Profesorul Monica Pop: „Când bate vântul, este obligatorie folosirea ochelarilor de protecţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Spitalului de Oftalmologie, Monica Pop, recomandă folosirea oricărui tip de ochelari de protecţie în perioadele cu vânt pentru că acesta poate antrena paricule de sticlă, lemn, nisip, plastic, care pot provoca infecţii grave la ochi şi chiar pierderea vederii.

„În perioadele cu vânt, este necesară protecţia ochilor cu ochelari de orice tip (de vedere, dacă aceştia sunt necesari, de soare, dacă timpul o impune, de protecţie) deoarece vântul vehiculează particule diferite (sticlă, metal, lemn, nisip, piatră, hârtie, plastic etc), particule care se pot inclava în pleoape sau chiar în globul ocular, putând provoca grave infecţii, ducând până la pierderea vederii”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice, Monica Pop, potrivit unui comunicat.

Simptomele resimţite în aceste situaţii sunt senzaţie acută de corp străin, lăcrimare intensă, tendinţa de a închide ochiul sau de a clipi foarte des.

„Odată cu apariţia acestor simptome este strict interzisă frecarea ochilor, pentru că acest gest va duce la inclavarea mai adâncă şi la agravarea stării de rău”, a mai spus Monica Pop, precizând că persoanele aflate în această situaţie trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul oftalmolog.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite