Profesoară iritată de atitudinea colegilor de breaslă în contextul COVID-19: „Nu e pe placul nimănui să i se diminueze salariul, dar asta-i situaţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără a intervenit cu o formulare tranşantă în mijlocul unei discuţii aprinse purtate pe un grup de Facebook dedicat cadrelor didactice din România.

Pe grupurile de Facebook iniţiate de profesori din România circulă informaţia potrivit căreia o parte dintre cadrele didactice ar urma să intre în şomaj tehnic pe parcursul lunii aprilie, cu venituri diminuate cu 25%. În plus, mai multe surse oficiale au declarat în ultimele zile că şcoala ar putea fi reluată după 15 mai şi nu pe 21 aprilie, conform programei şcolare în vigoare. 

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a declarat pe 4 aprilie 2020: „După 15 mai ne gândim să deschidem şcolile“.

Din acest motiv, discuţiile în mediul online între cadrele didactice capăta accente tensionate. O parte dintre învăţători, educatori sau profesori sunt de părere că măsura şomajului tehnic nu este potrivită. Voci din rândul cadrelor didactice susţin chiar că statul român ar trebui să le plătească internetul şi electricitatea, în condiţiile în care au predat cursuri online elevilor în perioada stării de urgenţă. 

În acest context o tânără profesoară a intervenit în discuţie cu o replică tranşantă: 

profesoara facebook
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite