Prognoza meteo. Furtunile se întorc în forţă. Ce fenomene ne aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtunile câştigă tot mai mult teren FOTO Shutterstock
Furtunile câştigă tot mai mult teren FOTO Shutterstock

Variaţii termice anunţă meteorologii în următoarele zile, iar ploile vor cuprinde mai întâi nordul, estul şi centrul ţării. Valorile termice vor scădea uşor, pentru ca de marţi, 24 mai, să depăşească iar 30 grade Celsius în zonele sudice.

Luni, 23 mai, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va deveni răcoroasă în nord, în centru şi în est, iar în celelalte regiuni se va menţine caldă. 

În jumătatea de est a ţării, vor fi înnorări temporare şi va ploua local pe parcursul zilei; vor fi mai ales averse, izolat se vor semnala descărcări electrice şi se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate (în jurul a 15 l/mp). 

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii în extremitatea de vest a teritoriului unde vor fi posibile averse slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu unele intensificări în Moldova şi sudul Banatului. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 grade Celsius, mai ridicate, până în jurul a 28 grade Celsius, în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 3 şi 13 grade Celsius.

În Bucureşti, conform meteorologilor, valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare ziua când vor fi averse în general slabe, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 10 şi 12 grade Celsius.

Vijelii şi grindină

Marţi, 24 mai, vremea se va încălzi în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de nord-est a ţării unde local va ploua, iar în regiunile sud-vestice, în a doua parte a zilei, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată - averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. Pe spaţii mici, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

Conform ANM, unele intensificări ale vântului vor fi şi în zona montană înaltă şi trecător în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 19 grade Celsius pe litoral şi 29 grade Celsius în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 7 şi 16 grade Celsius.

În Capitală, vremea va fi în general frumoasă şi în uşoară încălzire. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 25 şi 27 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 11 şi 13 grade Celsius.

Prognoza meteo în perioada 23 mai - 20 iunie 

În prima săptămână a perioadei, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, însă, după 1 iunie, temperaturile vor creşte şi se vor situa în jurul normale pentru începutul verii.

Săptămâna 23 - 30 iunie

Conform ANM, vremea va fi mai rece în Moldova, Dobrogea şi la munte. Cel mai cald va fi în Oltenia, Banat, Crişana. Vor fi precipitaţii în vest, centru, nord şi în zonele montane. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice şi sud-estice, dar şi uşor mai ridicate în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 30 mai - 6 iunie 

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toată ţara, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 6 - 13 iunie 

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în extremitatea sudică a ţării, dar şi uşor mai coborâte în nord. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice şi sud- vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui uşor excedent în nordul extrem al ţării.

Săptămâna 13 - 20 iunie 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice, dar şi uşor mai coborâte în cele nordice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea o tendinţă deficitară în regiunile sudice şi vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Sociolog rus, despre războiul din Ucraina: „Putin va merge până la capăt, chiar dacă va distruge planeta”. Condiţiile păcii

 

Tot mai mulţi ruşi refuză să lupte în Ucraina. Interacţiunea cu un ucrainean care l-a convins pe un ofiţer să-şi dea demisia: „Am fost în stare de şoc”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite