Prognoza meteo. Vremea se schimbă radical. Ce ne aşteaptă după episodul de iarnă severă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile cresc la sfârşitul săptămânii, de precipitaţii nu săcpăm FOTO pixabay.com
Temperaturile cresc la sfârşitul săptămânii, de precipitaţii nu săcpăm FOTO pixabay.com

Iarna îşi mai face de cap încă două zile, pentru că de vineri, 10 decembrie, temperaturile încep să crească. În următoarele două zile nu scăpăm însă de ploi, lapoviţă, polei şi ninsori.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri, 8 decembrie, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, iar în est, centru şi sud se va menţine predominant închisă. 

Mai ales pe parcursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Moldova şi local în Transilvania şi mai ales ploi în Dobrogea, Muntenia şi izolat în Oltenia. La munte temporar va ninge. 

Izolat vor fi condiţii de polei. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua în regiunile estice şi în zona Carpaţilor de Curbură viscolind ninsoarea, iar noaptea în sudul Banatului şi pe crestele montane. 

Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 8 grade Celsius, iar cele minime în general între -9 şi 1 grad Celsius. 

În zonele joase, mai ales noaptea, pe alocuri se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, anunţă meteorologii, pe parcursul zilei, temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade Celsius. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Ploile, în extindere

Şi joi, 9 decembrie, tot de vreme de iarnă avem parte. În Moldova, vremea va fi rece şi închisă, cu nebulozitate joasă persistentă. În celelalte regiuni, valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent şi se vor situa în general peste cele normale în prima decadă a lunii decembrie. 

Conform ANM, în jumătatea de vest, cerul se va înnora treptat, după orele amiezii aria ploilor va fi în extindere. La munte, noaptea vor fi precipitaţii mixte -predominant ninsori pe creste. 

În sud-sud-est şi local în centru cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe în cursul nopţii. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 80 km/h, iar temporar şi cu viteze mult mai mici în Banat şi în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade Celsius în nordul Moldovei şi 11-12 grade Celsius în sudul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 grade Celsius în depresiuni şi 9 grade Celsius pe litoral. În zonele joase, îndeosebi dimineaţa, local se va semnala ceaţă.

În Capitală, vremea va fi în încălzire uşoară. Cerul va fi variabil, cu condiţii de ceaţă şi nori joşi în orele dimineţii şi înnorări temporare în a doua parte a nopţii când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6-8 grade Celsius, iar cea minimă de 2-3 grade Celsius.

În weekend se încălzeşte

Vineri, 10 decembrie, vremea se îndreaptă în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunţă că încălzirea vremii va continua în cea mai mare parte a ţării şi se va resimţi la valorile diurne în special în jumătatea de est. 

Cerul va avea înnorãri şi va ploua, local şi temporar, în majoritatea regiunilor. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi în regiunile sud-estice, cu viteze mai mari pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -2 şi 8 grade. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, valorile termice vor continua să crească, vremea devenind mult mai caldă decât normal în această perioadă.Temperatura maximă se va situa în jurul a 11 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 2-4 grade Celsius. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Prognoza meteo. Un val de ninsori şi frig loveşte România. Ce zone sunt vizate 

Centrul Infotrafic: Se circulă în condiţii de iarnă în mai multe zone din ţară

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite