritoriile de intruziunea unor demnitari poate bine intenţionaţi, dar vremelnici - cum e şi premierul Ungureanu - se angajează solemn ca vreme de două luni să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu.

Dacă aceste lucruri se petrec la un an de la cea mai vastă operaţiune de arestare de vameşi din istorie, vă puteţi închipui cât de mult s-a reformat sistemul vamal în acest răstimp. 

Liviu Avram este redactor şef adjunct ''Adevărul''