Prognoza meteo. Iarna bate de la uşă. Ce ne aşteaptă în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se anunţă vreme de iarnă FOTO Shutterstock
Se anunţă vreme de iarnă FOTO Shutterstock

Iarna bate la uşă. Vremea se strică în majoritatea regiunilor, începând de marţi, iar temperaturile nu vor mai depăşi 7-8 grade. La munte sunt aşteptate ninsori. Meteorologii anunţă că vremea se îndreaptă la sfârşitul săptămânii.

Luni, 29 noiembrie, conform Administraţiei Naţionale de meteorologie (ANM), vremea se va răci, mai accentuat în regiunile intracarpatice, unde valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, în timp ce în restul teritoriului vor fi în continuare peste mediile climatologice. 

Cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar la munte, în special la altitudini de peste 1500 m şi lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -8 şi 3 grade, mai ridicate pe litoral, spre 6 grade. Pe spaţii mici vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, luni, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, deşi valorile termice vor fi în scădere. Astfel, temperatura maximă va fi de 11-12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat.

În sud, precipitaţii mixte

Răcirea vremii va continua, marţi, 30 noiembrie, şi se va resimţi în toată ţara, astfel că, în special în regiunile vestice, nordice şi centrale şi în zonele montane şi submontane, valorile termice vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei. Astfel, cele maxime se vor încadra în general între zero şi 7 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad Celsius.

Conform ANM, în regiunile intracarpatice înnorările vor fi persistente şi pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. În zonele montane va ninge viscolit. În special în a doua parte a intervalului se va depune strat de zăpadă la munte, unde local va fi mai consistent şi pe suprafeţe mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă din Banat şi Crişana.

În sudul şi în estul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi vor fi precipitaţii – ziua pe alocuri predominat sub formă de ploaie, iar noaptea izolate, mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, dar cu viteze mai mari la munte, unde pe creste rafalele vor depăşi local 80-90 km/h, precum şi în sud-vest şi pe litoral. Izolat se va forma ceaţă.

Şi în Capitală se face tot mai frig. Valorile termice vor scădea accentuat, vremea devenind rece, cu o maximă în jurul a 5 grade şi o minimă de -3…-2 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi precipitaţii slabe, predominant ploaie, în special în prima parte a zilei. Vântul va sufla în general moderat.

Prognoza pentru următoarele săptămâni

În săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice. În rest, valorile vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul extrem al ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, potrivit prognozei ANM.

În săptămâna 6.12.2021 – 13.12.2021, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui uşor excedent, local, în zonele montane.

În săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Descoperire uimitoare în munţi, lângă Sarmizegetusa Regia. Ce au lăsat în urmă romanii din anii războaielor cu dacii

Sute de turişti se pregătesc să celebreze ziua Sfinxului din Bucegi. „Ora magică“ la care se formează piramida de lumină VIDEO

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite